Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pe 13 mai se deschide Grădina cu Filme – Cinema & More din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7

Pentru al treilea an consecutiv se deschide Grădina cu Filme – Cinema & More, situată în curtea creart din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7! Pornind de la conceptul grădinilor de vară ale Bucureștiului de altădată, Grădina oferă un prilej de culturalizare și relaxare în aer liber și aduce în această ediție un nou decor urban.

Concerte acustice

În fiecare săptămână vor avea loc concerte electro-acustice pe scena Grădinii cu Filme, reunind artiști îndrăgiți din peisajul muzical local.


Sezonul de concerte acustice se deschide vineri, 13 mai, de la ora 20:30, cu trupa VAMA! Prezenți pentru prima dată în Grădină, aceștia pregătesc un show acustic în aer liber, cu acorduri care vor purta publicul de la melancolie nebună până la iubire vibrantă.


Sâmbătă, 21 mai, de la 20:30, doi artiști excepționali vor împărți același band, în premieră națională, și vor oferi un spectacol multimedia complet. Concertul Alexandra Ușurelu și Mircea Vintilă, intitulat „Mergem toți într-o barcă”, va include cele mai cunoscute cântece ale celor doi artiști, dar și momente susținute împreună.


Vineri, 27 mai, ne vedem la Grădina cu Filme pentru un concert Moonlight Breakfast! Trupa revine cu un show acustic complex, din cadrul căruia nu vor lipsi proiecțiile 3D, ce îmbină elemente vizuale abstracte cu fragmente video. De la ora 20:30 sunteți așteptați în cadrul fresh al grădinii la un mix de soul, electro, beat, nu-jazz și swing!


Proiecții de film

Grădina cu Filme – Cinema & More își propune să aducă în fața auditoriului filme consacrate ale artei cinematografice, proiectate într-o locație cochetă, situată în centrul capitalei. Pe lista proiecțiilor din acest sezon veți găsi producții clasice, ecranizări celebre, filme vechi, dar și contemporane, ce au adus în discuție subiecte controversate sau au emoționat prin povești cu care publicul a empatizat de-a lungul timpului.

În luna mai veți putea urmări ecranizările filmelor „The Theory of Everything”, „Elizabeth”, „Marfa și Banii”, „Escape from Alcatraz”, „Cinderella Man”, „Munich”, „Up in the Air”, „Rio Grande”, „Revolutionary Road”. Pe 25 mai, Grădina va găzdui „Seara scurtmetrajului românesc” powered by NexT Film Festival, în cadrul căreia va fi proiectată o selecție de scurtmetraje ale regizorilor români, urmată de o dezbatere în prezența unor invitați speciali, din industria cinematografică. Mai mult decât atât, criticul de film Ileana Bîrsan va modera o serie de dezbateri înainte de proiecțiile anumitor filme, în prezența unor regizori, producători sau protagoniști din industria cinematografică românească.

Stand-up comedy și spectacole de improvizație

Cum umorul nu trebuie să lipsească din viața de zi cu zi, spectacolele de Stand-up comedy vor destinde atmosfera serilor de vară la Grădina cu Filme.  Teo, Vio, Costel, Alex Mocanu și mulți alții pregătesc momente în care vor aborda subiecte tabu, dar și situații din rutina zilnice, ce stârnesc râsul garantat.

În premieră în Grădina cu Filme vor fi realizate spectacole de improvizație prin care trupe profesioniste vor crea situații spontane, teribil de amuzante, un soi de comedie în care publicul este implicat în crearea poveștii, fără a avea un scenariu pregătit sau o regie în spate. Astfel, duminică, 15 mai, trupa IMPROvCOMEDY își va folosi toate uneltele intelectuale pentru o joacă artistică, un show prin care publicul are ocazia să urmărească cea mai dinamică formă de teatru de comedie și improvizație muzicală. De asemenea, trupa Improvisneyland vine în Grădină, pe 22 mai, să prezinte „M-am îndrăgostit pe net”, un spectacol despre relațiile ce se pot naște între un bărbat și o femeie care se cunosc pe internet.


Festivalul de teatru Dell’Arte

Aflat la cea de-a doua ediție anul acesta, Festivalul de teatru Dell’Arte este organizat de creart din dorința de a aduce în fața publicului spectacole ale absolvenților Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (U.N.A.T.C), precum și ale unor tineri actori ce promit să ofere o experiență inedită prin subiectele abordate, din dramaturgia clasică și contemporană. Luna mai aduce pe scenă o piesă despre asumarea responsabilității, intitulată „Treapta a noua”, de Tom Ziegler, în regia Mihaelei Bețiu, pe 19 mai, și „Ziua Necunoștinței”, un spectacol cu întrebări și răspunsuri despre viață, scris și interpretat de actorul Alex Ștefănescu, pe 26 mai.

Grădina devine, astfel, pe rând, un cinematograf în aer liber dedicat tuturor cinefililor, o sală de concerte acustice, în care vor cânta întreaga vară unii dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, un adevărat club de comedie prin spectacolele de improvizație și cele de stand-up comedy, iar, nu în ultimul rând, un teatru de vară care va prezenta întregul sezon producții cu abordări clasice sau moderne.


Intrarea la film și la teatru este gratuită, în limita locurilor disponibile!

Bilete pentru concerte, stand-up și improvizație, aici:
//www.eventim.ro/ro/cautare/?search_string=gradina+cu+filme

Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina de Facebook:
https://www.facebook.com/gradinacufilme/

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.