Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Scoala lui Andrei si-a ales castigatorii pentru prima editie a acestui an

Petrom

· Concursul de proiecte eco-civice Şcoala lui Andrei, ediţia mai-iunie 2012, a adunat peste 150 de aplicații înscrise de peste 4000 de elevi și 238 de profesori din şcolile generale din România.

· Câștigătorii vor primi premii în valoare totală de peste 300.000 de Euro: finanţări pentru implementarea proiectelor, kit-uri multimedia pentru școlile câștigătoare, laptop-uri pentru profesorii coordonatori, precum şi participarea în Tabăra din Ţara lui Andrei.

· Anul acesta, Școala lui Andrei se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În 2012, competiţia Şcoala lui Andrei revine sub forma a două ediţii. Prima a fost organizată în comunităţile în care Petrom îşi desfăşoară activităţile operaţionale, a început pe 15 mai și s-a încheiat pe 21 iunie, odată cu alegerea a 20 de echipe câștigătoare. Cea de-a doua ediţie va fi lansată în toamna lui 2012 şi se va desfăşura la nivel naţional.

Pentru ediția mai-iunie, primele 10 echipe alese câştigătoare de către un juriu de specialitate şi de către public, prin vot, vor primi finanţare de câte 5.000 de euro din partea Petrom pentru implementarea proiectelor lor. Totodată, profesorii coordonatori primesc câte un laptop. Următoarele 10 echipe din clasament primesc kit-uri multimedia pentru şcolile pe care le reprezintă. Petrom oferă de asemenea, ca premiu, primelor echipe clasate, participarea în Tabăra din Ţara lui Andrei, în limita a 400 de locuri. Toate proiectele eligibile înscrise în concurs sunt răsplătite cu dvd-uri şi enciclopedii educaţionale, iar profesorii primesc diplome de participare din partea partenerului proiectului, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Pe parcursul unei luni, elevii şi profesorii din peste 900 de şcoli din România au înscris proiecte care propun soluţii pentru una din cele trei categorii ale competiției: Mediu, Educaţie & Cultură şi implicare în comunitate. Cele mai multe proiecte au fost înscrise la categoria „Educaţie şi Cultură” (97), urmate apoi de proiectele încadrate la categoria „Implicare în comunitate” (33) şi categoria „Mediu” (21).

„Cu fiecare an, Şcoala lui Andrei ne reconfirmă că merită să investim în viitor, în proiectele şi idealurile copiilor din comunităţile din România. De la şcoli de jurnalism, la mici iniţiative antreprenoriale, cele peste 150 de înscrieri din acest an ne demonstrează că inventivitatea copiilor şi a profesorilor coordonatori reprezintă un pas important pentru a crea valoare în comunităţi. Le mulţumim tuturor voluntarilor cu idei – fie ei profesori, elevi sau parteneri – şi le urăm mult succes în implementarea proiectelor care vor transforma lumea de mâine într-un loc mai bun”, a declarat Mona Nicolici, Manager Relații Comunitare şi Afaceri Sociale Petrom.

Cele 3 proiecte care deschid clasamentul au scopuri ambiţioase din punct de vedere educaţional, dar şi antreprenorial. Proiectul de pe primul loc – „Viaţa între miresme şi flori” – doreşte să creeze un spaţiu neconvenţional pentru o școală: o seră, un mic proiect de antreprenoriat, care își propune ca prin vânzarea florilor să obţină fonduri pentru derularea activităților școlii. Al doilea proiect clasat – „Stupina Zumzărel” – propune creşterea albinelor cu scopul de a obține finanţare pentru şcoală din vânzarea produselor apicole. „Bucătăria activă”, cel de al treilea proiect aflat pe podium, îşi doreşte să înveţe copiii cât de important este să ai o alimentaţie sănătoasă.

Lista completă a proiectelor câştigătoare poate fi vizualizată accesând: //scoala.taraluiandrei.ro/stiri.

Juriul Şcolii lui Andrei 2012

Pentru această ediție, juriul Şcolii lui Andrei a fost format din 9 membri, personalităţi cu experienţă în cele trei domenii propuse în concurs (Mediu, Educaţie & Cultură şi Implicare în comunitate): Daciana Sârbu (Europarlamentar), Doru Mitrana (Director, Asociația MaiMultVerde), Dana Belciug (Manager, Green Report), Cristian Lupşa (editor, Decât o Revistă), Ştefan Pălărie (Director, Asociaţia Şcoala de Valori), Alina Bădălan Turcitu (jurnalist, Jurnalul Național), Dan Dumitrescu (activist Civika), Ioana Szatmari (coordonator proiecte, Asociaţia pentru Relaţii Comunitare) şi Mona Nicolici (Manager Relaţii Comunitare şi Afaceri Sociale, Petrom).

Notele obţinute din partea juriului au reprezentat 70% din punctajul final. Restul de 30% a fost reprezentat de votul publicului, exprimat online. Pe site-ul competiției au fost înregistrate 43.075 voturi valide din partea susţinătorilor.

Tabăra din Ţara lui Andrei, premiul pentru 400 de copii din echipele câştigătoare, se va desfăşura anul acesta în Târlungeni, judeţul Braşov şi va începe pe 22 iulie. Timp de 4 săptămâni, copiii vor învăţa, prin diferite activităţi de educaţie non-formală, cum să lucreze în echipă, de ce este important să protejeze natura şi mai ales, cum pot face primii paşi pentru a-şi construi viitorul pe care şi-l doresc.

Bucuresti, 26.06.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.