Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Inocentul XI

Tâmpcu Stelian, preot sătmărean. Dumnezeule mare, parcă aş face tot posibilul să mă întorc la Satu Mare sau să îmi aduc aminte de orăşelul ăsta. Nu-mi place deloc. Îmi vine pe loc în minte numele Crinei Dunca. N-ar fi prima oară când lucrez cu ea la un caz. Dar nici nu-mi face plăcere să apelez. Asta mă face să mă simt oarecum neputincioasă. Dar nici nu-l pot întreba pe Ferdi. Deja îmi închipui discuţia pe care am purta-o:
„Buna, Ferdi, ce mai faci, cum o mai duci? Am auzit că fratele tău, preotul, Stelian, i-a făcut o vizită Violetei şi i-a tras o mamă de bătaie. De când e preot la Satu Mare? Cam după ce i-a tras-o Denisei?”
Nu, nu merge aşa. Nici nu pot da o fugă la Satu Mare pentru a mă documenta cu privire la Tâmpcu. Mai întâi poate ar trebui să aflu ce s-a întâmplat înainte de-a se muta la Satu Mare. Povestea n-ar trebui să fie foarte complicată. Trebuie să fie destul de simplă şi am impresia că Petcu ştia de ambele aventuri ale soţiei lui. Asta dacă Denisa considera ceea ce făcea cu Tâmp… Dumnezeule, Tâmpcu o şantaja.
M-am aşezat pe o bancă în faţa spitalului şi mi-am aprins o a doua ţigară. Mi-aş fi prins capul în mâini dacă degetele mele n-ar fi fost atât de ocupate cu plimbatul pe suprafaţa ţigării. Nu o văd pe Denisa jucând la trei capete. Ce mi-a spus Violeta? Că Tâmpcu îi era un fel de duhovnic, asta înseamnă că femeia îşi spunea păcatele. Frumoasă, sexy, apetisantă, idiotul de preot nu s-a putut abţine, aşa că i-a cerut favoruri sexuale în schimbul tăcerii lui. Sau cel puţin aşa văd eu lucrurile din unghiul ăsta. Adică de pe colţul băncii, privirea fiindu-mi îndreptată spre coroana unui copac cam veşted.
Ah, natură. În Bucureşti există copaci, e prima oară când îmi dau seama.
Nu ştiu de ce îmi dau seama de asta, ţinând cont că n-am nici un cult al naturii. Desigur, am fost educată să nu arunc pe jos, să nu las chiştoacele pe pavaj, să nu, să nu, dar îmi pasă prea puţin dacă lumea se va sfârşi din pricina asta ori ba. Oricum voi muri înainte de-a afla cum se termină toată povestea asta cu pământul şi nici urmaşi n-am de gând să las în urmă. Pentru că nu le înţeleg rostul şi nici nu mă chinui să-l înţeleg.
Mă ridic apatică şi mă îndrept spre maşină. Dar înainte de asta o sun pe Ioana.
– Află-mi, te rog, tot ce poţi despre Stelian Tâmpcu.
– Fratele lu’ prostu’?
Zâmbesc.
– Da, chiar el. Dar fă-o cât mai discret cu putinţă.
– Discret, discret, dar ţin să te anunţ că eu sunt doar secretara.
– Cea mai isteaţă din lume, o flatez cu glas mieros.
Privesc maşina poliţiei şi nu îmi vine să mă urc în ea. Mereu mă întreb de ce nu mă urc în propria maşină atunci când e cazul. Urăsc din principiu maşinile poliţiei, pentru că fiecare jepat care se urcă în ele ţine să îşi lase amprentele. Mă întreb dacă aş avea timp să o spăl înainte de-a o suna pe Dunca, dar nu văd legătura. O pot suna şi duce maşina la spălătorie în acelaşi timp. Dumnezeule, azi sunt muriere, gândesc invers. Sau, mai bine spus, nu gândesc deloc.
Mă reaşez pe bancă, vechea mea prietenă, şi sun.
– Ohooo, se aude glasul roşcatei, să înţeleg că încă mai trăieşti doamnă?
Eu nu pot pricepe şi pace cum poate fi atât de veselă tot timpul.
– Mda, trăiesc, trăiesc. Din păcate, la dracu’.
– Probleme în paradis?
Eu nu ştiu în ce paradis m-o fi întâlnit ea pe mine, aşa cum nu-mi pot da seama când am fost eu ultima oară acolo. Mă gândesc o clipă.
