Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Noua solutie Avangate – deschizatoare de drumuri pentru distributia de software

Avangate

SkyCommerce aduce oportunități pentru companii de software mici și mijlocii

Avangate, furnizor global de soluții eCommerce care au ajutat în ultimii ani mii de companii software şi SaaS din întreaga lume să îşi sporească vânzările prin orice canal de distribuţie pentru orice model de software, anunţă lansarea SkyCommerce, o nouă suită ce integrează modulele avansate de eCommerce şi administrare a partenerilor, ambele de tip SaaS. Noua suită va permite producătorilor de software din întreaga lume să crească vânzările atât online cât şi offline şi să accelereze intrarea pe noi pieţe, cu produse noi.

Industria software trece în prezent printr-o serie de transformări majore, de la crearea de aplicaţii până la distribuţie şi consum. Analiştii estimează că vânzările online de software, atât aplicaţii descărcabile cât şi soluţii de tip SaaS, vor creşte ca pondere din întreaga piaţă de software, de la 30% în 2010 la peste 70% în 2014. Evoluţia cloud computing şi modificarea corespunzătoare a aşteptărilor consumatorilor de software determină companiile producătoare să lupte pentru păstrarea profitului şi a cotelor de piaţă prin adoptarea de noi canale de distribuţie şi explorarea unor noi metode de licenţiere care îi va ajuta, de asemenea, să ofere cumpărătorilor posibilitatea de a intra în posesia aplicaţiilor rapid și usor. Mulţi dintre producători îşi regândesc strategia de distribuţie şi vânzare prin reselleri – canale care reprezintă în prezent peste 50% din comerţul global de software.

R “Ray” Wang, Principal Analyst şi CEO, Constellation Research, Inc. spune: “Piaţa de software se va schimba atât de drastic cum nu a mai făcut-o niciodată până acum. În etapele anterioare, schimbările au fost controlate de aşa-numitul “Big Software” care domina canalele de vânzare şi distribuţia globală. De data aceasta însă, adoptarea rapidă a cloud computing plasează puterea în mâinile fiecărui producător de software, mare sau mic. Prin urmare companiile vor fi nevoite să scurteze timpul de lansare pe piaţă a produselor, să treacă la metode de plată mai facile şi să se adapteze mai repede la cerinţele clienţilor finali. Companiile de succes vor apela la soluţii care să le ajute să facă aceste schimbări dictate tot mai mult de agenda cumpărătorului final, să loializeze mai bine canalele de vânzare şi să îşi maximizeze veniturile”.

“Până acum, cei mai mari 40 producători de software au avut putere de distribuţie ajungând să controleze mai mult de jumătate din piaţa de software globală. Clienţii noştri văd o oportunitate imensă acum pentru a întrerupe hegemonia marilor producători datorită noii “democratizări” în distribuţia de software. Acum este momentul ca restul de 99,5% din companiile de software ale lumii să redefinească modul în care ajung la clienţii lor”, spune Carl Theobald, Avangate CEO. “Misiunea noastră este de a oferi producătorilor de software o soluţie scalabilă, în cloud, pentru distribuţia şi vânzarea soluţiilor lor la nivel global”.

Noua suită Avangate SkyCommerce este formată din trei module poziţionate deasupra platformei eCommerce a Avangate:
– Modulul Sky eCommerce: oferă instrumente complexe de comercializare a produselor software online şi de configurare, localizare şi optimizare rapidă a strategiilor de lansare a produselor la nivel global, dar şi de gestionare a ciclurilor de vânzare către clienţii finali, de la activarea licenţei la upgrade-uri, reînnoiri şi abonamente.
– Modulul Sky Channel Manager: este un modul de gestionare a canalelor indirecte de vânzare: automatizarea comenzilor pentru parteneri / reselleri, ce ofera o imagine clară şi un control precis asupra întregii reţele de distribuţie.
– Modulul Sky Affiliate: include instrumente de management şi promovare către cei peste 26.000 de afiliaţi din rețeaua Avangate.

Suita Avangate SkyCommerce aduce serviciile eCommerce multi-model, multi-canal, accesibile până nu demult doar marilor producători software, la companiile mici și medii de software. Acum, producătorii de software au o vizibilitate mai bună a rețelei de distribuție, putând cuantifica mai bine performanțele în vânzări în funcție de canal, geografie și stadiile ciclului de viață a produsului. Mai mult, suita SkyCommerce oferă agilitatea operațională de care producătorii de software au nevoie pentru a face tranziția de la licențe pe viață la modele de tip pay-as-you-go precum freemium, închiriere sau abonament, pentru a experimenta noi canale, parteneri și afiliați și pentru a intra pe noi piețe. Suita permite clienţilor Avangate să gestioneze mai eficient ciclul de viață al produsului software, de la un capăt la altul – de la autosuport la suport tehnic asistat, până la upselling și reînnoirea de abonamente – oferind o experiență complexă pentru clienții finali, indiferent de canalul prin care cumpără.

SkyCommerce este disponibil deja pe piața internațională. Un număr de clienți Avangate, printre cele mai mari companii software din lume, au primit acces la această nouă suită înaintea lansării sale comerciale.

“Noua soluție Avangate va permite echipelor de vânzări și de marketing să vadă în detaliu cum evoluează vânzările companiei și, în același timp, va ajuta partenerii Lavasoft din întreaga lume să optimizeze veniturile printr-un management îmbunătățit al licențelor și subscripțiilor”, spune Călin Udrea, director de marketing la Lavasoft.

“Pentru a beneficia de schimbările majore prin care trece industria de software, companiile producătoare au nevoie de un partener care să îi propulseze pe piață mai repede, să completeze sistemele lor existente și să ajute la gestionarea ciclurilor de viață ale produselor. Avangate este, fără îndoială, acel partener strategic. Noi sprijinim companiile de software și SaaS să crească vânzările în diverse canale de distribuție, piețe și geografii cu ajutorul soluției noastre eCommerce, cu funcționalități multi-canal, suport și servicii de vârf”, adaugă Theobald.

În urma acestui anunț, Avangate va organiza patru evenimente speciale în San Francisco, New York, Londra și Beijing în lunile noiembrie și decembrie. Profesioniști din eCommerce, Marketing, Vânzări și Distibuție pe Canale de la companii de software și SaaS sunt invitați să discute ultimele tendințe din industria de software, să învețe cum se poate eficientiza comerțul online și cum să își optimizeze veniturile din canalele de distribuție.

Printre vorbitori se vor număra: Brian Walker, Vice President și Principal Analyst la Forrester Research Inc., R. “Ray” Wang, Principal Analyst și CEO la Constellation Research Group și expertul în Marketing prin Afiliați Geno Prussakov.

Redwood Shores, CA / Bucuresti, 14.11.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.