Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Miele si Mercedes-Benz promoveaza impreuna tehnologia germana

Miele

Cele două companii lansează, la mijlocul lunii noiembrie a acestui an, primul parteneriat pe piaţa din România

Miele, compania numărul unu mondial în producţia de echipamente electrocasnice premium, continuă strategia de dezvoltare la nivel naţional, prin lansarea pe piaţa românească a unui parteneriat exclusiv cu Mercedes-Benz, unul dintre liderii pieţei auto la nivel mondial în ceea ce priveşte siguranţa, inovaţia, confortul autovehiculelor şi protecţia mediului înconjurător.

Clienţii din România ai companiilor Miele şi Mercedes-Benz se vor putea bucura, timp de o lună şi jumătate, de o serie de beneficii din partea celor două branduri cu tradiţie în crearea de tehnologii inovatoare. Astfel, în perioada 15 noiembrie – 31 decembrie 2011, clienţii show-room-urilor Miele vor primi câte o invitaţie la un test-drive Mercedes-Benz, ocazie cu care vor putea testa autoturismele din portofoliul producătorului german.

În plus, Miele va oferi fiecărei persoane care achiziţionează un autoturism Mercedes un cadou constând în setul de accesorii pentru aspirator Miele CarCare pentru îngrijirea şi curăţenia perfectă a maşinii. Pachetul conţine următoarele componente: perie turbo, stuţ extra lung flexibil, microfurtun cu duză combi şi un furtun de conectare de 3,5 m lungime. Pe lângă kit-ul de accesorii pentru aspirator, clienţii show-room-urilor Mercedes-Benz din România vor primi din partea Miele România şi un voucher prin care vor putea beneficia de o reducere de 25% la achiziţia oricărui aspirator Miele ori de o reducere de 35% pentru aspiratorul Miele S4812 Hybrid – primul aspirator hibrid din lume destinat uzului casnic, ce funcţionează pe bază de acumulatori reîncărcabili, putând fi astfel utilizat inclusiv pentru curăţenia maşinii.

“Clienţii Miele sunt persoane cu un ridicat simţ estetic şi funcţional, pentru care calitatea şi durabilitatea produselor utilizate sunt elementele definitorii în crearea unui stil de viaţă mai bun. Încă din momentul începerii operaţiunilor pe piaţa din România, Miele şi-a asumat un angajament ferm în faţa consumatorilor români şi anume, de a conduce extinderea brandului la nivel naţional astfel încât să fie respectate standardele înalte care au transformat numele Miele într-un echivalent al calităţii ireproşabile pe mapamond. Un rol major în acest demers îl au partenerii Miele, pe care îi alegem de fiecare dată cu rigurozitate. Colaborarea încheiată cu Mercedes-Benz reprezintă aşadar o asociere firească, prin care intenţionăm să ducem calitatea serviciilor premium la un nivel superior”, a declarat Leo Popescu, Sales Manager Miele Appliances Romania.

“La împlinirea a peste 125 de ani de când Mercedes-Benz este liderul calităţii germane şi al inovaţiilor aduse universului auto, ne-am dorit să le oferim clienţilor certitudinea că fiecare călătorie la bordul autoturismelor noastre le va oferi o experienţă unică, în care vor regăsi pasiunea, talentul şi dedicarea care ne-au marcat istoria. Parteneriatul încheiat cu Miele, brandul care defineşte calitatea superioară în domeniul întreţinerii domestice, reprezintă aşadar o opţiune de asociere naturală, având în vedere faptul că atât Mercedes-Benz, cât şi Miele sunt două nume care au contribuit semnificativ la scrierea istoriei tehnologiei germane, devenită etalon al calităţii şi al performanţei înalte la nivel mondial”, a declarat Valeriu Zaharia, Sales & Marketing Manager Mercedes-Benz România.

Parteneriatul încheiat de cele două brand-uri devine efectiv începând cu data de 15 noiembrie a anului curent. Promoţia, prin care fiecare client Miele, respectiv Mercedes-Benz va beneficia de cadouri din partea companiei partenere, este valabilă până la finalul anului 2011 pentru toate show-room-urile Miele din România şi patru show-room-uri Mercedes-Benz (Casa Auto Bucureşti şi Autoklass Chitila – din Bucureşti, Autoklass Ploieşti şi Tiriac Auto Piteşti), urmând ca, din 2012, să fie extinsă la nivelul tuturor oraşelor din ţară.

În România, produsele Miele sunt prezente în 44 de magazine de la nivel naţional, prin intermediul unui număr de 31 de parteneri.

Toate produsele Miele au la bază tehnologiile inovatoare, precizia matematică şi design-ul avangardist care au consacrat producătorul german de echipamente electrocasnice la nivel mondial. Datorită inovaţiilor continue, Miele a reuşit, în cei 111 ani de istorie, să revoluţioneze industria echipamentelor electrocasnice la nivel mondial, produsele dezvoltate de companie oferind astăzi combinaţia ideală între simplitatea utilizării şi complexitatea şi varietatea funcţiilor oferite.

Bucuresti, 14.11.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.