free download 78 travel guides written by experts

Peter GREENAWAY revine la Festivalul International de Film Experimental Bucuresti BIEFF 2011

cu „Live Cinema VJ Performance – Lupercyclopedia”

„LIVE CINEMA VJ PERFORMANCE – Lupercyclopedia”, prezentat în premieră absolută în România şi în exclusivitate în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF 2011, e un spectacol audio-vizual profund inovator, liber de orice convenţii specifice sălii de cinema şi infuzat de libertatea şi dinamismul unui concert de muzică.

Realizat în parteneriat cu ARCUB şi British Council, cu sprijinul generos al Autoritatii Naţionale pentru Sport şi Tineret şi al JTI, LUPERCYCLOPEDIA e un impresionant experiment ce pune în discuţie limitele limbajului filmic, oferind publicului o experienţă cinematica inedită. Prin intermediul unui sistem VJ special conceput (o plasmă cu touch-screen), GREENAWAY combină imagistica sa avangardistă cu soundtrack-ul experimental al artistului olandez HUIBERT BOON, proiectând simultan pe 5 ecrane de mari dimensiuni si mixând “în direct” imagini din creaţia sa multimedia Tulse Luper Suitcases. Manevrând uriaşul touch-screen, noul „dirijor de imagini în timp real” GREENAWAY oferă spectatorului o experienţă absolut nouă: CINEMA LIVE la superlativ, eliberandu-se total de liniaritatea cinema-ului clasic. În plus, amenajarea spaţiului plasează cabinele VJ-ului/regizor şi DJ-ului în centrul sălii, astfel încât acestia nu au o poziţie „privilegiată” faţă de public – nu stau pe scenă, ci în mijlocul spectatorilor, care se pot plimba în jurul lor şi pot privi cele 5 ecrane din orice unghi doresc.

Ineditul „LIVE CINEMA VJ PERFORMANCE – Lupercyclopedia” se bucură de un succes imens în toată lumea. în ultimii doar 4 ani, a călătorit în 14 ţări, avand 33 de reprezentaţii in Australia, Belgia, Brazilia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia şi Spania.

LUPERCYCLOPEDIA continua colaborarea de mare succes demarata anul trecut, cand Peter GREENAWAY, in calitate de invitat de onoare al festivalului, a deschis editia precedenta a BIEFF cu un impresionant Masterclass intitulat „Cinematograful a murit, trăiască cinematograful!” şi a prezentat in premiera în Romania cel mai recent film al său REMBRANDT’S J’ACCUSE, eveniment care a atras un public de peste 2000 de spectatori. Ca urmare a acestui succes deosebit, BIEFF oferă publicului din Romania posibilitatea de a-l reîntalni pe inovatorul regizor, de data aceasta în ipostaza inedită de VJ.

Conceptul de Live Cinema îşi are originile în anul 2005 când, pe 17 iunie, Peter GREENAWAY a debutat ca VJ în Club 11, “templul” VJ-ilor din Amsterdam, unde a electrizat mulţimea. Magnificul debut ca VJ al lui Peter GREENAWAY nu a trecut neobservat. Graţie extraordinarului său simţ cinematografic şi abordării sale pline de energie, GREENAWAY a câştigat respectul colegilor VJ-i din întreaga lume şi, astfel, a impus un nou trend pe piaţa internaţională de VJ-ing. Succesul fantastic al acestui prim show l-a determinat pe Peter GREENAWAY să prezinte spectacolul în faţa unui public internaţional, iniţiind „Peter GREENAWAY Tulse Luper VJ World Tour”. Festivaluri de film, muzică şi crossover au găzduit revolutionarul spectacol în săli de teatru clasice şi moderne, pieţe publice, hale industriale, amfiteatre, săli de concerte şi de operă, sau muzee.

„LIVE CINEMA VJ PERFORMANCE – Lupercyclopedia” deschide noua editie a Festivalului International de Film Experimental Bucuresti BIEFF Joi, 17 Noiembrie 2011, orele 20.00, la Sala Polivalenta.

