Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Tempo Advertising semneaza noua platforma de comunicare a BCR

Agenţia este autoarea conceptului „Cu cine faci banking?”, care urmează să fie adoptat şi de băncile Erste din Ungaria, Croaţia şi Slovacia

Tempo Advertising lansează noua platformă de comunicare a BCR, printr-o campanie integrată de imagine construită în jurul sloganului: „Tu cu cine faci banking?”.

„Conceptul de comunicare pleacă de la faptul că oamenii resimt tot mai mult nevoia confortului financiar, lucru care a condus la schimbarea modului în care ei percep relaţia lor cu băncile. Acum ei încep să conştientizeze că e important cu cine faci banking, pentru că în viaţa de zi cu zi încrederea în forţele proprii şi puterea de a-şi urmări visele sunt influenţate direct de situaţia financiară” a declarat Aura Toma, CEO Tempo Advertising.

Campania se desfăşoară pe trei piloni, urmărind atragerea clienţilor şi partenerilor BCR, a angajaţilor băncii, dar şi a consumatorilor de banking în general, într-un dialog despre alegerea partenerului de banking potrivit. Mecanismul campaniei urmăreşte transpunerea încrederii financiare pe care ţi-o conferă BCR, în confortul vieţii cotidiene.

„Cu cine faci banking?” marchează în acelaşi timp o schimbare în comunicarea bancară bazată până acum pe un discurs unidirecţional ce punea accentul pe servicii şi oferte, făcând trecerea la o etapă conversaţională, care reflectă noul mecanism de construire a încrederii într-un brand bancar. De aceea, „Who are you banking with?” a fost ideea cu care Tempo Advertising s-a impus în octombrie anul trecut, agenţia fiind aleasă pentru a coordona dezvoltarea ei în filialele Erste din patru ţări din Europa: România, Ungaria, Croaţia şi Slovacia. Noua platformă de comunicare îşi propune să consolideze identitatea grupului la nivel regional, asigurând consistenţa şi alinierea mesajelor transmise de filialele Erste, în raport cu valorile de bază, încredere şi siguranţă.

„Este prima campanie de acest tip din domeniul bancar, care îşi doreşte să consolideze un brand nu doar la nivel local, ci regional, printr-un concept mai larg, integrator, adecvat momentului social şi economic pe care îl trăim acum. Conceptul propus poate fi adaptat cu uşurinţă în toate cele patru ţări europene, pentru că nu pune accentul pe anumite servicii şi produse, ci pe nevoi şi situaţii reale, universale şi, mai ales actuale indiferent de ţară” a adăugat Aura Toma.

Campania „Tu cu cine faci banking?” a demarat luna aceasta printr-o componentă de comunicare internă derulată sub semnul sloganului „Tu cum faci banking?”, precum şi un teasing de o săptămână în social media sub forma unui serial video în care au fost implicaţi cinci bloggeri români cunoscuţi, Simona Tache (simonatache.ro), Cristian Manafu (manafu.ro), Alex Mihăileanu (Subiectiv.ro), Vali Petcu (zoso.ro) şi Cristian Orgonaş (khris.ro).

Conceptul creativ este declinat 360 pe TV, print, outdoor precum şi social media şi pune în scenă situaţii în care încrederea în propria bancă este fundamentală pentru a avea succes nu doar la nivel individual, ci şi la nivel de grup.

Bucuresti, 27.07.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.