Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Zece proiecte readuc bucuria de a trai impreuna pentru bucuresteni

Au fost desemnați câștigătorii Fondului Mega Image pentru Comunitate

Fondul Mega Image pentru Comunitate și-a desemnat cei zece câștigători, în urma analizei a peste 100 de proiecte înscrise în concurs. Printre ideile finanțate se numără o competiție sportivă organizată de locuitorii cartierului Costeasca, un atelier de reparat biciclete pentru tinerii din zona Carol, un festival de teatru de apartament și sprijin pentru locuitorii din Ferentari să își rezolve singuri, împreună, problemele comune din cartier. Fondul Mega Image pentru Comunitate este finanțat de Delhaize Group și gestionat de Fundația Comunitară București.

Cele zece idei câștigătoare surprind teme diferite, relevante pentru comunitățile din București:

Jocurile Cartierului, Asociația Corporeanima: închide strada și reunește comunitatea în cadrul unui eveniment sportiv dedicat copiilor din cartierul Costeasca, organizat chiar de locuitori.

Schimbarea începe de la noi, Fundația Policy Center for Roma and Minorities: aduce împreună locuitorii de pe două străzi din cartierul Ferentari, pentru a găsi problemele din comunitate și soluții concrete pentru acestea.

Edu_Cult_Berceni. De la cartier la comunitate, Asociația Traslucid: invită locuitorii cartierului Berceni să interacționeze pentru a descoperi identitatea istorică și culturală a acestui loc, dincolo de blocuri.

Împreună îmbrățișăm copiii cu autism, Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată-ATCA: susține integrarea copiilor cu autism din Otopeni și Voluntari, aducându-i împreună cu alți copii de vârsta lor.

HomeFest, Jean-Lorin Sterian: un festival de teatru de apartament oferă bucureștenilor ocazia de a deveni organizatori de evenimente culturale în propriile locuințe, în beneficiul vecinilor de bloc.

Învață-mă să învăț, Asociația Desenăm Viitorul Tău: ajută bucureștenii să conștientizeze că în blocul lor există locuințe sociale pentru copii dezinstituționalizați și îi încurajează să se implice în viața lor.

Școala de mecanică de biciclete pentru tineri, Bița Color: deschide prima școală de mecanici pentru copiii și tinerii dezavantajați și îi ajută să devină mecanici, vopsitori sau curieri pe bicicletă.

Vreau să fiu parte din comunitate!, Fundația Motivation România: aduce împreună copii cu dizabilități instituționalizați și copii din familii obișnuite din Bragadiru prin intermediul sportului, al gătitului sau al atelierelor de creație.

Istorie și tradiție in Lacul Tei, Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei: redescoperă istoria și tradiția cartierului Lacul Tei, prin organizarea unei expoziții cu fotografii vechi din cartier, strânse chiar de la locuitori.

E timp pentru noi, SolidDar: contribuie la dezvoltarea unui centru comunitar pentru locuitorii din Otopeni.

Procesul de selecție a fost realizat de un juriu independent, format din persoane cu experiență în domenii legate de implicare socială, CSR sau organizații non-guvernamentale. Membrii juriului sunt: Adina Ionescu, Coordonator PR & Branding la MOL România, Andrei Borțun, CEO Millenium People & The Institute, Președintele Fundației Gala Societății Civile, Oana Preda, Director Executiv la Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), Roxana Colisniuc, CSR Officer la ING Bank și Roxana Sofica, Coordonator programe ONG, Asociația pentru Relații Comunitare (ARC România).

Fondul Mega Image pentru Comunitate se adresează locuitorilor și organizațiilor bucureștene și oferă finanțări în valoare totală de 100.000 lei, pentru 10 proiecte din Bucureşti şi Ilfov care reactivează spiritul de comunitate al locuitorilor. La această ediție, mai mult de 100 de aplicații s-au înscris pentru finanțare. Pentru detalii, vizitați www.mega-image.fundatiacomunitarabucuresti.ro.

Proiectul este dezvoltat de Fundația Comunitară București, cu sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare. Aceasta oferă consultanță în dezvoltarea conceptului și evaluare și pune la dispoziție propriul program online pentru înregistrarea aplicațiilor, Grant Wizard.

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde 296 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe, sub mărcile Mega Image (168), Shop&Go (127), AB COOL FOOD (1). Parte din Delhaize Group, Mega Image îşi propune să ofere, în fiecare zi, servicii de calitate şi o sortimentaţie de produse hrănitoare, sănătoase şi sigure, la preţuri accesibile. Pentru mai multe detalii, vizitați www.mega-image.ro.

Fundaţia Comunitară Bucureşti investeşte timpul, banii şi energia bucureştenilor pentru a crea comunităţi în care să ne simţim ca acasă. Organizaţia colectează fonduri de la afaceri locale şi persoane particulare, pentru a finanţa proiecte care stimulează iniţiativa şi aduc oamenii împreună în comunităţi. Fundaţia Comunitară Bucureşti s-a înfiinţat în 2011 şi este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte unsprezece fundaţii comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabucuresti.ro.

De 11 ani, Asociația pentru Relații Comunitare construiește împreună cu cele mai bune organizaţii, companii cu viziune și donatori individuali o lume în care problemele pot fi rezolvate prin mobilizarea resurselor private. Organizația crede că filantropia este o cale de crea schimbare socială și dezvoltă mecanisme care să susțină orice persoană, organizație sau companie să se implice cu impact maxim. Pentru mai multe detalii, vizitați www.arcromania.ro.

Bucuresti, 07.01.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.