Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Targul de carte GAUDEAMUS Craiova s-a incheiat

Duminică, 4 martie, s-a încheiat ediţia a XI-a a Târgului de carte GAUDEAMUS Craiova, eveniment organizat de Radio România, prin echipa GAUDEAMUS, în parteneriat cu postul teritorial Radio România Oltenia – Craiova. Târgul s-a desfăşurat în perioada 29 februarie – 4 martie 2012 în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Pe parcursul a cinci zile, Târgul GAUDEAMUS a adus în prim-plan actualitatea vieţii editoriale şi culturale. Târgul a găzduit peste 30 de evenimente culturale, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitori şi oameni de cultură.

Preşedinte de onoare al ediţiei a fost Emil Boroghină, actor şi regizor, directorul Festivalului Internaţional „Shakespeare”. Scriitorul Ion D. Sîrbu omagiat la Târgul GAUDEAMUS Craiova: sâmbătă, 3 martie, a avut loc lansarea volumului Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii, de Clara Mareş, un eveniment editorial de excepţie care prezintă în premieră o selecţie a dosarului de securitate întocmit pe numele lui I. D. Sîrbu, precum şi fragmente inedite din ultimul text semnat de autorul Jurnalului unui jurnalist fără jurnal. Lansarea volumului s-a bucurat de prezenţa soţiei scriitorului, Elisabeta Sîrbu, a editorului operei lui I. D. Sîrbu, Toma Velici şi a lui Angelo Mitchievici, critic literar.

Vineri, 2 martie, s-a desfăşurat etapa locală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, competiţie care îşi propune să promoveze interesul pentru lectură în rândul tinerilor de liceu. Câştigătorii acestei faze a concursului sunt:
– locul I: Cătălina Bîzîc, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Craiova
– locul II: Andreea Şerban, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Craiova.

Câştigătoarea locului I va reprezenta judeţul Dolj la finala Concursului, în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, care va avea loc în perioada 21-25 noiembrie 2012 la Bucureşti.

Excelenţa în ştiinţă premiată la GAUDEAMUS: invitate speciale ale ediţiei au fost trei eleve olimpice din Dolj medaliate la concursuri internaţionale: Cristiana Dimulescu (elevă în clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, medalie de argint la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene), Raluca Călinoiu (elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, locul I la Olimpiada Internaţională de limbă, comunicare şi literatură română) şi Ştefania Strepu (elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Carol I”, medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie). Elevele au primit premii din partea sponsorilor şi a editorilor prezenţi la Târg. Iniţiativa de premiere a elevilor olimpici, lansată o dată cu proiectul Invitaţi de nota 10: Olimpicii României în cadrul ediţiei din 2011 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, îşi propune să promoveze tinerii români de excepţie medaliaţi la olimpiadele internaţionale.

Peste 1300 de volume au fost donate în urma campaniei de donaţii „Cărţile se întorc acasă”, proiect de anvergură naţională iniţiat în 2010 de Radio România. Cărţile donate vor fi transportate către bibliotecile şi şcolile din Filiaşi cu un bibliobuz special pus la dispoziţie de Biblioteca Orăşenească „Anton Pann” din Filiaşi şi Rotary Club Craiova.

Duminică, 4 martie, ora 12.00, a avut loc ceremonia de decernare a Premiilor GAUDEAMUS, eveniment transmis în direct pe postul Radio România Oltenia – Craiova. S-au acordat următoarele premii:

Trofeele Gaudeamus (prin Votul Publicului):
– locul I: Editura Humanitas
– locul II: Editura Adevărul Holding
– locul III: Editura Nemira şi Editura Longman – Okian

Cea mai râvnită carte a Târgului (prin Votul Publicului): Fereşte-mă, Doamne, de prieteni… de Larry L. Watts, volum apărut la Editura RAO

Trofeele Presei (prin Votul Publicului): secţiunea presă scrisă: „Gazeta de Sud” şi „Cuvântul Libertăţii”, secţiunea TV: postul TV S Craiova; secţiunea radio: postul Radio Sud.

Premiul Miss Lectura: domnişoara Cătălina Bîzîc, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Craiova.

GAUDEAMUS Craiova 2012 în cifre:
– peste 11.000 de vizitatori în cele 5 zile ale Târgului;
– 60 de expozanţi reuniţi în 32 de standuri;
– 30 de evenimente culturale;
– 1300 de volume donate de vizitatori în cadrul campaniei de donaţii „Cărţile se întorc acasă”.

Parteneri: Şapte Seri, Fundaţia „Noi Citim”, Oriflame

Sponsori: Rotary Club Craiova, Casa de Modă Ilinca, Pan Group, Sonimpex – producătorul magiunului Topoloveni

Caravana GAUDEAMUS continuă cu Târgul GAUDEAMUS Cluj-Napoca, eveniment care va avea loc în perioada 28 martie – 2 aprilie în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Unirii din Cluj.

Pentru informaţii suplimentare despre această ediţie a Târgului, vă rugăm să consultaţi pagina web a Târgului GAUDEAMUS, www.gaudeamus.ro, sau să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoană de contact: Irina Ungureanu, tel.: 0749 123 910, e-mail: office@gaudeamus.ro.

Bucuresti, 05.03.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.