Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Investitiile UE in favoarea educatiei si capacitatii de insertie profesionala

a tinerilor sunt rentabile, confirma un raport al OCDE

Comisia Europeană a salutat lansarea raportului anual „O privire de ansamblu asupra educației 2013” al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care analizează sistemele de educație din 34 de țări membre ale OCDE, inclusiv 21 de state membre ale UE, precum și Argentina, Brazilia, China, India, Indonezia, Rusia, Arabia Saudită și Africa de Sud. Raportul identifică provocările cu care se confruntă sistemele europene de educație și pe care UE și statele sale membre trebuie să le abordeze acționând împreună și confirmă importanța unor politici care să vizeze modernizarea sistemelor de educație și să ofere oportunități sporite pentru tineri de a studia sau de a urma cursuri de formare în străinătate.

„Acest raport, care reprezintă o mină importantă de cunoștințe și de informații concludente pentru factorii de decizie, ne ajută să înțelegem mai profund dificultățile cu care ne confruntăm. Investițiile în educație se dovedesc întotdeauna profitabile pe termen lung și statele membre nu își pot permite să uite acest lucru atunci când alocă bugete publice. Așa cum confirmă raportul, reducerea cheltuielilor în materie de educație, în general, și privind salariile profesorilor, în special, poate fi o piedică pentru obiectivul nostru de a asigura sisteme de educație eficiente și de înaltă calitate", a declarat Androulla Vassiliou, comisar european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.

„Ceea ce contează în momentul de față este să ne asigurăm că tinerii noștri sunt motivați și că dețin competențele necesare pentru secolul XXI, precum și spiritul antreprenorial necesar pentru a restabili poziția Europei pe o traiectorie de creștere. Trebuie să fim pregătiți să punem în aplicare reforme, astfel încât sistemele noastre educaționale să se situeze la cel mai înalt nivel mondial — și pentru a face acest lucru trebuie să investim. Cu toate acestea, așa cum reiese clar din acest raport, unele state membre reușesc mai bine decât altele să mențină nivelul cheltuielilor în domeniul educației.”

Importanța investițiilor în educația și formarea de calitate, în actualul context al șomajului ridicat în rândul tinerilor, se află în centrul agendei politice a UE. Următorul Consiliu European din 27-28 iunie se va axa pe măsurile de stimulare a încadrării în muncă a tinerilor. Ca parte a contribuției sale la reuniunea care va avea loc săptămâna viitoare, Comisia a lansat o nouă inițiativă, „Împreună pentru tinerii Europei”. Aceasta stabilește măsurile care au fost sau vor fi adoptate de UE pentru a ajuta statele membre să modernizeze și să îmbunătățească sistemele de educație — o abordare care să fie în pas cu constatările raportului „O privire de ansamblu asupra educației 2013”.

Raportul „O privire de ansamblu asupra educației 2013” este prezentat astăzi la Bruxelles de Andreas Schleicher, director adjunct pentru educație și competențe în cadrul OCDE; Xavier Prats Monné, director general adjunct al Direcției Generale Educație și Cultură din cadrul Comisiei, va prezenta observații privind elementele relevante din constatările raportului pentru UE.

Ce spune raportul „O privire de ansamblu asupra educației 2013” despre Europa:

„O privire de ansamblu asupra educației” este redactat anual de către OCDE și se bazează pe date furnizate de Eurostat, Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene, și Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Raportul furnizează date referitoare la educație din 34 de țări membre ale OCDE, inclusiv din 21 de state membre ale UE. Șase state membre ale UE nu fac parte din OCDE (Bulgaria, Cipru, Letonia, Lituania, Malta și România) și, prin urmare, nu sunt incluse în raport.

Comisia salută raportul în contextul unei cooperări consolidate între departamentul de educație al OCDE și Direcția Generală Educație și Cultură din cadrul Comisiei în analiza sistemelor de educație. Raportul confirmă propria analiză a Comisiei asupra tendințelor care caracterizează sistemele de educație europene, ținând cont în același timp de situațiile foarte diferite din statele membre.

Cheltuielile privind educația pentru fiecare student tind să se reducă în majoritatea țărilor UE, deși se află încă ușor peste media din țările din OCDE. În 2010, cheltuielile per student la toate nivelurile de învățământ din cele 21 de state membre UE din OCDE au fost de 7 200 EUR în comparație cu 6 900 EUR în ansamblul OCDE. Acest lucru reprezintă un motiv de îngrijorare; în plus, datele proprii ale UE cu privire la cheltuielile publice în materie de educație ca procent din PIB arată că cinci state membre ale UE (Bulgaria, Grecia, Italia, România și Slovacia) combină un nivel scăzut de investiții în termeni absoluți cu o tendință de scădere a cheltuielilor începând cu 2008/2009.

