Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Worldcom PR Group: 2018 este despre încredere, legi și inovație

Worldcom logo

Previziuni pentru 2018 din partea partenerilor Worldcom Public Relations Group

În fiecare an, Worldcom PR Group – organizație globală care reunește agenții independente de PR – fructifică expertiza celor 2000 de consultanți ai săi pentru a face previziuni legate de mediul cu care se vor confrunta clienții săi în anul următor. Inevitabil, datorită acestui parteneriat global, multe dintre aceste previziuni includ aspecte internaționale. Dacă vă doriți să aflați care este peisajul în domeniul comunicării din țara dumneavoastră, avem echipe în peste 115 orașe din toată lumea, gata să vă explice. Worldcom PR Group este reprezentată exclusiv în România de Media Pozitiv.

Vă prezentăm cele mai semnificative recomandări în businessul de comunicare pentru 2018, rodul colaborării agențiilor membre Worldcom PR Group.

Worldcom logo

Brexit

Companiile internaționale vor întâmpina dificultăți în crearea unei culturi omogene de companie pe măsură ce consecințele Brexitului generează obstacole în modul în care sunt conduse companiile. Cei care creează colaborări efective între echipe și între țări vor avea acum un avantaj competitiv distinct.

Nesiguranța geo-politică

Nesiguranța geopolitică creează „noua situație anormală”. Stabilitatea comercială generată de globalizare va fi subminată de o creștere a protecționismului și a dezacordurilor politice. Fiecare dintre aceste schimbări vor determina enorme provocări în comunicare pentru organizații, atât la nivel local, cât și internațional.

Schimbările politice la scară macro, cum e Brexit, vor încuraja oamenii să devină mai interesați de alegerile locale. Ceea ce se întâmplă la alegerile din Columbia, Germania, Ungaria și Coreea de Sud vor avea un efect clar de undă atât la nivel global, cât și local.

Reglementarea social media

Va exista o mișcare de a reglementa publicitatea/postările plătite din social media ca urmare a problemelor ce continuă cu privire la influența externă în alegerile din SUA. Dezbaterea despre reglementare sau auto-reglementare va eroda în continuare încrederea în platformele sociale.

Știrile false și erodarea încrederii

Consumatorii vor întâmpina și mai mari provocări în legătură cu entitățile în care pot avea încredere din media acum că duhul știrilor false a ieșit din lampă. Aceasta reprezintă o amenințare clară la adresa companiilor media. Dar va genera și o provocare semnificativă a obiectivelor pentru brandurile care vor trebui să reevalueze ce canale vor fi mai eficiente pentru a ajunge la publicul lor țintă. Scepticismul și lipsa încrederii în instituții mari, consacrate – inclusiv marile trusturi de presă, entități guvernamentale, corporații mari și branduri cu vechime – vor continua să crească. Acest lucru îi va încuraja pe oameni să caute alternative – cu o înclinație către acelea în care regăsesc viziunea lor preconcepută asupra lumii. De aceea, menținerea părților interesate și a loialității în rândul clienților, investitorilor, angajaților și a altor susținători va fi și mai dificilă.

Pierderea încrederii în presa tradițională va determina o creștere a surselor alternative de informație. Acest lucru va genera multe noi provocări pentru organizații. Această fragmentare în media va genera o nouă varietate de relații de dezvoltat. Va însemna, de asemenea, că brandurile vor fi nevoite să evalueze calitatea și exactitatea informației furnizate de aceste noi entități și canale media și să decidă dacă o asociere cu acestea este valoroasă.

„Furtunile” de pe Twitter

Comentariile făcute de liderii mondiale pe Twitter (și pe alte canale sociale) vor crea furtuni pentru companii deoarece acționarii vor reacționa la ceea ce văd și aud. Aceasta va duce la consecințe neașteptate pentru unele dintre organizații. Implicațiile pentru succesul sau nereușita în afaceri ar putea fi semnificative dacă această situație nu este gestionată profesionist.

Organizațiile pot limita daunele posibile asigurându-se că angajații lor înțeleg pe deplin obiectivele organizației și pot le pot explica diferitelor tipuri de public.

Reputația și managementul crizelor

Scandalul Harvey Weinstein – inclusiv alegerea personalității anului de către revista Time Magazine, înseamnă că comportamentul fiecărui lider (bărbat sau femeie) va fi examinat cu atenție. Vor exista așteptări mari în zona leadershipului etic. Organizațiile trebuie să fie pregătite să reacționeze eficient la toate declarațiile făcute.

Inovare din interior

Va exista o creștere a inovării din interior pe măsură ce organizațiile care au dezvoltat programe eficiente de implicare a angajaților încep să fructifice puterea intelectuală a personalului lor. Simplele îmbunătățiri identificate de către angajați vor furniza o valoare de business semnificativă.

