Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Studiu GfK asupra pieței de turism online din România: Vola.ro este liderul de piață

iar ofertele la bilete de avion și suportul non-stop sunt elementele cheie pentru turiștii români

Conform unui studiu realizat de compania de consultanță GfK România, turiștii români care aleg să își rezerve online călătoriile caută oferte la bilete de avion, pachete de tip city break, rezervări de camere de hotel și consultanță turistică prin call center sau live chat. Serviciul cel mai puțin căutat online este cel de închiriere de mașini. O altă concluzie a studiului plasează Vola.ro drept agenția online cu cel mai mare grad de recunoaștere (persoane care știu despre brand), familiaritate și număr de clienți. 

Studiul GfK a fost efectuat în luna mai a acestui an pe un eșantion reprezentativ din mediul urban și a urmărit să identifice diferite comportamente ale turiștilor din România, precum și să compare agențiile care își dispută piața locală de rezervări turistice online: Esky, Vola.ro, Tripsta, Paravion și Flygo.
Vola.ro este cea mai cunoscută și utilizată agenție de turism online din România

9 din 10 persoane chestionate au declarat că au auzit de Vola.ro, situând brandul pe locul 1 în topul agențiilor online în ceea ce privește gradul de recunoaștere pe piață, la diferență mare de următorii clasați, cel mai mic rezultat dintre cele 5 agenții monitorizate fiind de 3.5 din 10. 

“Studiul GfK arată că în prezent Vola.ro este cea mai cunoscută agenție de turism dintre cele care operează exclusiv online. Reușește să atragă consumatorii de turism din România spre o mai bună familiaritate cu serviciile și pachetele oferite, având o interfață prietenoasă a site-ului. Mai mult decât atât, Vola.ro se poziționează foarte bine la capitolele oferte de zbor și pachete de vacanță, ofertare pe e-mail și serviciul de call center non-stop”, a afirmat Alina Popa, cercetător senior GfK România.

În ceea ce privește familiaritatea cu brandul (respondenții cunosc produsele bine sau foarte bine), Vola.ro a obținut cele mai bune rezultate, 57% dintre respondenți având familiaritate ridicată față de Vola.ro, procent aproape dublu față de următoarele două agenții din clasament care au obținut 31%, respectiv 30%. 

Tot Vola.ro este și cea mai utilizată agenție online de turism din România, 37% dintre călători au declarat că au interacționat cu unul dintre produsele acesteia în ultimele 12 luni, față de 23% pentru a doua agenție clasată și 17% pentru cea de-a treia. Tot de aici reiese că primele trei agenții online din România concentrează peste 77% din achizițiile făcute de turiști în acest mediu. 

Vola.ro a mai obținut rezultate peste competitorii săi la întrebări ce vizau care este agenția cu cel mai prietenos website, ce agenție are o gamă largă de promoții, zboruri convenabile, brand modern și inovativ sau agenția care își tratează clienții cu respect.

“Studiul GfK a confirmat câteva ipoteze pe care noi le aveam, și anume că turiștii români migrează către agențiile online pentru că rezervarea de bilete de avion sau pachete turistice este simplă și rapidă. De când am fondat Vola.ro, acum aproape 10 ani, am vrut să oferim o experiență de cumpărare așa cum ne-am dorit-o noi, în calitate de călători împătimiți. De la prețuri bune la asistență clienți care să transforme chiar planificarea călătoriei într-o experiență memorabilă. Ne bucură că în aproape 10 ani Vola.ro a devenit un brand recunoscut de turiștii din România, iar confirmarea că suntem pe locul întâi în preferințele călătorilor nu face decât să ne oblige la a încerca să ne îmbunătățim constant serviciile prin tehnologie, prin inovație și în primul rând prin echipa pe care o avem alături de noi”, a declarat Daniel Truica, fondator și CEO Vola.ro.

Ofertele la bilete de avion, principalul motiv pentru care românii apelează la agențiile de turism online

Atunci când folosesc o agenție de turism online, majoritatea turiștilor români este interesată de achiziționarea biletelor de avion. Rapiditatea cu care pot identifica ofertele și reducerile la bilete de avion, dar și interfața ușor de folosit pentru rezervarea biletelor, îi determină pe turiști să apeleze la platforme online. Astfel, 6 din 10 clienți Vola.ro au optat pentru oferte la bilete de avion. 

Folosirea abonării la newsletterul agenției este un alt tip de produs folosit frecvent, prin intermediul cărora turiștii ajung să își rezerve vacanțe sau city-break-uri la prețuri reduse. Din analiza GfK România a reieșit faptul că turiștii Vola.ro utilizează frecvent ofertele speciale, newsletterele, precum și pachetele de vacanță de tip city break ale agenției. Totodată, în ceea ce privește satisfacția cu produsele utilizate, clienții Vola.ro sunt foarte mulțumiți de biletele de avion, pachetele de vacanță și de serviciul de asigurări de vacanță. 

Tot conform studiului, 26% dintre cei care utilizează serviciile Vola.ro sunt în căutarea pachetelor de tip city-break, acesta fiind un alt motiv pentru care turiștii accesează site-ul agenției. Mai mult decât atât, în medie, 1 din 5 români care utilizează serviciile agențiilor de turism online este interesat să rezerve camere de hotel. 

Consultanța telefonică disponibilă 24/24 reprezintă cel mai apreciat serviciu din perspectiva turiștilor care rezervă online. 
Marius Ghenea, Investment Director 3TS Capital, fondul care a investit în Vola.ro, a declarat “Suntem foarte bucuroși să vedem rezultatele acestui studiu care atestă leadership-ul Vola.ro pe piața OTA românească, aceasta este în plus o nouă confirmare a faptului că 3TS investește în companii excelente de tehnologie în regiunea CEE, companii care sunt fie lideri locali, fie challengeri regionali sau chiar globali în domeniul lor de activitate”.

Care este profilul celor care rezerva online produse turistice?

Cei mai mulți sunt persoane cu educație superioară și venituri medii spre mari, vârsta variind între 18 și 45 de ani. De asemenea, o mare parte dintre clienți sunt femei și locuiesc în mediul urban, în orașe cu peste 200.000 de locuitori. Bucureștiul este cel mai activ din acest punct de vedere, fiind orașul cu cea mai mare penetrare a pieței de turism online.

Tot din studiul GfK reiese că dintre cei care călătoresc, procentul celor singuri și fără copii este mai mare decât al celor căsătoriți sau care au copii. 

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.