Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ocolul lumii in (peste) 80 de capodopere arhitecturale

Editura Vellant aduce în România un album grandios, dedicat pasionaţilor de arhitectură şi călătorii. O incursiune în istoria arhitecturii din întreaga lume, cartea lui Will Pryce, Arhitectura lumii. Capodoperele, răspunde unei întrebări care i-a preocupat de secole în egală măsură pe arhitecţi, critici şi călători: „Ce contribuie la măreţia unei clădiri?” Răspunsurile se regăsesc în acest studiu complet ilustrat, cu fotografii inedite, realizate de autor, şi detalii speciale, care pun în valoare unicitatea fiecărei clădiri.

O excepţională enciclopedie de arhitectură, această carte-cadou dezvăluie o lume a frumuseţii şi a ingeniozităţii. Peste 350 de fotografii îl însoţesc pe cititor într-o călătorie grandioasă printre capodoperele arhitecturale aparţinând a peste două milenii de civilizaţie: Hagia Sofia, catedralele gotice şi renascentiste ale Europei, capodoperele islamice din Iran, Fortul Agra şi Taj Mahal, Palatul Westminster din Londra, capela lui Le Corbusier construită pentru Catedrala Notre Dame du Haut din Ronchamp şi celebrul Muzeu Guggenheim din Bilbao proiectat de Ghery.
Luând anul 1500 ca reper în structurarea lucrării, Will Pryce prezintă peste 80 de clădiri, dintre care peste 40 sunt analizate prin fotografii detaliate. Textele explicative furnizează informaţii suplimentare despre cultură, civilizaţie şi, implicit, evoluţia istoriei arhitecturii.

Pentru cei care apreciază arhitectura, realizările ei uimitoare şi abilitatea sa de a ne inspira sau de a ne tăia respiraţia, această carte captează uimirea şi emoţia resimţite la vederea clădirilor care au marcat istoria arhitecturii. O sursă de fascinaţie şi încântare pentru mulţi ani de-acum înainte, cartea poate fi găsită începând de astăzi în librării.

Will Pryce este fotograf profesionist, deţinător a numeroase premii în domeniu. S-a specializat iniţial în arhitectură la Cambridge University şi la Royal College of Art din Londra, urmând apoi cursuri de fotojurnalism la The London College of Printing.
Ediţie cartonată, 357 de ilustraţii color, 320 de pagini

Bucuresti, 09.11.2009

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.