Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

UPC si HyperActive ii provoaca pe antreprenori la un program online de mentoring

Dezvoltată de HyperActive pentru UPC Business, platforma online Business Mentor are un puternic nucleu de interactivitate

Proiectul susţine strategia diviziei UPC Business şi are la bază un concept original HyperActive. Mecanismul de funcţionare al platformei le dă posibilitatea managerilor afacerilor mici şi mijlocii să se înregistreze pe website-ul proiectului (//businessmentor.upc.ro), pentru a avea acces la servicii de consultanţă personalizată.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 5 săptamani, începând cu 19 septembrie.

„Am pornit de la premisa realizării unei mai bune relaţionări a brandului cu consumatorii săi. Folosindu-ne de insightul că mulţi antreprenori au nevoie de consultanţă din partea specialiştilor, mai ales în actuala situaţie economică, ne-am gândit să le facilităm accesul la sfaturile unor asemenea experţi. Aşa am ajuns la ideea campaniei şi am creat o platformă online unde micii întreprinzători pot interacţiona cu trei antreprenori cu experienţă şi pot oferi sfaturi practice pentru dezvoltarea afacerilor”, spune Alex Vişa, Managing Partner HyperActive.

Cei trei mentori cooptaţi de echipa HyperActive, Cătălin Scripcaru – Preşedinte Century 21 România, Vlad Stan – Fondator Vlad Stan & Partners şi Andrei Roşca –General Manager Spada, vor alege în fiecare săptămână câte 9 proiecte din totalul celor care au aplicat în săptămâna precedentă. Pentru acestea ei vor construi un set de recomandări şi sfaturi pliate pe problemele cu care aplicanţii se confruntă în businessurile lor, sfaturi ce vor fi ulterior postate pe site-ul campaniei: //businessmentor.upc.ro.

În plus, la fiecare 2 săptămâni, câte un proiect va fi dezvoltat într-un studiu de caz complex, pe baza unei discuţii între mentori şi persoana care a înscris afacerea în programul de consultanţă. Cele două studii de caz care se vor realiza în cadrul proiectului Business Mentor vor fi disponibile online, gratuit, tuturor celor care achiziţionează unul din Pachetele Office, recent lansate de UPC Business – pe baza codului de client.

Platforma este promovată în media printr-o campanie Google Adwords şi susţinută prin bannere pe o selecţie de site-uri.

HyperActive dezvoltă proiecte pentru UPC de la începutul acestui an, când a câştigat acest cont în urma unei selecţii.

Despre mentori:

Cătălin Scripcaru- Preşedinte CENTURY 21 România

Cătălin Scripcaru este în prezent Preşedinte CENTURY 21 România şi Managing Partner Advanced Development, companie care a achiziţionat în 2009 master franciza CENTURY 21, cea mai mare reţea de agenţii imobiliare la nivel mondial. Şi-a început cariera alături de CIAS International, unde a deţinut poziţia de Business Development Manager.

Vlad Stan – Fondator Vlad Stan & Partners

Vlad Stan este unul dintre primii antreprenori din mediul online din România. Are o vastă experienţă în mediul business, dintre care mai mult de zece ani sunt în stransă legătură cu piaţa on-line. Este co-fondatorul mai multor afaceri pe Internet din România (Vodanet, Navidoo, Zazazoo, Lasalle, Seed Money). În septembrie 2010 a pus bazele Vlad Stan & Partners, companie globală ce oferă consultanţă antreprenorilor din mediul online pentru a obţine rezultate excepţionale.

Andrei Roşca –General Manager Spada

Andrei Roşca este unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri. În 2011 el a lansat Spada, agenţie de marketing pe bloguri şi social media. În ultimii opt ani a fondat mai multe firme şi proiecte de succes. De peste 5 ani activează în online publishing, printr-o organizaţie numită Pawnee, un grup de publishing de nişă care deţine, printre altele, şi bookblog.ro, cel mai important blog de cărţi din România.

Bucuresti, 03.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.