free download 78 travel guides written by experts

Inocentul XII

M-am ridicat. Am stat o jumătate de oră lângă el. Amândoi am stat tăcuţi. Eu mă simţeam dintr-o dată ca o idioată. Nu mă interesase niciodată viaţa personală a lui Victor Blid. Nu mă interesează, la drept vorbind, viaţa personală a nimănui. Ştiu că atunci când anchetez o crimă acest lucru e irelevant, vreau sau nu trebuie s-o fac şi pe asta. Să intru cu bocancii în viaţa oamenilor face parte din meseria mea. Uneori, la drept vorbind, poveştile lor încep să mă fascineze şi ajung să mă implic mai mult decât ar fi cazul. Dar când l-am văzut pe Blid în faţa mea, mi-am dat seama că nu mă interesează deloc povestea lui şi a Denisei. Din contră, mi se pare scârbos să intru în astfel de detalii.
Privesc dincolo de celulă pe holurile înguste şi semiluminate.
– Trebuie să-mi spui. Dar, înainte de-a-mi spune, vreau să afli că nu aş vrea să ştiu nimic din toată povestea asta. Aşadar, ce s-a întâmplat cu adevărat între tine şi Denisa şi cum aţi ajuns acolo?
Oftează.
– Lucrurile nu sunt atât de simple.
– Nici nu mă aşteptam.
Îmi aprind o ţigară, mai mult din instinct decât că mi-ar fi trebuit. Încă nu pot privi spre el. Pur şi simplu simt că intru pe un teritoriu interzis iar eu nu pot concepe aşa ceva.
– L-am cunoscut pe Petcu acum cinci ani, începu Blid. Era un tip dintr-o bucată şi tocmai era pe cale să ajungă director peste PRwave. Era încântat că partenerii din străinătate l-au ales pe el. Şi eu aş fi fost, la drept vorbind. După cum ştii atunci nu eram la criminalistică, ci la furturi. Şeful meu m-a trimis să vorbesc cu Petcu pentru a pune la punct o strategie de PR. După cum ştii şi tu, cu cinci ani în urmă era o adevărată nebunie. Oamenii nu mai credeau în poliţie…
– Nici acum nu cred, am zâmbit eu. Şi pe bună dreptate.
– Nu sunt de acord, dar nu vreau să ne confruntăm pe tema asta. Trecând peste, aşa am ajuns la Petcu. Violeta Loredana Pascal era proaspăt intrată în firmă. Dacă-mi amintesc eu bine era în ultimul an de facultate sau abia terminase. Petcu mi-a zis că e la început, dar asta nu înseamnă că nu ştie să-şi facă meseria la fel de bine ca oricine din firmă. Aşa că am acceptat să lucrez cu ea. Relaţia mea cu firma de PR a devenit una bună. Într-o seară Petcu m-a invitat la cină la el acasă. Era şi Loredana acolo, dar şi Denisa. A fost independent de mine, trebuie să înţelegi, lucrurile astea se întâmplă, nu am ce face. Nu am avut ce face, de fapt. M-am îndrăgostit pe loc.
I-am făcut semn să treacă peste, dar aveam senzaţia că nu o va face. Probabil că nici nu a remarcat semnul, căci a continuat imperturbabil.
– A fost un şoc pentru mine. Pentru mine care nu mă îndrăgostisem niciodată să cad în mrejele unei femei măritate. Cu timpul am început să mă autoinvit în casa lor. Denisa era depresivă. Îşi ura soţul, îşi ura slujba, dar cel mai rău era că se ura pe ea. Am discutat mult cu Denisa. Nu ştiu dacă aveam ceva în comun, dar atunci mi se părea că e cea mai minunată femeie de pe pământ.
Tăcu o clipă. Nu m-am întors spre el pentru că nu ştiam cum să o fac. Nu îl puteam privi în ochi. Mi se par teribile lucrurile astea. E povestea lui, poveste care până acum a ţinut-o doar pentru el.
– Şi acum mi se pare la fel, spuse într-un final.
Am dat din cap în semn că înţeleg. Şi înţelegeam oarecum. Nu te poţi opune inimii. Ba sigur că te poţi, dacă ţin neapărat să mă contrazic, dar nu pot vorbi în numele meu pentru toată lumea.
