Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sondaj Eurobarometru standard din toamna anului 2014: creste increderea in Uniunea Europeana

Astăzi, 17 decembrie 2014, sunt publicate rezultatele celui mai recent sondaj Eurobarometru standard. Sondajul Eurobarometru standard din toamna anului 2014 este primul sondaj de opinie realizat la nivelul întregii UE de la începutul mandatului Comisie Juncker la 1 noiembrie 2014.

Noile rezultate indică o îmbunătățire a principalilor indicatori politici:

Mai mulți cetățeni au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană și au încredere în UE. Există totodată și un sprijin public considerabil pentru domeniile-cheie de politică prezentate în Orientările politice ale Comisiei.

Numărul cetățenilor europeni care spun că au o imagine pozitivă despre UE a crescut de la 35% (procent înregistrat în luna iunie a acestui an) la 39 % (în noiembrie). O proporție de 37% dintre respondenți au o imagine neutră, iar 22% (un procent mai mic decât cel de 25% înregistrat în iunie) au o imagine negativă.

De asemenea, numărul cetățenilor europeni care spun că au încredere în Uniunea Europeană a crescut și el la 37% (cu 6 puncte procentuale de la sondajul anterior, realizat imediat după alegerile pentru Parlamentul European). Nivelul mediu de încredere în guvernele naționale, la rândul său, a crescut ușor, ajungând la 29% (o creștere cu 2 puncte procentuale).

Numărul persoanelor care afirmă că vocea lor contează în UE a scăzut (până la 40%, mai exact cu 2 puncte procentuale) după ce atinsese, imediat după alegerile europene din mai 2014, cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani.

Așteptările în privința economiei și sprijinul față de moneda euro rămân stabile:

În ceea ce privește economia, așteptările cetățenilor europeni se mențin mai degrabă stabile, mai mult de unu din cinci dintre aceștia (22%, cu un punct procentual mai puțin) fiind optimist în legătură cu următoarele douăsprezece luni, în timp ce 45% se așteaptă ca situația să rămână neschimbată. Aceasta înseamnă că mai mult de șase europeni din zece cred că situația economică nu se va înrăutăți. Numărul europenilor care cred că impactul crizei asupra locurilor de muncă a atins deja punctul culminant (44%, în scădere cu 2 puncte procentuale) este ceva mai mic decât al celor care cred că „răul cel mare încă nu a venit” (46%, o creștere cu 2 puncte procentuale).

Atitudinea pozitivă față de moneda euro este stabilă (56% în UE, 67% în zona euro). Sprijinul față de moneda unică a crescut în 18 state membre, în modul cel mai frapant în Lituania (63%, o creștere cu 13 puncte procentuale), țară care va adera la zona euro la 1 ianuarie 2015, și în Letonia (74%, o creștere cu 6 puncte procentuale).

Europenii sunt cel mai îngrijorați în privința economiei și a imigrației:

În privința problemelor care îi preocupă cel mai mult pe cetățeni, imigrația continuă să urce în clasamentul aspectelor menționate cel mai frecvent la nivel național și la nivelul UE. Cu 24% (o cifră cu 3 puncte procentuale mai mare), imigrația se situează actualmente pe locul al patrulea în clasamentul aspectelor cel mai des menționate la nivelul UE, iar cu 18% (o cifră cu 3 puncte procentuale mai mare) ocupă locul al treilea în clasamentul aspectelor cel mai des menționate la nivel național. În Malta, Marea Britanie și Germania, cetățenii consideră imigrația ca fiind chiar preocuparea cea mai importantă.

Din sondajul Eurobarometru reiese de asemenea că cetățenii aprobă puternic subiectele prioritare stabilite de Comisia Juncker.

  • În ceea ce privește investițiile din UE, peste 60% dintre europeni sunt de acord că banii publici ar trebui folosiți pentru stimularea investițiilor din sectorul privat la nivelul UE.
  • În domeniul energiei, 73% dintre cetățenii europeni s-au exprimat în favoarea unei politici energetice comune a statelor membre ale UE.
  • Majoritatea europenilor văd piața unică (libera circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor în UE) ca fiind una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene (52%), după pacea dintre statele membre (56%).
  • În ceea ce privește migrația, 71% dintre europeni spun că sunt în favoarea unei politici europene comune în acest domeniu. Cea mai mare parte a cetățenilor europeni (52%) s-au exprimat în favoarea imigrării persoanelor din alte state membre ale UE.

În fine, cetățenii rămân optimiști cu privire la viitorul UE. În proporție de 56% (cifră care a rămas neschimbată), europenii afirmă că sunt optimiști, pe când 37% (cifră cu un punct procentual mai mică) spun că sunt pesimiști.

Context

Sondajul Eurobarometru standard din toamna anului 2014 a fost realizat prin interviuri față în față care au avut loc în perioada 8–17 noiembrie 2014. În total au fost intervievate 32 598 de persoane din toate statele membre ale UE și din țările candidate.

ANEXĂ

1. Imaginea UE

2. Încrederea în UE

3.„Vocea mea contează în UE”

4. Optimism în legătură cu viitorul UE

5. Sprijin față de moneda euroEurobarometru standard 82 – toamna 2014


Date din ancheta pe teren desfășurată în perioada 8-17 noiembrie 2014

27 901 interviuri față în față realizate în UE-28/adulți cu vârsta de 15 ani și peste această vârstă

Pagini Utile

Bucuresti, 17.12.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.