Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Xella Ro lanseaza Multiestimatorul, un program pentru calcularea economiilor

care se pot obține prin termoizolarea cu plăci minerale

Compania popularizează acest soft prin intermediul unui concurs al cărui premiu constă în termoizolarea interioară gratuită a unei locuințe.

Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții, lansează în România un program care îi ajută pe utilizatori să afle cât costă termoizolarea imobilului pe care îl dețin (cu soluții termoizolatoare minerale), ce economii vor putea obține la facturile de utilități în urma investiției și cât durează amortizarea. Pe site-ul www.termoizolareinterioara.ro utilizatorii vor regăsi Multiestimatorul (programul de calcul) dar și multe informații. Compania a lansat de asemenea un concurs, al cărui câștigător va beneficia de termoizolarea la interior a locuinței înscrise în competiție.

Potrivit unui studiu realizat de Xella cele mai multe lucrări de termoizolare din România presupun anveloparea exterioară a pereților cu polistiren. Însă, în cazul în care într-un bloc nu s-a obținut acceptul tuturor proprietarilor, aceste lucrări realizate individual afectează aspectul clădirii, iar soluția este una foarte costisitoare și presupune multe aprobări de la primărie.

Grupul Xella a adus recent în România Multipor, un produs termoizolant 100% mineral, rigid si permeabil la vapori. Soluțiile minerale sunt cele mai noi produse destinate termoizolării, datorită caracteristicilor tehnice și ecologice ale produselor realizate din materii prime naturale. Astfel, termoizolarea cu Multipor a unui apartament de 2 camere, dispus pe colț, costă aproximativ 800 EUR și asigură un transfer termic de 3,5 ori mai mic în comparație cu situația inițială.

„Românii au mizat până acum pe termoizolarea la exterior, pentru că piața de termoizolații interioare nu oferea suficiente soluții simple, care să rezolve inclusiv transferul de vapori pentru reglarea naturală a umidității și evitarea de condens, mucegai sau ciuperci”, menționează Mădălina Dumitru, Regional Marketing Manager Xella.

Pentru popularizea noii soluții de termoizolare compania a lansat un concurs care va avea loc în perioada 15 mai – 15 iulie 2013 pe site-ul www.termoizolareinterioara.ro

Premiul cel mare constă în furnizarea unui sistem complet Multipor pentru termoizolarea unei locuințe și va fi acordat participantului care va obține cele mai multe voturi. Cei care se înscriu trebuie să trimită o fotografie a locuinței (realizată din interiorul sau din exteriorul clădirii), să menționeze care este motivul principal pentru care își doresc o termoizolare cu plăcile minerale Multipor și să își invite prietenii să îi voteze.

Valoarea maximă a premiului este de 2000 EUR, sumă care include sistemul Multipor și manopera, calculată însă pentru o locuință cu o suprafață mare, acoperitor în funcție de tipul de imobil care va câștiga competiția.

Multipor a fost dezvoltat în urmă cu mai bine de 10 ani și testat intens în Germania, înainte și după lansarea sa pe piață. Produsele Multipor sunt aduse în România de la fabrici care aparțin grupului german Xella.

Bucuresti, 27.05.2013

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.