Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Spectacolul radiofonic „Suzana”

a fost selectionat in finala prestigiosului festival international Prix Europa

Difuzat în premieră pe 27 iunie 2012, la Radio România Cultural, spectacolul radiofonic „Suzana” va participa în finala secţiunii Radio Fiction, care se va desfăşura la Berlin între 21 şi 25 octombrie 2012.

Comisia de preselecţie a jurizat 640 de lucrări provenite din 38 de ţări.

„Suzana”, scenariu de Ilinca Stihi după o idee de Werner Herzog, regia artistică, Ilinca Stihi.

Spectacolul radiofonic dezvoltă într-o formulă neconvenţională universul interior al unui personaj respins de societate. Un puşcăriaş este eliberat. Afară, lumea parcă a amuţit. Drumul pustiu pare să ducă spre oraş. Spre viaţă. Spre iniţierea unui nou parcurs. Puşcăriaşul porneşte la drum însoţit de femeia lui imaginară, Suzana, o fată din revistele deocheate care, în fotografia de deasupra patului, i-a mângâiat anii de detenţie. Treptat, Suzana capătă personalitate, viaţă, şi devine ghidul său într-un drum al amintirilor şi proiecţiilor imaginare. Un drum al nopţii continuat de versurile poetului german Novalis, pe care Suzana insăşi le descoperă cu interes. Un drum către sine luminat şi detaliat de fragmente din romanul neterminat al lui Novalis, „Heinrich von Ofterdingen”. Până la urmă, un drum care se ne-sfârşeşte în moarte.

Andi Vasluianu, intepretul principal, realizează o performanţă actoricească trecând de la discursul angajat politic, la cuvântul poetic suspendat între vis şi realitate cu viteza unei tăieturi de montaj. Alături de el, Mădălina Giţescu în rolul Suzanei, Tania Popa, Orodel Olaru, Ioana Sihota şi ceilalţi gravitează natural în spaţiul intim propus de piesă. Lumea lui Novalis este amintită prin citatele în germană rostite de Axel Moustache şi Roxana Lepedat şi se întrepătrunde subtil cu atmosfera intensă a filmelor lui Werner Herzog. Ţesătura sonoră realizată de Mihnea Chelaru, sound design şi Mădălin Cristescu, regia muzicală, împlinesc şi continuă un spectacol după structura specifică a unei cochilii în spirală. Regia de studio este realizată de Milica Creiniceanu.

Bucuresti, 07.09.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.