Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Grand Cinema & More îmbină viziunea artistică și efortul susținut a peste 200 de oameni, în punerea în scenă a spectacolului-eveniment „My Fair Lady”

Grand Cinema & More îmbină viziunea artistică și efortul susținut a peste 200 de oameni, în punerea în scenă a spectacolului-eveniment „My Fair Lady”

Cu ocazia celebrării a 5 ani de activitate, Grand Cinema & More aduce pe scena cinematografului “musicalul perfect”

„Odată cu redefinirea cinematografului ca spațiu alternativ, publicul nostru s-a extins către consumatorul de artă de calitate, sub toate formele sale. «My Fair Lady» este întocmai tipul de eveniment pe care ne dorim să-l aducem în sălile noastre și care poate răspunde așteptărilor iubitorilor de teatru, muzică, dans și film deopotrivă. Sperăm ca, prin producția pe care o punem în scenă la Grand Cinema & More, să reușim să aducem acest spectacol la fel de aproape de publicul nostru pe cât a reușit să fie premiera din 1956 de spectatorii vremii și să confirmăm titulatura de «musical perfect»”, a declarat Atena Simovic, Alternative Content & Events Director în cadrul Băneasa Developments.

Cu ocazia celebrării a 5 ani de activitate, Grand Cinema & More aduce pe scena cinematografului spectacolul-eveniment My Fair Lady. Noua perspectivă asupra „musicalului perfect” este realizată în viziunea regizorului Răzvan Ioan Dincă și va avea premiera în data de 26 mai 2016, în sala Epika.

Urmând viziunea artistica a regizorului, peste 200 de oameni, dintre care peste 70 de cântăreți, actori și dansatori și 27 de instrumentiști vor pune în scenă un spectacol muzical complex. Pentru a readuce la viață unul dintre cele mai apreciate musicaluri din toate timpurile, echipa de producție a colaborat cu o echipă internațională de creație, din care fac parte scenograful Maruti Evans, cunoscut pentru câștigarea Drama Desk Sam Norkin Award în 2013 și contribuția sa în spectacole precum ”Maestrul și Margareta” și ”Alice vs. Wonderland”, dar și designerul de costume Oana Botez, câștigătoare a Barrymore Awards pentru Excelență în Teatru și Drammy Award. Pentru desăvârșirea unui spectacol complet, aceștia vor lucra alături de dirijorul Daniel Jinga, coregraful Violeta Dincă și unul dintre cei mai buni designeri de lumini din România, Daniel Klinger.

Distribuția spectacolului este formată din: Irina Baianț / Ana Maria Georgescu – Eliza Doolittle, Ernest Fazekas / Richard Balint – Henry Higgins, Adrian Nour / Cătălin Neamțu – Colonel Hugh Pickering, Florin Budnaru / Filip Ristovski – Freddy Eynsford-Hill, Ionuț Burlan – Mr. Doolittle, Oana Rusu / Diana Alexandra Vladu – Mrs. Pearce, Aura Călărașu – Mrs. Higgins, Ovidiu Usvat – Zoltan Karpathy, Claudia Susanu – Ms. Doolittle și copilul Sophia Maria Crudu. Corul și orchestra vor fi conduse de dirijorul Daniel Jinga.

Primele reprezentații ale musicalului ,,My Fair Lady” vor avea loc joi, 26 mai 2016, ora 20.00, vineri, 27 mai 2016, ora 20.00, sâmbătă, 28 mai 2016, orele 15.00 și 20.30 și duminică, 29 mai 2016, orele 15.00 și 20.30, la Grand Cinema & More din cadrul Băneasa Shopping City.

Biletele se pot achiziționa de la casele de bilete Grand Cinema & More precum și online accesând www.grandentertainment.ro.

Partenerii acestei producții sunt: EGO Men’s Fashion Concept, Geta Voinea Hair and Beauty Salon, MAC Cosmetics, Tezyo, Floria in Stradă, bijuteria Teilor şi Eve Fashion.

Parteneri media: Adevarul, Luxury, Yorick.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.