Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„Chefi la cuțite” a fost lider de audiență pe toate categoriile de public

Aproape 2 milioane de români au urmărit emisiunea

Luni, 19 septembrie, la Antena 1, record de audiență pentru audiența acestui show

Ediția „Chefi la cuțite” de luni, 19 septembrie, a fost lider de audiență pe toate categoriile de public, cu aproape 2 milioane de telespectatori la nivelul țării care erau cu ochii pe cei trei chefi în minutul de maximă audiență de la 21.42. Show-ul de la Antena 1 a obținut pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani un vârf de audiență de 14,9 puncte de rating și 34,5% cota de piață în minutul de aur de la 22.11, atunci când următorul clasat, Pro Tv, avea de aproape trei ori mai puțin, respectiv 5,6 puncte de rating și 12,9 procente din cota de piață.

„Chefi la cuțite” a fost lider de piață pe întreg intervalul orar 20.29-23.25, cu cifre de audiență record pentru istoria acestui show. Antena 1 a condus topul cu o audiență medie pe publicul comercial de 10,8 puncte de rating și 27,3% cota de piață, urmată de Pro Tv cu o medie de 7,9 puncte de rating și 20 de procente din cota de piață. Nici la nivelul publicului din mediul urban chefii nu au avut rival, astfel că emisiunea de la Antena 1 a condus cu o audiență medie de 7,8 puncte de rating și 17,7% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 6 puncte de rating și 13,7% cota de piață. Iar la nivelul întregii populații a țării, „Chefi la cuțite” a fost lider de audiență cu 7 puncte de rating și 16,9% cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul secund cu 5,7 puncte de rating și 13,8% cota de piață.

Marți la „Chefi la cuțite”

În ediția de marți, 20 septembrie, difuzată la Antena 1 de la ora 20.30, cei trei chefi sunt întâmpinați de un concurent cu… pâine și sare. Îmbrăcat în port popular, Matei va aduce tradiția chiar în mijlocul platoului „Chefi la cuțite”: acesta va pregăti pentru jurați o pâine special, cu maia făcută de el, pe care o va frământa și alinta pentru ca pâinica obținută să îi vrăjească pe chefi. Un susținător al tradițiilor românești, concurentul va fi o reală apariție în emisiune, iar platingul său îi va lăsa pe chefi fără cuvinte: pâine și sare, aranjate frumos pe o bucată de lemn. Care va fi verdictul celor trei și reacția în fața concurentului, telespectatorii Antena 1 vor afla azi de la 20.30.

Și tot azi, chef Bontea pierde un pariu în fața celorlalți doi colegi și primește și o pedeapsă: să termine tot din prima farfurie sosită la jurizare, indiferent dacă îi place sau nu mâncarea. Pentru că în pauzele de filmare cei trei jurați joacă uneori poker pe pedepse, chef Bontea, cel care pierde, trebuie să execute pedeapsa primită de la chef Dumitrescu și chef Scărlătescu. Așa se face că Sorin Bontea se va lupta, la propriu, cu o farfurie plină cu quinoa, un aliment care nu îi este deloc pe plac și pe care se va chinui să îl înfulece chiar și în pauză, pentru a-și ține cuvântul dat.

Antena 1, lider de piață la nivelul zilei de 19 septembrie

Antena 1 a condus topul audiențelor zilei de luni, 19 septembrie, pe toate categoriile de public, cu o medie la nivelul publicului comercial de 4 puncte de rating și 23,7 % cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu o medie a zilei de 3,4 puncte de rating și 20,1% cota de piață. Antena 1 a condus și prime time-ul (intervalul orar cuprins între 19.00-23.00), pe toate categoriile de public, cu o medie pe publicul comercial de 8,9 puncte de rating și 23,2% cota de piață, în timp ce pe locul secund se clasa Pro Tv cu 8,6 puncte de rating și 22,5% cota de piață.

Și celelalte emisiunii ale postului au condus topul audiențelor în intervalul lor de difuzare. Așa se face că „Neatza cu Răzvan și Dani” a fost lider de piață pe publicul comercial, în intervalul orar 07.59-10.54, cu o medie de 2,5 puncte de rating și 24,2% cota de piață. Iar „Un show păcătos” a condus și el topul audiențelor pe toate targeturile, în intervalul orar 23.25-01.00, cu o medie pe publicul comercial de 4,8 puncte de rating și 25,8% cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 2,9 puncte de rating și 15,5% cota de piață.

Sursa: Kantar Media   
Copyright: ARMADATA S.R.L.    
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group   
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National    
Perioada 19 septembrie 2016

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.