Shadow

Tag: televiziune

În ce condiții se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune?

În ce condiții se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune?

Business, Business
ANCOM readuce în atenția celor interesați faptul că modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât și la inițiativa operatorului. Utilizatorul poate solicita schimbarea planului tarifar sau a altor clauze conform prevederilor exprese din contract prin negocierea directă cu furnizorul. Dacă operatorul intenționează să modifice unilateral clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de tarifare etc.), el are obligaţia să își informeze abonații despre modificări prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonații pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri. Transmiterea notificărilor de către ...
Un studiu Discovery arată că televiziunea este sursa principală prin care ne alimentăm pasiunile

Un studiu Discovery arată că televiziunea este sursa principală prin care ne alimentăm pasiunile

Business, LifeStyle, Marketing, Media
Unul dintre cele mai mari studii pe tema pasiunilor realizate vreodată la nivel mondial dezvăluie că, atunci când vine vorba de activitățile noastre preferate din timpul liber, cum ar fi sportul, mâncarea, casa, automobilismul, natura și sălbăticia, oamenii sunt mai înclinați să apeleze la televiziune pentru inspirație și informație. Sondajul a fost aplicat unui eșantion de 13.000 de participanți din 13 țări, printre care și România, cu 500 de respondenți, și a fost realizat la cererea Discovery, liderul global în divertismentul inspirat din realitate. Programele TV sunt cel mai popular instrument prin care ne alimentăm pasiunile, 93% dintre respondenți susținând că acesta este sursa lor de inspirație. Rețelele sociale ocupă locul al doilea, cu 67%, în timp ce 66% dintre respondenți ...
ANCOM recomandă utilizatorilor să aleagă cu grijă ofertele online de Black Friday și să fie atenți la condițiile și termenele de livrare a coletelor

ANCOM recomandă utilizatorilor să aleagă cu grijă ofertele online de Black Friday și să fie atenți la condițiile și termenele de livrare a coletelor

Business, Business, LifeStyle
Pentru că de Black Friday piața online este inundată de oferte speciale, iar operatorii de comunicații vin cu o gamă largă de oferte speciale de telefonie, internet sau televiziune Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii atrage atenția utilizatorilor să se informeze înainte de a face orice achiziție, astfel încât să aleagă produsul sau oferta telecom care corespunde cel mai bine nevoilor lor. Recomandări pentru cumpărături de Black Friday De cele mai multe ori, în perioada de Black Friday, fiind presați de timp, utilizatorii se concentrează în special pe identificarea ofertelor cu prețuri mici, neglijând detaliile importante din spatele acestora. Prin urmare, ANCOM le recomandă utilizatorilor să aibă o atenție sporită în perioadele cu reduceri, iar at...
Vocea ta, alegerea ta! Votarea pentru premiile E! People’s Choice Awards se deschide azi pentru toate cele 43 de categori preferate de fani, dedicate filmelor, televiziunii, muzicii și culturii pop

Vocea ta, alegerea ta! Votarea pentru premiile E! People’s Choice Awards se deschide azi pentru toate cele 43 de categori preferate de fani, dedicate filmelor, televiziunii, muzicii și culturii pop

Media
13 categorii noi inclusiv “The Concert Tour of 2018”, “The Game Changer of 2018”, “The Revival Show of 2018”, “The Pop Podcast of 2018” și altele. Singurele premii "Votate de public, pentru public” sunt difuzate pe 11 noiembrie la E!, alături de emisiunea Live From The Red Carpet: The E! People’s Choice Awards E! anunță începerea votării pentru nominalizații la E! People’s Choice Awards, distincție oferită pentru toate formele de divertisment, premii oferite exclusiv de public. Cu o acoperire impresionantă pe toate platformele, E! îi invită pe fanii din întreaga lume să își voteze preferatul dintre cei 12 nominalizați la fiecare categorie ajutând astfel la selectarea celor 5 candidați finali care vor intra în următoarea etapă. Ca parte a angajamentului E! de a evolua și de a susține ...
Cântă de peste 60 de ani, dar acum vrea să devină Vedeta populară!

Cântă de peste 60 de ani, dar acum vrea să devină Vedeta populară!

Marketing, Media
Duminică, la ora 21.00, Iuliana Tudor ne dă întâlnire cu muzica populară şi interpreţi de folclor care îşi doresc să devină Vedeta populară. Prima ediţie a sezonul doi Vedeta populară se vede la TVR 1 pe 29 aprilie. TVR 1 deschide din nou porţile concurenţilor celui mai mare talent show de folclor din România: Vedeta populară. Dintre sutele de interpreţi de folclor amatori care au venit la preselecţiile desfăşurate în toată ţara, au fost aleşi cei mai buni 45 de concurenţi din Muntenia, Moldova, Dobrogea, Ardeal, Oltenia, Banat şi Bucovina. În fiecare seară de duminică vom cunoaşte câte cinci. Dintre ei, doar unul se va califica în semifinală. Iată-i pe primii cinci interpreţi pe care Iuliana Tudor îi prezintă publicului şi telespectatorilor pe 29 aprilie: O concurentă care vede ...
„River Cottage în Australia” continuă pe TV Paprika, cu sezoanele 2 și 3

