Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Peste 100.000 de voci solicita UE sa sprijine pescuitul cu impact redus

Greenpeace a depus o petiție la începutul ultimei runde de negocieri
pentru reforma politicii UE de pescuit

Marți seară a început runda finală a negocierilor la nivel UE pentru reformarea reglementărilor în domeniul pescuitului. Greenpeace a predat peste 100.000 de bărcuțe de hârtie semnate de oameni din toată Europa, cu mesaje de sprijin pentru pescuitul de impact redus și reformarea fundamentală a Politicii Comune în domeniul Pescuitului (PCP) a UE. Negociatorii, reprezentând miniștrii responsabili cu problema pescuitului, Parlamentul European și Comisia Europeană au primit aproximativ 25.000 bărcuțe împăturite și 90.000 de bărcuțe online, chiar înainte de a participa la una dintre întâlnirile finale pentru atingerea unui compromis asupra noii PCP.

Bărcuțele de hârtie sunt strânse din porturi în cele nouă țări diferite care fac parte din turneul european al vasului Greenpeace Arctic Sunrise, organizat pentru sprijinirea pescarilor de coastă1. Turul a început în martie, în Constanța, și va lua sfârșit la Londra, pe 9 iunie.

Jorgo Riss, director al Greenpeace EU a declarat: “Acest turneu maritim și nenumăratele alte campanii au demonstrat că există un sprijin masiv din partea publicului pentru oprirea pescuitului excesiv în Europa. Negocierile finale pentru stabilirea unui acord asupra reformei PCP se vor desfășura acum în spatele ușilor închise și este important ca politicienii să nu uite miza. Ei trebuie să pună capăt exploatării excesive și fără rost a mărilor noastre, să permită refacerea stocurilor de pescuit și să stabilească o direcție favorabilă pescarilor cu impact redus. Dacă nu vor face asta, atunci toată viața oceanelor va fi afectată iremediabil și nimeni nu-și va mai putea câștiga existența din pescuit.”

Bărcuțele de hârtie au fost livrate președinției irlandeze a UE, reprezentate de ambasadorul Tom Hanney, negociatorul Parlamentului European, europarlamentarul Ulrike Rodust, și comisarul UE pentru pescuit, Maria Damanaki.

Doina Danciu, coordonator de campanii Greenpeace România, a declarat: „Sprijinul cetățenilor României în favoarea pescuitului sustenabil este impresionant. Peste 7.500 de barcuțe de hârtie și peste 300 bărcuțe virtuale au fost semnate de români – inclusiv de doamna Lucia Varga, ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură – cu ocazia prezenței navei Greenpeace Arctic Sunrise la Constanța si în perioada campaniei desfășurate de organizația noastră în favoarea reformării politicii UE în domeniul pescuitului”.

Greenpeace sprijină refacerea stocurilor de pește până în 2020 cel târziu, reducerea flotei de pescuit până la un nivel sustenabil, cu acces prioritar pentru pescarii cu impact redus către zonele de pescuit și sancționarea financiară a țărilor care nu implementează reglementările.

În cadrul unui vot din Februarie, Parlamentul European a sprijinit masiv reevaluarea reglementărilor care au permis pescuitul excesiv timp de decenii și au dus la declinul industriei europene de pescuit2. Pe de altă parte, miniștrii UE – mai ales din Franța și Spania – s-au opus reformelor semnificative și au ignorat apelurile pescarilor cu impact redus3

Vasele mici de pescuit alcătuiesc 80% din flota de pescuit a UE, însă pescarii cu impact redus abia își pot câștiga existența din pescuit din cauza cotelor de pescuit foarte mici la care au acces4.

Note:
1 Bărcuțele de hârtie sunt colectate din România, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Croația, Italia, Spania, Franța și Marea Britanie. Bărcuțele de hârtie virtuale de pe https://myboat.gp sunt și din alte țări UE, printre care și Germania, Belgia, Cipru, Olanda, Danemarca, Austria, Polonia, Suedia, Irlanda și Portugalia.
2 Potrivit Comisiei Europene, aproximativ două treimi din stocurile europene de pește sunt exploatate, în prezent, peste limita de sustenabilitate (//eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:52012DC0278:EN:NOT). O treime din locurile de muncă din industria pescuitului european au dispărut în ultima decadă (//eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=SPLIT_SEC:2011:0891%2851%29:FIN:EN:PDF).
3 Comunicat de presă Greenpeace: Council tables weak deal on EU fisheries reform: //www.greenpeace.org/eu-unit/en/News/2013/Council-tables-weak-deal-on-EU-fisheries-reform/.
4 În Noiembrie 2012, pescarii de coastă din Europa au semnat o declarație comună solicitând o reformă corectă a PCP https://docs.google.com/file/d/0BzJMQ8kN2XRLWXUzVXpocDkzeXc/edit.

Bruxelles / Bucuresti, 29.05.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.