Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Entersoft România: Peste 50% dintre companii vor soluții de mobilitate

Mai mult de 4,5 milioane de documente sunt emise anual cu ajutorul aplicațiilor mobile Entersoft

Mobilitatea este o tehnologie care aduce o transformare reală în mediul afacerilor. 

Pe măsură ce numărul de dispozitive mobile din întreaga lume continuă să se crească, se schimbă modul de lucru, dar și felul în care trăim și în care oamenii interacționează.

Cele mai recente inovații din tehnologie permit aplicațiilor mobile să acopere noi activități și funcții din afaceri, ceea ce aduce clienților o creștere a veniturilor, o competitivitate și o eficiență mai mare și, nu în ultimul rând, creșterea satisfacției și a loialității clienților.

În România, tehnologia mobilă reprezintă unul dintre principalele motoare de creștere a performanței firmelor. În același timp, în contrast, România este țara europeană cu cel mai mare număr de angajați care trebuie să fie prezenți la birou pentru a-și îndeplini sarcinile de lucru (81%), spre deosebire, de exemplu, de Norvegia unde ponderea acestei categorii de angajați este mult mai redusă (51%), conform unor studii de piață. De asemenea, Eurostat arată că, în România, rata productivității era de 5,6 euro/oră în 2013, de 6 ori sub media europeană și de circa 12 ori mai mică decât cea din Norvegia (59 euro/oră).

Peste 50% dintre companii, interesate de soluții de business mobile

Și totuși, tot mai mulți manageri din companiile românești doresc să aibă acces la soluții de business mobile.

“În peste 50% dintre discuțiile de afaceri pe care le-am avut în ultimul an, interlocutorii au dorit să le ofertăm cel puțin una dintre soluțiile de mobilitate pe care le avem în portofoliu, fie că a fost vorba de Mobile SFA – o aplicație integrată care să ajute la gestionarea activității agenților de vânzări, colectarea de numerar, controlul fluxului de creditare, rutele echipelor aflate pe teren sau Mobile CRM din care poți oricând accesa sau introduce date despre clienți, partenerii de afaceri sau concurenți”, explică Cristi Cozic, Country Manager la Entersoft România.


“Managerii au realizat în ultimul an că mobilitatea îi poate ajuta să crească nu doar eficiența angajaților, controlând mai bine, în timp real, activitatea echipelor din teren, dar și să îmbunătățească rapid cash-flow-ul, să analizeze mai bine piața totodată, astfel încât fiecare interacțiune pe care o are firma cu clienții săi să fie mult mai valoroasă”, adaugă Cristi Cozic.

Toate datele obținute prin tehnologia mobilă pot fi folosite pentru dezvoltarea de noi strategii de marketing și pentru noi abordări în merchandising.

Avantajele mobilității

La nivel mondial, un sfert dintre IMM-uri beneficiază de avantajele mobilității, având o rată dublă de creștere a veniturilor, iar ritmul de creare a noilor locuri de muncă fiind de opt ori mai mare. În același timp, telefoanele mobile sunt folosite în administrarea afacerilor de peste 94% dintre firmele mici și mijlocii din unele zone ale lumii, iar două treimi dintre IMM-uri au economisit sute de ore pe an cu ajutorul mobilității.

”În perspectiva noastră, tehnologia mobilă este segmentul care poate aduce cea mai mare creștere în industria soluțiilor software de business. Mai mult de jumătate dintre clienții cu care discutăm sunt interesați de instrumentele mobile cu care pot avea o vizibilitate mai bună, oricând și oriunde, asupra propriului lor business. Toate tehnologiile mobile pe care Entersoft le pune la dispoziție sunt cloud-based”, completează Cristi Cozic.

Anual, prin soluția Entersoft Mobile companiile din România generează peste 4,5 milioane de documente – facturi, încasări, comenzi etc.

Entersoft Mobile este o suită de aplicații create pe o platformă tehnologică de ultimă generație, cu consum redus de resurse și poate fi utilizată atât în regim individual, cât și complet integrată cu aplicații tip ERP și CRM. Aplicațiile Entersoft Mobile pot fi rulate pe smartphone-uri și tablete, indiferent de sistemul de operare. Entersoft Mobile poate fi instalat fie pe o infrastructură locală, fie pe Microsoft Azure Cloud, ca licență sau SaaS. În România, soluția Entersoft Mobile a fost implementată în multe domenii de activitate – IT&C, distribuție, producție, edituri-tipografii, inginerie construcții, servicii, retail etc., printre clienți numărându-se JTI, CaliVita, Centinium (fost Mobifin), Gittanos și Interallis.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.