„River Cottage în Australia” continuă pe TV Paprika, cu sezoanele 2 și 3

Marketing, Media
Pe final de aprilie, britanicul Hugh Fearnley-Whittingstall și chef-ul tasmanian Paul West au făcut echipă pe TV Paprika, în primul sezon al emisiunii „River Cottage în Australia” (2013 – 2016, 4 sezoane). În mai, aventura continuă în gospodăria sustenabilă a lui Paul, din apropierea pitorescului sat Central Tilba (New South Wales). Din 2 mai, de la ora 21:00, formatul dedicat pasionaților de viața sănătoasă, agricultura bio și alimentele cultivate cu propriile mâini continuă pe TV Paprika, cu sezoanele 2 și 3. Noile porții din „River Cottage în Australia” vor fi difuzate de luni până vineri, seara (și în reluare, a doua zi, de la ora 14:30). În prima serie, Paul nu a reușit să atingă potențialul maxim al fermei sale, așa că în sezonul al doilea e pregătit să accepte provocări mai m...
HISTORY testează terenurile off-road într-o nouă serie, “Competiţia camioanelor”

HISTORY testează terenurile off-road într-o nouă serie, “Competiţia camioanelor”

Marketing, Media
HISTORY® prezintă în exclusivitate începând cu 26 aprilie, de la ora 21:00, seria „Competiţia camioanelor”, unde 50 de proprietari de camioane din toată America se întrec în probe înfiorătoare care le testează priceperea şi abilitatea de a conduce. Fiecare episod al acestei competiţii prezintă cinci șoferi în camioanele şi jeep-urile lor personalizate care se întrec în trei probe prin care se testează un atribut diferit al maşinii: viteza, forța și manevrabilitatea acesteia. Între probele din concurs, concurenții trebuie să își demonstrează măiestria prin retehnologizarea camioanelor lor pentru următoarea rundă. Ultimii doi finaliști care rămân în picioare vor porni într-o cursă de 5 km, plină de obstacole periculoase, cunoscută sub numele de „Iadul verde”, în care şoferii vor trebu...
DIVA îţi propune o zi plină de comedii pentru 1 Mai, de la 12:00

DIVA îţi propune o zi plină de comedii pentru 1 Mai, de la 12:00

Marketing, Media
DIVA știe că atunci când muncești mult meriți să te relaxezi și să râzi și mai mult de aceea difuzează comedii speciale pe data de 1 mai, începând cu ora 12:00. Filmele bune îți înfrumusețează vacanța iar DIVA este la o apăsare de telecomandă distanță. Ora 12:00 ni-l aduce pe Jim Carrey în rolul unui avocat care promite să nu mai mintă o zi în Mincinosul mincinoșilor (Liar Liar), urmat de cuceritorul Mickey, ochi albaștri (Mickey Blue Eyes) interpretat de Hugh Grant care ne farmecă de la ora 14:00. La ora 16:00 începe Familia Addams (The Addams Family) cu Anjelica Huston, Christopher Lloyd și Christina Ricci, un film ce a primit o nominalizare la Oscar pentru costume. Povestea urmărește un maestru în arta deghizării care plănuiește să jefuiască o familie excentrică degizându-se în...
Cum alegi cele mai bune oferte de telefonie, internet sau televiziune de Black Friday

Cum alegi cele mai bune oferte de telefonie, internet sau televiziune de Black Friday

Events, Media
Operatorii de telefonie, internet sau televiziune lansează cu ocazia Black Friday diverse oferte promoționale, însă este important ca utilizatorii să se informeze temeinic înainte de a se decide asupra unei oferte de acest tip. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) le spune utilizatorilor la ce să fie atenți, astfel încât să aleagă oferta telecom care corespunde cel mai bine nevoilor lor de comunicare și consum. Atunci când decid să achiziționeze la oferte de Black Friday abonamente pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune care pot include, de exemplu, echipamente precum smartphone, tabletă sau televizor cu o reducere substanțială, ar fi bine ca utilizatorii să verifice următoarele lucruri: • costul lunar al abonamentului car...
Anamaria Prodan Reghecampf va spune povestea fiecărui Gospodar fără pereche începând de luni, 11 septembrie

Anamaria Prodan Reghecampf va spune povestea fiecărui Gospodar fără pereche începând de luni, 11 septembrie

Media
Luni, 11 septembrie, PRO TV lansează emisiunea Gospodar fără pereche, găzduită de Anamaria Prodan Reghecampf! La fiecare început de săptămână, de la ora 20:30, telespectatorii vor afla cum evoluează viețile sentimentale ale gospodarilor fără pereche. Fiecare dintre bărbații care au avut curajul de a-și căuta jumătatea în emisiunea prezentată de Anamaria Prodan Reghecampf va trece prin emoții de tot felul: entuziasmul de a-și vedea pretendentele pentru întâia oară, emoțiile primelor discuții în particular, momentul cunoașterii familiei, primele neînțelegeri și vor afla dacă gospodarii și-au găsit perechile perfecte. “Am fost alături de fiecare de la început, le-am dat sfaturi, i-am mustrat atunci când a fost cazul, însă totul cu un singur obiectiv, pe care și eu, și ei, îl aveam î...