– Care dracului paradis?
– Tu nu poţi întreba omul ce face?
– Sincer, puţin îmi pasă ce faci, presupun că munceşti ca fraiera de dimineaţa până seara, adică nimic nou, iar eu am nevoie de ajutor.
– Poate ai vrea să ştii că eu chiar muncesc de dimineaţa până seara, dar spune ce te doare.
Nu ştiu cum face femeia asta, dar am impresia tot timpul că îi sunt datoare.
– La dracu’, ce faci?
– Lucru’.
– Mda, ce răspuns neaşteptat. Am nevoie de nişte informaţii. Ai auzit de preotul Stelian Tâmpcu?
Făcu o scurtă pauză.
– Da, am auzit. Dar nu mai e în Satu Mare de două săptămâni. Biserica caută preot, ca să zic aşa. Am auzit-o pe vecina mea de la parter vorbind despre asta. De ce?
– Ce ştii despre el?
– Ce să ştiu despre el? Ar trebui să ştiu ceva?
Dacă ar fi fost în faţa mea aş fi strâns-o de gât.
– Bârfe. Orice. Anchete.
– Bârfe, anchete? Dar e doar un preot, ce bârfe şi anchete?
Mă scarpin în vârful capului.
– Vreau să-mi afli tot ce poţi despre el. E imposibil să nu existe nici o bârfă cât de mică.
– Fată, eu nu mă duc la biserică şi…
– Doamnă, dă-o-n pizda mă-sii de treabă, eşti ziarist, nu trebuie să te duci să spui o sută de Ave Maria şi să te rogi ca să-mi poţi afla ceva despre el.
– Bine, dacă e aşa important pentru tine…
– De ce trebuia să trecem prin tot chinul ăsta?

Am ajuns la birou după aproximativ o oră. Ioana deja mă aştepta. Stătea comodă pe scaunul meu şi privea în tavan.
– Trebuie renovat, o să-ţi cadă în cap, mă întâmpină ea.
Nu-mi ridic ochii, aşa cum ar fi făcut orice om. Ştiu bine că tavanul mai are puţin şi o să îşi ia adio, dar nu e grija mea principală.
– Las’ să cadă.
– Cam tânără şi ţi s-a cam urât cu viaţa. Abia ai făcut treizeci de ani.
– Îmi amintesc precis lucrul ăsta.
– Nu contează, ţi-am aflat ce ai vrut.
Zâmbetul s-a întins pe faţa mea.
– I-am găsit dosarul la arhivă. Au fost şapte plângeri împotriva lui.
– Văd că te-ai şi documentat.
S-a fâstâcit pentru o clipă.
– Păi, cam da, eram curioasă să ştiu ce cauţi.
– Aşa, şi ce ai aflat?
Ea îşi luă un aer de superioritate.
– Toate femeile astea l-au acuzat de tentativă de viol. Le cerea favoruri sexuale în schimbul tăcerii lui.
– Bănuiam, am murmurat eu.
– Nu a putut fi pus sub acuzare niciodată. A fost tot timpul cuvântul lui împotriva cuvântului lor.
– Mda, iar justiţia n-a auzit expresia: „când doi oameni îţi spun că eşti beat te duci să te culci”.
Ioana chicoti.
– Da, ar fi vrut el să se culce.
Am zâmbit şi eu.
– Să ştii că de câteva ori cred că i-a şi ieşit. Cel puţin o dată i-a ieşit cu siguranţă. Mă întreb doar ce alt secret dăunător mai avea Denisa Petcu de păstrează tăcerea şi acum. E doar o întrebare.
– Vrei să aflu? se oferi Ioana.
– Nu, nu, am zâmbit eu. Cred că o să aflu singură. Sună la carceră, mă duc să-l văd pe Blid.
Ioana se încruntă.
– Crezi că Blid ştie?
– Am impresia ciudată că Blid i-a tras şi o mamă de bătaie acestui preot şi că domnul Ferdi ştia foarte bine ce se întâmplă. Dar încă nu vreau să discut cu el. Aştept şi restul informaţiilor.
Mă îndrept tăcută spre carceră încercând să pun totul cap la cap. Ştiu ce s-a întâmplat, chiar dacă memoria nu mă ajută. Ştiu şi cine a comis crima, dar încă nu pot dovedi. Am nevoie de o „plasă” şi de o „muscă” care să-şi dorească cu disperare mierea. Futu-i, niciodată nu poate fi simplu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *