Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Inocentul XIII

Tânjesc după o clipă de linişte. Detaliile mi se aştern în cap. O asistentă nu mai mare de douăzeci şi cinci de ani îmi ia pulsul de o jumătate de oră. Mă întreb, în sinea mea, dacă o vrea să mi-l ia de tot. Se strâmbă la aparat şi se suceşte în jurul meu. Aş vrea să fiu sarcastică, dar adevărul e că nu mă deranjează. Parcă ar fi un fir de praf ce pluteşte prin aer. Îmi pune stetoscopul în dreptul inimii şi începe să numere. Asta nu a auzit de aparat electronic? Dar ce-mi pasă mie? Stresul din ultimul timp mă dăduse gata, însă nu eram pregătită să capitulez. Mai aveam câteva date şi tabloul ar fi fost complet. Doar un joc.
Tânara asistentă mă sfătuieşte să mă întind. Mă uit la ea ca tâmpa.
– De ce?
– Trebuie să-ţi iau sânge, să nu ţi se facă rău.
Pufnesc în râs şi mă ridic.
– Sunt bine, nu-ţi fă griji. O să revin mai târziu.
Sinceră să fiu nu aveam de gând să-mi donez tot sângele. Dacă îi lua tot atât cât i-a trebuit să-mi ia pulsul, nu mă vedeam bine. Puteam la fel de bine să fiu hrană pentru vampiri.
Dau nas în nas cu doctorul Andrei chiar când să părăsesc încăperea.
– A, Iolanda, tocmai veneam la tine.
– Mă bucur că te-ai grăbit. Încă puţin şi rămâneam fără nici un strop de sânge.
Zâmbi şi o concedie pe tânără cu un gest.
– Ana e nouă şi e cam naivă. Încerc să o aduc pe drumul cel bun, dar am impresia că mă lupt cu morile de vânt. Cum te simţi?
Mă privea ca pe un copil de zece ani. Imediat în minte îmi veni mutra unuia.
– Mă simt bine, doar oboseala şi stresul.
– Am auzit despre Blid.
– Da, povestea nu e complicată, încă nu ştiu cum să dovedesc că n-a făcut-o el.
Cred că pe chip mi s-a aşternut un văl de umbre.
– Ce e? se îngrijoră el.
– Nimic, doar că…
Mintea îmi explodă. Conversaţi pe care am avut-o cu roşcata, în timpul căreia am leşinat, îmi veni în memorie fără să o fi căutat eu. Un puzzle imens se plimba prin mintea mea rătăcită. Piesele au început să se aşeze ca prin magie. Vă rog să mă credeţi, nu făceam nici un efort pentru a le pune cap la cap. Se aşezau singure. Zburau de colo, colo, şi se completau. Mi se părea incredibil, dar acum totul avea logică. Aş fi sărit în sus de pe scaun şi aş fi luat-o la fugă dacă nu m-ar fi luat din nou ameţeala. Am închis instant ochii pentru a-mi alunga senzaţia de plutire, dar ea părea să persiste.
– O să-ţi administrez un antibiotic, m-a anunţat Andrei.
Gândurile mi-au dispărut, dar esenţialul a rămas.
Am simţit seringa înfigându-mi-se în mână. Am oftat, nu de durere, doar pentru că uram situaţia şi am rămas nemişcată pentru o clipă. Când am simţit că doctorul şi-a scos acul din mâna mea am răsuflat uşurată.
– Şi un calmant, mi-a zâmbit el.
Telefonul îmi sună în buzunar. Andrei ridică din sprânceană.
– Să nu îndrăzneşti.
Sigur că am îndrăznit oricum. Mi-am afişat cel mai drăguţ zâmbet şi am răspuns.
– Ciao, Crina!
Roşcata râse.
– Hei, am auzit că îţi dau emoţii. Nu trebuie să leşini când îmi auzi glasul. Nici nu mi-aş fi închipuit că însemn atât de mult pentru tine.
– O, da, am fost profund marcată de glasul tău. Oricum, ce spuneai? Ultima parte a conversaţiei… să zicem că am omis-o.
– Ziceam că mâine o să apară totul în ziar şi că ar trebui să te grăbeşti. Nu mi-am putut ţine şefii în frâu.
Trag aer în piept.
– Nu mă deranjează. Şi n-am de ce să mă grăbesc. Acum ştiu totul.
– Nu-mi place glasul tău.
– Nici mie nu-mi place ce-i în capul meu.
Se lăsă liniştea între noi. Andrei mă privea cu colţul ochiului.
– Să ies?
Îi fac semn că nu e cazul.
– Adevărul e că…, am început în telefon, dar nu îmi puteam duce gândul la bun sfârşit. Reiau: adevărul e că… a fost arestat cine trebuie.
– Poftim? Blid?
– Da, dar…
Firul mi s-a tăiat din nou, dar nu înainte de-a reuşi să scot o înjurătură printre buze. Noapte bună! Lala iese din scenă. Futu-i!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *