Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cornel Tabacaru despre Jean Constantin: “Vara trecuta, nea Jean era un om trist…“

TVR2

Sâmbătă, 3 iulie, de la ora 19.00 , TVR 2 va difuzat primul episod al documentarului Cu toate pânzele sus! iar de la ora 19.30 primul episod al serialului Toate pânzele sus!

Marius şi Cătălina Albu au ridicat acum un an ancora din portul Sulina pe velierul "Phoenix" şi au pornit pe traseul imaginat de Radu Tudoran, transformând ficţiunea în realitate. Cele 12 documentare de călătorie rezultate vor fi difuzate în premieră la TVR 2. Susţinut de Televiziunea Română şi urmărit de Codruţa Angelescu, realizator TVR şi Marius Neacşu, director de imagine TVR, acest proiect a beneficiat de sprijinul lui Cornel Tăbăcaru, un om de afaceri român care trăieşte în America (Costa Rica, Toronto, Miami) şi care este pasionat de ambarcaţiuni şi aventură pe mare. Cornel Tăbăcaru i-a fost bun prieten actorului Jean Constantin: “Îl cunosc pe nea’ Jean din 1979, când am organizat balul ACR Prahova în Poiana Braşov . Am rămas prieteni buni şi am ţinut legătura toţi anii ăştia. Astă vară …era un om trist, un om care îşi simţea sfârşitul şi mai ales un om .. sărac ! Nu ştiţi cât s-a bucurat de ajutorul meu , dezinteresat, financiar ! Sigur că era bucuros să-şi amintească de aventurile de la filmarile pentru Toate pânzele, …dar era o bucurie "tristă", a omului care ştie că nu se va mai bucura mult de viaţă. Nu-i plăcea că moare în sărăcie , că oamenii au devenit nerecunoscători…”.

În primul episod, difuzat sâmbătă, 3 iulie, veţi face cunoştinţă cu velierul de 9 metri Phoenix şi cu protagoniştii acestei aventuri: Marius Albu, căpitanul ambarcaţiunii, are o vastă experienţă în navigaţie şi este primul român care a realizat înconjurul lumii sub un pavilion românesc. Cătălina Albu este secundul şi a parcurs şi ea peste 11.000 de mile marine alături de Marius, în urmă cu 10 ani. În plus, amândoi sunt alpinişti – au cucerit Aconcagua (6.959 m – cel mai înalt vulcan stins din lume) şi Ojos del Salados (6.893 m – cel mai înalt vulcan activ din lume).

Traseul pe care îl vor urma este acelaşi cu cel descris de Radu Tudoran în romanul său "Toate pânzele sus": din Sulina, vor străbate Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Roşie şi Marea Mediterană, apoi vor traversa Atlanticul şi vor coborî de-a lungul coastei Americii de Sud, până în Ţara de Foc. Însă, înainte de toate, protagoniştii noştri vor trebui să pornească la drum … de trei ori!

Pentru a sublinia oferta acestei aventuri inedite, TVR 2 va începe difuzarea, tot din 3 iulie, în fiecare sâmbătă de la ora 19.30, a îndrăgitului serial „Toate pânzele sus”, ecranizare a romanului omonim de Radu Tudoran în regia lui Mircea Mureşan. Din distribuţie fac parte nume mari ale cinematografiei precum Ion Besoiu, Jean Constantin, Ilarion Ciobanu şi Sebastian Papaiani.

Bucuresti, 01.07.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.