În medie, 15% din tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani nu erau încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare, o situație ceva mai bună decât media OCDE de 16% din 2011. Cu toate acestea, în Grecia, Irlanda, Italia și Spania, peste 20 % din tineri erau în această situație. Cifrele recente ale UE arată că această situație s-a înrăutățit în 2012 pentru cele trei țări din sud. Programe specifice de educație și formare profesională, inclusiv stagii practice și programe de formare profesională de înaltă calitate în cadrul inițiativei UE „Garanția europeană pentru tineret”, au un rol important în evitarea riscului ca tinerii europeni să devină „o generație pierdută”.

Țările UE au o rată mare de studenți implicați în programe profesionale la nivel de învățământ secundar superior, care este semnificativ mai mare decât media OCDE. Cu toate acestea, situația variază în mod semnificativ între statele membre: În 2011, acest procent a fost de peste 70 % în Austria, Belgia, Republica Cehă, Finlanda și Republica Slovacă. Dar Estonia, Irlanda, Grecia, Ungaria, Portugalia și Regatul Unit nu au avut mai mult de 40 % dintre studenți în programe de acest fel; acest lucru a fost, de asemenea, valabil pentru țările din afara UE, cu excepția Australiei. Comisia Europeană îndeamnă statele membre să maximizeze beneficiile învățării prin formarea la locul de muncă în vederea facilitării tranziției tinerilor de la școală către locul de muncă. La 2 iulie, comisarii Androulla Vassiliou și László Andor vor lansa Alianța europeană pentru ucenicii la Leipzig cu scopul de a îmbunătăți calitatea, oferta și imaginea stagiilor de ucenicie și formării profesionale pe teritoriul UE.

În medie, profesorii din țările UE obțin între 77 % și 89 % din salariile lucrătorilor cu normă întreagă cu același nivel de educație; salariile lor au scăzut cu aproximativ 4 % între 2009 și 2011 în termeni reali. Dacă această tendință continuă, ea ar putea constitui o amenințare pentru recrutarea unui noi generații de profesori motivați care să înlocuiască forța de muncă îmbătrânită care se va pensiona în viitorul apropiat.

Repartiția femei-bărbați în învățământul superior din țările UE se îmbunătățește, deși nu în mod uniform în toate domeniile. După cum arată raportul, de ceva timp în Europa există mai multe femei decât bărbați cu diplomă de licență/masterat și cota lor este în creștere (60 % din toți absolvenții în cele 21 de state membre ale UE din OCDE în 2011, față de 55 % în 2000). Cu toate acestea, în disciplinele-cheie ale matematicii, științelor și tehnologiei proporția acestora a crescut nesemnificativ de la 40 % la 42 % (cu excepția Republicii Cehe, Germaniei și Slovaciei, unde aceasta a crescut cu peste 10 puncte procentuale), în timp ce în domeniul ingineriei ponderea este de 28 % (față de 23 %). Oportunitățile de ocupare a forței de muncă au rămas mult mai bune pentru bărbații și femeile cu studii superioare comparativ cu orice alt nivel de studii; totuși, decalajul în ceea ce privește ratele de ocupare a forței de muncă între bărbați și femei pentru absolvenții de studii superioare cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani a crescut cu 7 puncte procentuale, în medie, pentru UE21 (9 puncte procentuale pentru OCDE în general).

Anexa 1: Cheltuielile publice anuale alocate educației pentru un student (2010)

Anexa 2: Tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (2008 și 2011)

Pagini Utile

  • Informare prezentată de Andreas Schleicher și Xavier Prats Monné web streamed

  • Raportul complet „O privire de ansamblu asupra educației 2013” este disponibil pe site-ul internet website

  • Indicatori din „O privire de ansamblu asupra educației 2013”: Indicatori OECD

  • Alianța europeană pentru ucenicii

  • Comisia Europeană: UE obiective privind educația și formarea profesională

  • Comisia Europeană „Education and Training Monitor 2012"

  • Educație și formare Benchmark leaflet

  • Raportul Eurydice Funding of Education in Europe

  • Raportul Eurydice Key data on teachers in Europe

Bucuresti, 25.06.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.