metalshow

Primul sezon al serialului “Arcasul (Arrow)”, a ajuns la final:

ultimul episod va fi difuzat marti, 14 ianuarie, la 22.00, numai la Universal Channel

Ultimul episod din sezonul 1 al serialului de succes Arcașul (Arrow), difuzat în premieră absolută în România de Universal Channel, este extrem de palpitant, pentru că Oliver şi Diggle află de planul lui Malcolm şi trebuie să îl împiedice să şi-l pună în aplicare!

Difuzat marți, 14 ianuarie, de la ora 22.00, episodul care încheie sezonul 1 din Arcașul este intitulat Sacrificiu, pentru că apar noi eroi şi au loc sacrificii, în timp ce Oliver şi Diggle pornesc într-o cursă contra-cronometru, pentru a-l opri pe Dark Archer, care doreşte să se răzbune pe zona The Glades. Dar dau de un obstacol, după ce Detectivul Lance o ia la întrebări pe Felicity. Relaţia deja turbulentă dintre Tommy şi Oliver explodează când Oliver îi mărturiseşte acestuia ceva despre Laurel. După ce aude despre pericolul care paşte zona The Glades, Thea se grăbeşte să dea de urma lui Roy şi ajunge direct în bătaia puştii lui Malcolm. Într-un flashback de pe insulă, Oliver, Slade şi Shado luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva lui Edward Fyers (actorul Sebastian Dunn), ale cărui rachete au drept ţintă un avion Ferris Air.

Serialul Arcașul a debutat la Universal Channel, în premieră, pe 15 octombrie 2013 și urmărește povestea lui Oliver Queen (Stephen Amell), un tânăr milionar american care dispare şi este presupus mort timp de 5 ani, după care este descoperit pe o insulă izolată din Oceanul Pacific și revine acasă, în Starling City. Aici, mama sa, Moira (Susanna Thompson), iubita lui soră, Thea (Willa Holland) şi cel mai bun prieten al său, Tommy Merlyn (Colin Donnell), îl primesc cu braţele deschise, dar toţi simt că Oliver s-a schimbat în urma celor îndurate pe insulă.

În timp ce Oliver reînnoadă relaţiile cu cei apropiaţi şi încearcă să se obişnuiască din nou cu lumea privilegiată pe care o cunoştea atât de bine, îşi construieşte în secret o identitate de erou mascat – Arrow – care îndreaptă relele cauzate de familia lui şi luptă cu nelegiuiţii societăţii. Ascunzând adevărul despre ce a devenit, Oliver vrea cu disperare să onoreze ultima dorinţă a tatălui său: aceea de a salva Starling City de corupţi și, în acelaşi timp, îşi doreşte să obţină iertarea de la fosta lui iubită, Laurel Lance (Katie Cassidy).

Nu uitați: Arcașul (Arrow), sezonul 1, se încheie marți, 14 ianuarie, ora 22:00, numai la Universal Channel!

Bucuresti, 13.01.2014
{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *