Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Raoul Ros este noul director general Alcatel-Lucent Romania

Alcatel-Lucent

Raoul Ros este noul Director General al Alcatel-Lucent România și Director Comercial pentru România, Bosnia-Herțegovina, Moldova, Muntenegru și Serbia, începând cu 1 iulie 2015. Raoul Ros își asumă astfel responsabilitatea administrării și gestionării operațiunilor curente ale companiei, precum și direcția strategică şi comercială pe care Alcatel-Lucent o are în România și în celelalte țări pe care acesta le coordonează.

Raoul va fi responsabil și de managementul rețelei de Parteneri Comerciali în Europa Centrală și de Sud.

Citate:

Raoul Ros, Director General, Alcatel-Lucent România: Mă bucur să mă reîntorc în România și în această regiune. Voi continua să consolidez poziția strategică a companiei Alcatel-Lucent în România și în țările din regiunea pe care o coordonez și să susțin dezvoltarea centrului de R&D din România. Sunt conștient de provocările, dar și de oportunitățile pe care compania le are în regiune.

Avem o echipă extraordinară în România, dar și în regiune, cu oameni înalt calificați, pasionați și dedicați muncii lor. Împreună putem să oferim cele mai bune soluții clienților noștri.

Roberto Loiola, Regional Leader, Alcatel-Lucent Europa Centrală și de Sud: Experiența lui Raoul în industrie, proiectele sale de succes în vânzări și cunoașterea în profunzime a pieței și a mediului de business din România și din regiune vor fi pilonii dezvoltării companiei aici. România este o piață strategică pe harta globală a Alcatel-Lucent și am convingerea că Raoul va duce mai departe dezvoltarea activităților companiei, asigurând cel mai bun mediu de dezvoltare pentru clienții noștri și pentru cei peste 1.500 de angajați pe care îi avem în România.

Despre Raoul Ros, Directorul General Alcatel-Lucent România

· Raoul Ros are o experiență de peste 20 de ani în industria de telecomunicații;
· Anterior revenirii în România, a deținut o poziție cheie în cadrul Alcatel-Lucent, fiind EMEA Channel Partner Organization Leader;
· A fost directorul Alcatel-Lucent România și responsabil de activitatea companiei în Europa de Sud-Est între iulie 2009 – iulie 2012;
· Îi plac experiențele internaționale; lucrează în cadrul Alcatel-Lucent din 1992, timp în care a deținut mai multe poziții în vânzări și management în America de Sud, Asia și Europa;
· Raoul este căsătorit și are doi copii;
· Este pasionat de rugby, călătorii în locuri noi, fotografie.

Bucuresti, 29.06.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.