Inocentul

Inocentul XV

Inocentul XV

Inocentul
Broboane roşii de transpiraţie şi bubiţe. Încep să râd de una singură. Dumnezeule mare, doctorii din România nu sunt în stare să depisteze pojarul la adulţi. Îmi vine să-mi ard o palmă, dar mă abţin. Serios vorbind, ar trebui să încetez cu romanele care spun că doar „calmul aduce calmul”, pe mine mă enervează să fiu calmă. Şi totuşi sunt calmă pentru că n-am de ales, nu ştiu cum altfel să fiu. Am pojar. Şi trebuia să depistez asta de una singură în secţia de poliţie, aşteptând un rezultat fantomă şi gândindu-mă cum să-mi duc în pragul disperării principalul suspect şi cum să-l fac să mărturisească. Mă gândesc dacă ar fi normal să trezesc toată secţia în puterea nopţii pentru a termina ancheta sau dacă ar f
Inocentul XIV

Inocentul XIV

Inocentul
Patru pagini de ziar cu povestea preotului Tâmpcu apărute în „Gazeta de Nord Vest”. Povestea e detaliată, de la primul „favor” sexual primit în Satu Mare, până la şantaj şi alte nenorociri. Mă gândesc o clipă că ăsta ar putea la fel de bine „Călugărul Teofil” sau Teofob cum îi spunea un prieten de-al meu, un id pe internet care încerca să racoleze tinere pentru Dumnezeu ştie ce. Ăla a dispărut, ăsta abia ce-a reapărut. Dar deja am început să gândesc ca un internaut fără creier şi să fac asociaţii virtuale. Probabil că mi se trage de la nenorocita de insolaţie sau de la punga cu gheaţă ce-o ţin pe frunte. Aş vrea să fumez, dar nu mai am încă o mână s-o fac şi pe asta. Recitesc articolul Cr
Inocentul XIII

Inocentul XIII

Inocentul
Tânjesc după o clipă de linişte. Detaliile mi se aştern în cap. O asistentă nu mai mare de douăzeci şi cinci de ani îmi ia pulsul de o jumătate de oră. Mă întreb, în sinea mea, dacă o vrea să mi-l ia de tot. Se strâmbă la aparat şi se suceşte în jurul meu. Aş vrea să fiu sarcastică, dar adevărul e că nu mă deranjează. Parcă ar fi un fir de praf ce pluteşte prin aer. Îmi pune stetoscopul în dreptul inimii şi începe să numere. Asta nu a auzit de aparat electronic? Dar ce-mi pasă mie? Stresul din ultimul timp mă dăduse gata, însă nu eram pregătită să capitulez. Mai aveam câteva date şi tabloul ar fi fost complet. Doar un joc. Tânara asistentă mă sfătuieşte să mă întind. Mă uit la ea ca tâmpa. - De ce? -
Inocentul XII

Inocentul XII

Inocentul
M-am ridicat. Am stat o jumătate de oră lângă el. Amândoi am stat tăcuţi. Eu mă simţeam dintr-o dată ca o idioată. Nu mă interesase niciodată viaţa personală a lui Victor Blid. Nu mă interesează, la drept vorbind, viaţa personală a nimănui. Ştiu că atunci când anchetez o crimă acest lucru e irelevant, vreau sau nu trebuie s-o fac şi pe asta. Să intru cu bocancii în viaţa oamenilor face parte din meseria mea. Uneori, la drept vorbind, poveştile lor încep să mă fascineze şi ajung să mă implic mai mult decât ar fi cazul. Dar când l-am văzut pe Blid în faţa mea, mi-am dat seama că nu mă interesează deloc povestea lui şi a Denisei. Din contră, mi se pare scârbos să intru în astfel de detalii. Privesc dincolo de celulă pe holurile &ici
Inocentul XI

Inocentul XI

Inocentul
Tâmpcu Stelian, preot sătmărean. Dumnezeule mare, parcă aş face tot posibilul să mă întorc la Satu Mare sau să îmi aduc aminte de orăşelul ăsta. Nu-mi place deloc. Îmi vine pe loc în minte numele Crinei Dunca. N-ar fi prima oară când lucrez cu ea la un caz. Dar nici nu-mi face plăcere să apelez. Asta mă face să mă simt oarecum neputincioasă. Dar nici nu-l pot întreba pe Ferdi. Deja îmi închipui discuţia pe care am purta-o: „Buna, Ferdi, ce mai faci, cum o mai duci? Am auzit că fratele tău, preotul, Stelian, i-a făcut o vizită Violetei şi i-a tras o mamă de bătaie. De când e preot la Satu Mare? Cam după ce i-a tras-o Denisei?” Nu, nu merge aşa. Nici nu pot da o fugă la Satu Mare pentru a mă documenta cu privire la T&ac
Inocentul X

Inocentul X

Inocentul
Privirea îi e tulbure. Chipul ei nu arată prea bine, nu că aş putea să-mi dau seama prea bine. Toată chestia aia albă îi acoperă chipul pe jumătate, dar pot totuşi realiza că a fost bătută cu bestialitate. Are trunchiul încorsetat. Nu m-am interesat câte coaste i-au fost rupte, dar sunt sigură că au fost câteva. Încerc să nu mă holbez ca o vită la poarta nouă, dar pur şi simplu nu mă pot abţine. Cred că Violeta încearcă să zâmbească, dar chipul i se încruntă spasmodic. O clipă mi-a venit şi mie să mă încrunt, dar îmi dau seama că nu eu sunt victima. Mă aşez pe scaunul pe care mi-l pregătise doctorul, ţinând să-mi spună de câteva zeci de ori că n-am voie să stau mai mult de douăzeci de minute pentru că obosesc pa
Inocentul IX

Inocentul IX

Inocentul
Sunt Lala şi citesc! Dacă m-ar întreba cineva de ce în loc să conduc ancheta îl citesc pe Viktor E. Frankl cu „Omul în căutarea sensului vieţii”, n-aş şti să-i răspund. N-aş şti pentru că, la drept vorbind, eu nu mi-am căutat niciodată sensul. Nici nu îl am clar în minte, dar nici nu mă frământă. Poate că, mai degrabă, experienţa din lagărele naziste mă face să ţin cartea în mână. Până la urmă îmi e clar că dacă eşti cât de cât educat şi ai parte de asemenea experienţe o să găseşti şi un sens. Las cartea din mână rămânând cu o imagine rece şi tristă. Cel puţin ştiu că se poate şi mai rău de atât. Bine, întotdeauna se poate şi mai rău. Şi totuşi, mă întreb iritată d
Inocentul VIII

Inocentul VIII

Inocentul
Nu e cazul să stau lângă Loredana. Rănile sunt evidente. Au dat şi au fugit? Cel mai posibil scenariu ţinând cont că au găsit-o într-o ghenă, aruncată ca pe o rufă murdară. Probabil au fost convinşi că au ucis-o. Doctorul mi-a confirmat că pulsul îi era slab când au adus-o. A pierdut mult sânge, iar hemoragia internă aproape că a ucis-o. - Îşi va reveni? am întrebat eu. El dădu apatic din umeri. Ştiam prea bine că şansele ca să-şi revină sunt mici, dar, în acelaşi timp, aveam nevoie de o confirmare sau o infirmare. Ar fi trebuit s-o întreb mai multe, poate că acum aş fi avut ceva clar în cap. O pistă. Un indiciu. Încă nu vreau să cred că Victor e vinovat, trebuie să-i acord prezumţia de nevinovăţie până la proba
Inocentul VII

Inocentul VII

Inocentul
Şapte seturi de amprente. Ale Loredanei sunt printre ele. Blid, fireşte, şi cretinul de Marinescu. Îl am pe Marinescu în faţa mea. Mihai stă într-un colţ frunzărind un document ce abia i-a fost adus. Simt că mă priveşte din când în când, dar nu mă sinchisesc să îi întorc privirea. Încă îl ţintesc pe Marinescu în timp ce mă uit la amprente. Mi se pare incredibil. Nici măcar ăia de la circulaţie nu sunt atât de dobitoci încât să-şi lase amprentele la locul crimei. - O cunoşteai pe doamna Pascal dinainte?, mă trezesc întrebându-l pe Marinescu. Mihai se ridică, dar se aşează la loc. Simt o oarecare agitaţie? - Nu. Răspuns clar, rapid şi sincer. - Bine, concluzionez eu. - Eu da, recunoaşte Mihai răm
Inocentul VI

Inocentul VI

Inocentul
Rezultatul analizelor stă în faţa mea. Atât eu cât şi Victor Blid am fost drogaţi, asta îl disculpă? Nu prea. Îmi dau seama că o să am mult de lucru, în plus mai e şi dispariţia Loredanei. Nu ştiu cum să mă învârt. Cam stau pe loc fără să înţeleg ce şi cum. Nu reuşesc să fac conexiunile. Loredana putea să dispară din două motive: ori ştie prea multe şi cineva a ţinut să-i închidă gura, ori, din nou, ştie prea multe şi a vrut să fie sigură că nu pune nimeni mâna pe ea. În ambele variante ea ştie prea multe. Rememorez discuţia pe care am avut-o cu ea. M-a minţit pe alocuri, dar n-au fost minciuni atât de grave încât să mă enerveze. Dar nu ea e de vină, ci eu, pentru că n-am ştiut să pun întrebări
##################################################### #####################################################