“Cinematograful a murit în 1983, atunci când telecomanda televizorului a fost introdusă în sufrageriile din întreaga lume”, sustine GREENAWAY. Alternativa propusa de el în LUPERCYCLOPEDIA este un “cinematograf ambiental non-narativ multi-screen, ce promoveaza cresterea nivelului de educatie vizuala necesara viitorului new media, care va inlocui cu siguranta cinematograful traditional". Revolutionarul show audio-vizual revoluţionar transcende limitele limbajului filmic şi oferă publicului o experienţă cinematografică absolut nouă şi incitantă. Ca inovatie majora, în locul unui film ale cărui formă şi conţinut sunt definitive, spectatorilor li se prezintă un film care se creează sub ochii lor, “in direct”. Acest eveniment cultural major va avea, fără îndoială, un impact puternic nu doar asupra modului în care e perceput spectacolul cinematografic, ci şi asupra viziunii tinerilor artişti vizuali şi cineaşti.

„LIVE CINEMA VJ PERFORMANCE – Lupercyclopedia” e o producţie a Kasander Film, una dintre cele mai importante case de producţie olandeze, cu care Peter GREENAWAY colaborează de peste 15 ani, filmele pe care le-au realizat împreună fiind selecţionate la cele mai importante festivaluri de film din lume precum Cannes, Veneţia, Berlin, Locarno, Toronto etc.

Nume emblematic în cinema-ul contemporan avangardist, GREENAWAY e unul dintre cei mai originali şi controversaţi cineaşti ai prezentului. Influenţate de studiile sale de pictură, de teoria structuralismului lingvistic, etnografie şi filosofie, filmele lui PETER GREENAWAY traverseaza adesea teritorii neexplorate, respingând structurile narative convenţionale în favoarea unei imagistici impresionante şi a unei tensiuni emoţionale intense, fascinat de simetriile şi paralelele formale, devenind notoriu atât pentru erotismul provocator cât şi pentru preţiozitatea sa asumată.

Creaţia sa e impresionantă: 12 lungmetraje (plus alte două aflate în fazele de producţie sau postproducţie) şi 50 de scurtmetraje şi filme documentare, nominalizate cu regularitate la festivaluri precum Cannes, Veneţia sau Berlin, expoziţii, instalaţii video, VJ performances, picturi, cărţi, librete de operă; a colaborat cu compozitori celebri precum Michael Nyman, Jean-Baptiste Barriere, Philip Glass şi David Lang. Primul său lungmetraj, THE DRAUGHTSMAN’S CONTRACT (1982), a fost excelent primit de critică şi l-a consacrat în plan internaţional drept un cineast de o mare originalitate, reputaţie i-a fost consolidată de următoarele sale filme, dintre care amintim doar THE COOK, THE THIEF, HIS WIFE, AND HER LOVER, THE PILLOW BOOK, THE TULSE LUPER SUITCASES, DROWNING BY NUMBERS, 8 1/2 WOMEN, NIGHTWATCHING.

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF va avea loc în perioada 17 – 20 noiembrie, la Cinema Scala.

Festivalul International de Film Experimental Bucuresti BIEFF este organizat de Asociatia Cultura si Imagine.

Sustinut de: ARCUB, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, British Council, JTI.

Parteneri institutionali: UNATC, UNArte, Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporaines, Romania Film, Institutul Cultural Roman, Ambasada Finlandei, Centrul Ceh, Fundatia Konrad Adenauer, Ambasada Regatului Tarilor de Jos, Institutul Polonez, Delegatia Wallonie-Bruxelles, Finnish Film Foundation, Institutul Cervantes, Ambasada Republicii Koreea

Sponsori: Abis Studio, Jameson, DHL, Noumax, Illy, DACIA, EVEREST Tipografie, Kodak CineLabs Romania, ALLTUR, Hotel Moxa, La Mama, Lente Cafe, Club Spice, Design Forge, Kulturhaus

Parteneri Media: TVR2, 24FUN, Radio Guerrilla, Cinemagia, anzisoft, Cinemarx, Modernism.ro, Filmreporter, Metropotam, Cinefan, Filmetari, HBO, Apropo.ro, Veiozaarte.ro, Art Act Magazine, Liternet.ro, tilllate.com, hipmag.ro, 121.ro, Studentie.ro, Zoom, Tataia

BIEFF e pe facebook, youtube, vimeo, twitter, tumblr, mubi si pe multe alte canale social media:

https://www.facebook.com/bucharest.expiff
//www.youtube.com/user/bieffromania
//vimeo.com/bieffromania
https://twitter.com/bieff_romania
//bieff.tumblr.com/
//mubi.com/users/426525


Bucuresti, 02.11.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *