Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Inocentul XIV

Patru pagini de ziar cu povestea preotului Tâmpcu apărute în „Gazeta de Nord Vest”. Povestea e detaliată, de la primul „favor” sexual primit în Satu Mare, până la şantaj şi alte nenorociri. Mă gândesc o clipă că ăsta ar putea la fel de bine „Călugărul Teofil” sau Teofob cum îi spunea un prieten de-al meu, un id pe internet care încerca să racoleze tinere pentru Dumnezeu ştie ce. Ăla a dispărut, ăsta abia ce-a reapărut. Dar deja am început să gândesc ca un internaut fără creier şi să fac asociaţii virtuale.
Probabil că mi se trage de la nenorocita de insolaţie sau de la punga cu gheaţă ce-o ţin pe frunte. Aş vrea să fumez, dar nu mai am încă o mână s-o fac şi pe asta. Recitesc articolul Crinei Dunca şi mă minunez.
Marinescu bagă capul pe uşă şi-mi face un semn discret. Dau şi eu din cap în semn că am înţeles. Pun mâna pe telefon şi apăs tasta zero. Aud soneria din celălalt birou.
– E aici.
Glasul lui Mihai se aude slab.
– L-am spuspendat pe Ferdi pentru moment, nu vreau să intrăm în gura presei. Deja i-ai dat prea multă libertate sătmărencei.
– Da, dar datorită acestui articol vom avea cel puţin două femei dispuse să depună mărturie împotriva preotului.
– Posibil.
Am închis înainte de-a mai auzi alte argumente contra articolului, nu am nici un chef să mă cert acum cu Mihai.
Las punga cu gheaţă pe birou şi mă privesc în oglinda de pe perete. Am fruntea roşie din pricina gheţii, iar restul chipului palid ca dracu’. Mă şterg cu un prosop pe care-l ţin mereu la îndemână, dar arăt tot ca un fund de maimuţă. Mă rog, nu e ca şi cum ar trebui să fiu sexy pentru Tâmpcu. Îmi aprind o ţigară şi ies din birou clătinându-mă.
Ioana, secretara, mă priveşte cu coada ochiului. Aş vrea să-i fac un semn deloc discret, dar mă clatin atât de rău pe picioare că decid să ţin drumul drept şi să nu fac mişcări bruşte.
Decid repede că am luat cea mai sănătoasă decizie. Cu toate că ceilalţi mă privesc ca pe o nebună şi şuşotesc pe la spatele meu, eu reuşesc să-mi ţin nervii în frâu. Am impresia că am citit o carte pe tema asta, iar autorul tot spunea ceva de genul: „calm, ca să evoluezi trebuie să rămâi calm. Eşti în trafic şi te grăbeşti. Calm, tocmai ai câştigat timp pentru tine. Calm. Calm”. Mai du-te în mă-ta cu tot calmul de care dispui.
Zăresc sala de interogatorii. Prin geamul dublu îl văd pe Marinescu. Stă faţă-n faţă cu preotul Tâmpcu şi am impresia că-l roagă ceva. Poate că am insolaţie, dar n-am rămas complet fără creier. Dacă Ferdi a fost suspendat cât timp se face ancheta cu privire la fratele lui, partenerul lui ce dracului caută la interogatoriu? N-ar trebui să-şi spună ceva întrebări existenţiale? De exemplu de ce sula calului nu i s-a dezvoltat deloc neuronul? Nu ştiu de ce dar am sentimentul că Mihai n-a aprobat tâmpenia asta.
Dau cu uşa de perete şi simt cum întreaga lume îmi fuge de sub picioare. Marinescu se ridică şi dispare pe lângă mine. Îmi e teamă că dacă mă întorc brusc după el o să leşin. Aşa că-l dau în cele sfinte şi mă îndrept spre scaunul rămas liber.
