Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Orasul otravit”, material realizat de „In Premiera cu Carmen Avram”,

va fi proiectat la Saptamana Filmului de Investigatie de la Londra

„Oraşul otrăvit”, material marca „În Premieră cu Carmen Avram”, laureat la Londra cu premiul special al juriului AIB 2011, a fost selectat pentru proiecţie, în urma unui triaj riguros, la Săptămâna Filmului de Investigaţie din capitala Marii Britanii (15 – 19 ianuarie 2013). Ancheta din România este unul dintre cele şapte materiale alese din întreaga lume pentru vizionare, alături de producţii din India, Franţa, Olanda şi Danemarca. (//www.tcij.org/film-week). „E bine să ştii că undeva departe e cineva care se uită spre România şi vede aici televiziunea asta, Antena 3, şi (vede) că în televiziunea asta sunt foarte mulţi oameni buni”, a declarat Carmen Avram.

Ancheta „Oraşul otrăvit” a fost realizată de reporterul Andrei Ciurcanu, împreună cu operatorul Mihai Dină şi editorul Lenard Zsolt. „Când am aflat ca am fost selecţionaţi, era o zi foarte plină, Andrei Ciurcanu avea de filmat o groază de lucruri. Mi s-a părut extraordinar, ne-am bucurat în redacţie, iar după vreo jumătate de oră ne-am adus aminte că trebuie să-l sunăm şi pe Andrei, să-i spunem şi lui”, povesteşte Carmen Avram. „A fost o mare surpriză pentru mine, trebuie să recunosc, nu mă aşteptam. E o mare onoare pentru mine şi, în acelaşi timp, pentru echipă”, completează reporterul Andrei Ciurcanu.

Emisiunea de anchete şi reportaje „În Premieră” este difuzată în fiecare duminică seara, de la ora 21.00, la Antena 3.

Săptămâna Filmului de Investigaţie este un eveniment organizat de Centrul pentru Jurnalism de Investigaţie (The Centre for Investigative Journalism/), în parteneriat cu Foreign Press Association, care oferă publicului atât şansa de o viziona o serie de filme de investigaţie, cât şi de a afla toate detaliile din spatele camerei de filmat, direct de la autorii materialelor. În ediţia de anul trecut, unul dintre filmele selectate pentru proiecţie a fost „The Whistleblower”, cu actriţa Rachel Weisz, câştigătoarea unui premiu Oscar, în rol principal.

Centrul pentru Jurnalism de Investigaţie (//www.tcij.org/) este o organizaţie din Marea Britanie care îşi propune să ofere un centru de excelenţă pentru pregătirea jurnaliştilor, să promoveze jurnalismul de investigaţie de calitate, şi să apere interesul public. Organizează numeroase evenimente, cursuri, şcoli de vară, iar de-a lungul timpului a reuşit să aducă la „pupitru” nume importante din mass media, cum ar fi Andrew Jennings (reporter, a lucrat pentru Sunday Times Insight, World In Action, BBC Panorama, CBS 60 Minutes), Aron Pilhofer (editor, The New York Times), Caelainn Barr (jurnalist, a lucrat pentru BBC, Financial Times, The Guardian, Al Jazeera), Cynthia O’Murchu (reporter de investigaţie, Financial Times), Alastair Dant (lead interactive technologist, Guardian News and Media), David Leigh (cineast, scriitor şi editor pe investigaţii la The Guardian) sau Lowell Bergman (reporter şi producător TV, câştigător al Premiului Pulitzer).

Bucuresti, 19.11.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.