Nesiguranța economică

Jucătorii de pe piața globală vor avea nevoie de politici flexibile pentru a gestiona marea varietate de rate estimate de creștere – de la 1% în Japonia, la 4% în Bulgaria și cel puțin 10% în Peru.

Costul banilor și impactul acestuia asupra obiceiurilor de consum și obiceiurilor angajaților

Generația care a crescut într-o perioadă de dobânzi scăzute va fi surprinsă de creșterile progresive ale costului banilor. Brandurile care ajută consumatorii să gestioneze aceste provocări vor prospera. Brandurile și consumatorii vor căuta noi moduri de a crea o relație valabilă și de încredere.

Nesiguranța tot mai mare a consumatorilor generată de creșterile dobânzilor va determina o creștere de la a cumpăra „lucruri” la a plăti pentru experiențe. Vor apărea branduri disruptive ce vor conduce această tendință de a „dobândi experiențe”.

Costul banilor va crea provocări legate de loialitate pentru organizații pe măsură ce oamenii încearcă să găsească locuri de muncă mai bine plătite. Aceasta va duce implicarea angajaților pe un loc superior în agenda managementului pe măsură ce organizațiile se concentrează să ofere oamenilor motive de a fi loiali.

Oferirea unui sentiment superior al scopului către angajați

2018 este anul în care cei care dețin funcții de CEO sau alți lideri importanți se vor concentra pe crearea unui sentiment superior al scopului pentru a-și inspira oamenii și pentru a oferi un cadru pentru o mai bună luare a deciziilor. Prin urmare, CEO va deveni Chief Connectivity Officer, deoarece ei ajută oamenii să facă legătura între munca lor zilnică și obiectivele organizației. Angajatorii vor trebui să mențină un echilibru între nesiguranța externă – tulburări politice, Brexit, creșterea inflației, încălzirea globală etc – și o mai mare siguranță internă. Liderii de business vor trebui să depună eforturi pentru a se asigura că angajații înțeleg și se coordonează cu obiectivul organizației – motivul pentru care fac ceea ce fac – pentru a crește siguranța.

„Cultura siguranței” va merge mână în mână cu inițiativele de CSR. Angajații se vor gândi la impactul social pe mare munca lor zilnică îl are/îl va avea. Liderii vor trebui să conecteze activitatea de CSR cu obiectivul organizației pentru a culege roadele și pentru a atrage talente de top.

Va apărea un decalaj de succes în implicarea angajaților între organizațiile care persistă într-un stil de management de comandă și control și cele care conduc prin implicare.

Clădirea relațiilor

Organizațiile vor continua să clădească o abordare pentru toate canalele pentru a satisface așteptările clienților. Acest lucru va determina creșterea numărului de colaborări între echipa de comunicare și cea de relații cu clienții pentru a asigura faptul că clienții primesc cea mai bună experiență posibilă și că orice probleme care ies la iveală în social media sunt administrate eficient.

Partea de ‘relații’ din Relații Publice va avea o tot mai mare însemnătate pe măsură ce brandurile trec la oferirea de valoare pe viață clienților, în loc să genereze doar venituri pe termen scurt.

Unele organizații vor încerca să inverseze domnia comunicării pe baza textului (E-mail, IM, Slack, Skype etc.) încurajând activ angajații să folosească mai mult comunicarea orală și față în față.

Creșterea continuă a digitalizării

Digitalizarea este de neoprit – AI, VR, AR și roboții de chat vor avea o mai mare însemnătate. Organizațiile disruptive vor folosi această tehnologie pentru a avansa. Organizațiile vor trebui să explice acest lucru în obiectivele lor, așa încât acest lucru să nu fie văzut ca o amenințare de către angajați.

Bomba cu ceas a Regulamentului general privind protecția datelor (RGPD)

Bomba cu ceas RGPD este gata să explodeze. Legiuitorii vor face un exemplu din brandurile mari care nu respectă regulile. Dar e probabil să urmărească și țintele mai puțin periculoase care poate nu au „mușchii” legali pentru a se proteja.

Regulamentele privind protecția datelor – precum RGPD – vor schimba drastic marketingul și comunicarea și modul în care se vor folosi datele clienților. Cei care adoptă noile abordări mai curând, dacă nu au făcut-o deja, vor avea rezultate mai bune în momentul în care noile reglementări mai stricte intră în vigoare.

Abordare integrată a conținutului

Organizațiilor vor dezvolta în continuare o abordare integrată a conținutului – cu alte cuvinte, conținut ce aduce valoarea pentru vânzări, marketing, loialitate față de brand etc.

Modelul PESO (Paid, Earned, Shared, Owned) va deveni mai predominant decât oricând. Va fi important pentru branduri și pentru echipele lor de PR să privească mai departe de publicitatea gratuită pentru a aduce valoare din conținut prin toate canalele adecvate.

2018 este anul în care Influencer Marketing în sectorul B2B va începe să fie cu adevărat integrat în mixul de media.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.