Observ imediat că Tâmpcu e încătuşat. Cu privirea-mi înceţoşată reuşesc să-i observ chipul. Pare a fi un om normal la prima vedere. Are o privire blândă, ochi căprui şi mari, deschişi. Capul îi e rotund şi uşor umflat. Nimic anormal pentru un bărbat de vârsta lui. E chel. Ceea ce indică un fel de bonomie. Poate doar buzele subţiri şi gura abia conturată să trădeze o oarecare artă machiavelică.
Nu-l privesc în ochi pentru că nu sunt capabilă să-mi ţin privirea într-un loc. Mihai intră exact când sunt pe cale să deschid gura. O deschid oricum:
– Am nevoie de punga cu gheaţă.
Mihai iese pentru o clipă şi reintră. După doar un minut Ioana apare cu punga mea cu gheaţă. Imediat ce o pun pe frunte mă simt mai bine. Mihai decide să ia frâiele. Poate că-i mai bine aşa.
– Înainte de toate trebuie să îţi ştii drepturile, începu Mihai.
M-am strâmbat involuntar. De ce toţi idioţii au drepturi?
Tâmpcu îl opri ridicând uşor mâinile încătuşate.
– Am luat la cunoştinţă. Am şi semnat pentru asta.
Îmi vine în mod mecanic să-i strâng mâna şi să-i spun că tocmai a câştigat dreptul de-a se duce dracului, dar îmi e teamă să nu vomit pe el.
– Atunci ştii că poţi cere un avocat.
– Ştiu, dar n-am făcut nimic pentru a avea nevoie de unul.
Mă trezesc vorbind de una singură.
– Sigur, să îţi bagi mâna în pantaloni de faţă cu enoriaşele nu e ca şi cum le-ai forţa pe ele să o facă.
Tâmpcu rămase calm în faţa afirmaţiei mele. Un calm bine ascuns. Să-l ia dracu’ pe ăla de-a scris cartea aia, acum am în minte doar „calm, calm”, ba vreau să fiu nervoasă, numai că-mi face rău.
– Iolanda! mă atenţionează Mihai.
Dau din mână a lehamite. Mihai continuă pe acelaşi ton „calm”.
– Dacă vă cunoaşteţi drepturile atunci, presupun, ştiţi şi că sunteţi supus unui interogatoriu, puteţi să nu răs…
– O, la dracu’, mă ridic şi dau cu pumnul în masă. Dacă aşa înţelegi tu să interoghezi suspectul principal, te rog, lasă-mă să vomit pe el şi să-mi văd de treabă.
Mihai închise şi deschise ochii. Tâmpcu miji şi glăsui:
– Ştiu că pot să nu răspund.
Îi arunc lui Mihai o privire demonică.
– Taci!
Nu mă uit la nimeni anume când spun asta, aşa că amândoi rămân tăcuţi. Da, da, sigur că e un joc. Nu mi-aş permite să îl fac tâmpit pe Mihai în faţa unui infractor.
Mă întorc spre Tâmpcu şi îl aţintesc cu privirea.
– Să ştii că putem să-ţi repartizăm şi un avocat din oficiu dacă nu îţi permiţi unul competent.
Îmi zâmbi din priviri. Ochii lui mari păreau a fi ai unui copil inocent.
– Ăsta e schizofrenic, mă adresez lui Mihai fără a-l scăpa din priviri pe învinuit.
– Lala!
– Vorbesc serios. Uită-te în ochii lui şi îţi dai seama că ai de-a face cu diavolul.
– Lala!!!
Mă reîntorc spre Tâmpcu.
– Cel puţin nu eşti idiot ca frate-tu.
Tresare. Iată, un punct sensibil.
– Ce? Pe el l-a iubit mai mult mama decât pe tine? La drept vorbind el e mai frumos.
– Termină! ridică uşor glasul preotul.
– Abia m-am încălzit. Ia spune, pe el mama îl iubea în timp ce pe tine te exploata?
– Termină!
– Ah, nu e vorba de mama ta, nu? Ci de femeia pe care o iubeai şi te-a părăsit pentru idiot. Trebuie să fiu pe aproape. Hai, zi că sunt pe aproape.