Am aruncat ţigara şi am călcat-o sub picior. Tocul pantofului meu a scârţâit uşor pe ciment. Blid a continuat:
– Nu îmi amintesc exact când a început totul. Dar prima noapte mi-o amintesc de parcă încă aş avea-o încă în braţe. Nu am cunoscut niciodată o femeie mai pasională şi mai nefericită în acelaşi timp. Cred că Petcu a bănuit tot timpul că se întâmplă ceva între noi, aşa că am început să fim mai prevăzători. Ea îmi spunea că într-o zi va pleca cu mine, dar eu nu ştiam unde să o duc. Când şi-a dat seama că sunt nehotărît a început să bea şi mai apoi m-a îndepărtat. Asta până acum trei ani când s-a certat urât cu Petcu. M-a sunat. Am fost surprins să-i văd numele pâlpâind pe ecranul telefonului. Erau luni bune de când nu ne mai vorbisem. Era agitată şi spunea că Tâmpcu vine acolo, că a avut o ceartă cu soţul, că a lovit-o sau ea pe el. N-am înţeles mare lucru. Dar mi-am dat seama că e stresată de faptul că vine Tâmpcu. Atunci am dat fuga acolo. Petcu a înnebunit când m-a văzut. Şi-a vărsat tot veninul pe mine. Ştia, ştiuse tot timpul. Atunci a internat-o şi eu n-am putut face nimic pentru că ea mi-a interzis. Mi-a spus că e mai fericită acolo decât fusese vreodată acasă.
– Ţi-a spus vreodată de ce o speria aşa tare Tâmpcu?
M-am întors spre el, dar şi-a ferit privirea.
– Nu, dar am discutat cu Ferdi. Am făcut propria anchetă şi am aflat că după spovedanie le cerea femeilor favoruri sexuale pentru a nu le da în vileag soţilor. Nu ştiu dacă Denisa a căzut sau nu în capcană, dar am fost la Tâmpcu şi i-am spus că dacă nu dispare o să-i fac viaţa un coşmar.
– Şi aşa a ajuns la Satu Mare, dar s-a întors.
A tresărit şi m-a privit lung.
– Crezi că…
– Nu cred nimic, i-am retezat-o.
– Nu contează, oftă el. Tâmpcu s-o fi întors, dar nu cred că are de-a face cu el.
Am ridicat din umeri, ştiam că nu am voie să-i dau informaţii.
– Şi totuşi, cum ai ajuns la petrecerea asta? De ce te-a invitat Loredana ştiind tot ceea ce s-a întâmplat?
A zâmbit.
– Pentru că tu nu te-ai fi dus, iar ei ne ajută cu PR-ul la criminalistică, în plus, Loredana nu ştia decât zvonuri. Sigur, majoritatea adevărate. Dar ea e o profesionistă, iar unul dintre cei ce au semnat contractul, presupun, trebuia să fie acolo. Oricum, relaţia mea cu Petcu a fost amiabilă.
– Sigur, dar aveai toate motivele să-l ucizi. Zi merci că încă n-a transpirat nimic în presă, te-ar fi acuzat direct, fără proces.
– Nu am de gând să mă învinovăţesc pentru că iubesc o femeie.
– Nu, sigur că nu.
Am strigat la gardian să mă scoată. Nu mi-am luat la revedere de la Blid. Acum ştiam. Şi ştiam şi ce am de făcut. Îmi mai trebuia doar o ultimă informaţie. Chiar când mi-am recuperat mobilul am văzut că mă sunase Crina. Am sunat-o înapoi. Fără altă introducere mi-a zis:
– Eşti pregătită să auzi?
– Nu sunt întotdeauna?
– Asta va ieşi cu scântei. Ştirea e a mea.
– Fireşte că-i a ta. Doar nu o publicam eu în anuarul poliţiei.
Râse.
– Bine, fii numai urechi.
Am ieşit în stradă şi un soare cotropitor m-a întâmpinat violent. O clipă am simţit că leşin. M-am proptit în zid şi am tras aer în piept. Cred că roşcata vorbea de ceva timp, doar că eu nu reuşeam să o aud.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *