Andreea Popescu, PR INCDMTM
Zilele trecute “scanam” netul în căutarea unor resurse de specialitate. E drept, în România sunt puține şi poate că dictonul conform căruia oamenii cu adevărat ocupați nu au timp de scris este adevărat ( 🙂 ). Poate sunt de vină clauzele de confidențialitate, comoditatea… Şi din link în link am dat de un blog al unei tinere doamne profesoare de la Universitatea din Iaşi, care predă Relații Publice. Din comentarii am înțeles că este destul de apreciată de studenți, lucru care mă umple de respect. Dar la capitolul resurse… slăbuț. Singurul post care părea ceva mai extins era despre vestimentația omului de PR. L-am parcurs însă.
De la respectiva doamnă sau domnişoară (oricum nu dau numele, că nu e frumos) am aflat cum că oamenii de PR trebuie să arate impecabil, dar mai ales că există şampoane antimătreață care te fac să fii gigea şi fără mismirele albicioase prin păr după utilizare. Există (culmea!) şi deodorante de calitate, pe care după ce le foloseşti sigur-sigur nu laşi vreo urmă olfactivă greu de suportat în urma ta! Nici domnii nu scăpau mai uşor. Nodul de la cravată trebuia scos la raport. Pentru ambele sexe era inclus un “checklist” de activități igienice pe care mama m-a învățat să le efectuez încă din fragedă pruncie, să nu mai zic de doamna dirigintă din generală, care le-a reiterat în spirit didactic poate constructiv pentru unii colegi. La liceu s-a considerat din fericire că nu mai este necesar (Uf, bine că am scăpat!).
Poate sunt eu cusurgioaică, dar asemenea prelegere m-a întristat foarte tare. Bobocică fiind în facultate m-am întrebat şi eu cum ar trebui să fie ținuta omului de PR indiferent de sex. Noroc că am avut ocazia să văd “lumea bună” şi că am scăpat de angoase rapid prin anul întâi. Concluzia mea despre vestimentație este că trebuie să te reprezinte şi să fie adecvată la public. Nu m-aş putea duce la o petrecere în costum, după cum în nici un caz nu aş putea veni în jeanşi la vreo prezentare sau la vizite oficiale. Restul este bla-bla.
De fapt, vroiam să scriu despre cu totul altceva, să vă invit pe cei care aveți răbdare să citiți, la reflecție. Voi ce ați face dacă ar trebui să tratați selectiv informațiile care ajung la public? Le-ați filtra? Ați alege ce vă avantajează pentru a scăpa basma curată sau pentru a nu se ajunge la asta? Ați alege fidelitatea în detrimentul adevărului? Este minciuna prin omisiune chiar o minciuna, una gogonată? Merge din când în când? Întrebările astea sunt chiar retorice? Ajung cumva să nici nu mai fie vreun prilej de dubiu pentru unii din noi? Merită să “te vinzi”? Merită să “te vinzi” pentru cauze de nimic”? Merită să “te vinzi” când riscul pentru public nu e vital, e chiar neînsemnat? “Una mică” poate să se intercaleze între adevăruri? Este o practică frecventă? Poți să te mai opreşti dacă ai început? Îmi pun problemele astea de la un timp şi le listez deşi ştiu că asta este o pagină de opinie şi poate nu este cazul să le menționez tocmai aici. Concluzia mea este că atunci când compania arde, trebuie să mai luăm şi decizii importante, chiar dacă etica e de modă veche, în timp ce ne pieptănăm…
Andreea Popescu este PR Manager pentru Institutul National de Mecatronica si Tehnica Masurarii din octombrie 2007 şi a colaborat în calitate de consultant extern în PR şi marketing cu MBM Software and Partners.Ea este absolventă a secţiei de Comunicare Socială şi Relaţii Publice a Facultăţii de Litere (Universitatea Bucureşti) şi masterandă la aceeaşi universitate. În decursul timpului, Andreea a participat la numeroase evenimente şi a colaborat la desfăşurarea unei game largi de proiecte, făcând parte din organizaţia PRIME România (fostă CERP Students), între 2004 şi 2007.
Pentru PRwave Andreea Popescu a mai scris:
- Jobenul scamatorului si pantoful cu toc
- Comunicarea cu orice pret
- Blogul organizational – necesitate sau moda?
- Negocierea nepoliticoasa
- Comunicatul de presa… sau arta de a seduce obiectiv