Bărbatul îşi micşoră ochii şi încercă să mă prindă în mrejele privirii lui. Ştiţi, o să vi se pară ciudat, dar şi despre asta am citit o carte. Cică dacă îţi învingi teama şi-l priveşti pe atacator în ochi, ăla o să devină conştient de prezenţa ta şi o să facă pe el de frică. Ăăă… mă întreb dacă ar trebui să-i dau senzaţia că funcţionează, pentru că, la drept vorbind, la un sociopat, adică ceea ce sunt eu, e clar că nu funcţionează. Hotărăsc brusc să nu-i dau speranţe deşarte.
– Nu mă mai privi aşa, nu impresionezi pe nimeni. Revenind… – puii mei, „revenind”, unde am auzit asta? – Revenind, mă repet ca o vită, e vorba de soţia fratelui tău. Nu?
– Nu, nu, spun tot eu repede. Târfa de maică-ta…
– Stai! sar ca arsă… – ştiu, vă întrebaţi de ce nu pot face tot dialogul într-un paragraf, nu vă întrebaţi, nu o să obţineţi un răspuns – . Fumezi?
Îi întind o ţigară. – Sunt convinsă că nu-mi înţelegeţi logica, asta dacă e vreuna, dar o să vă explicaţi voi la momentul potrivit –
– Doar Malboro roşu scurt, răspunde el sec.
– Simţi nevoia să fumezi?
Mă priveşte cu nelinişte, dar dă afirmativ din cap.
– Bine, îi fac semn lui Mihai din cap.
Mihai iese trântind uşa în urma lui.
– Am rămas singuri, rânjesc eu, ducându-mi teatral punga cu gheaţă la frunte.
Zâmbeşte. Omul îşi recapătă calmul.
– Nu ştiu dacă sunt suficient de sexy pentru tine…
– Nu eşti, râde el.
– Ai dreptate, nu sunt, poţi să crezi că n-am mai făcut sex de patru luni? Apropo, vrei o cafea?
– Nu beau cafea.
– Fumezi dar nu bei cafea…
– Fumez doar în condiţii de stres…
Tace brusc. Uneori porumbelul scapă. Eşti bună Iolanda, profesional vorbind.
– Uneori, vorbesc eu de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, am impresia că sunt un furnal. Fumez până la epuizare. Eşti mare dacă reuşeşti să fumezi doar în situaţii limită. Păcat că nu bei cafea, plăcerea fumatului ar fi mult mai mare.
Cred că în momentul ăsta omul crede că eu sunt schizofrenica. E momentul propice să nu-l dezamăgesc.
– Poate de aia nici nu fac sex. Se spune că vaginul miroase a tutun. Crezi că e adevărat?
– Dumnezeule, spuse el profund şocat.
– Ai dreptate, nu e chiar un subiect pe care să-l dezbatem.
Mihai reintră cu un pachet de Malboro. Îi întinde omului o ţigară aprinzându-i-o.
Aşteptăm în linişte. Dracu’ ştie ce aşteptăm, dar ambii îl privim cum trage meticulos fum după fum. Scrumul îi cade pe masă. Privesc, zâmbesc şi scot din buzunar punga de probe şi periuţa. Pun scrumul în pungă şi zâmbesc.
– Domnule Tâmpcu, măcar ştii ce dracului ţi se întâmplă?
Bărbatul rămâne cu ţigara suspendată între buze.
– Îţi povestesc eu. Eşti anchetat pentru vătămare corporală gravă asupra Violetei Loredana Pascal şi crimă.
– Crimă?
– Ei, ştiu că n-ai făcut-o cu mâna ta, dar ţi-ai fumat ţigara victorie în biroul mortului. Mare greşeală.
Mă ridic şi dau să ies.
– Aşteaptă! strigă bărbatul după mine. Aşteaptă. Nu am ucis şi nu am atins pe nimeni.
– Asta rămâne de văzut, mă întorc şi îmi iau punga cu gheaţă. La dracu’, dacă nu-mi revin repede o să încep să vomit pe oricine îmi iese în cale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *