Kabbala denudata, documentul cel mai important al întregii literaturi kabalistice creştine, începe cu o expunere sistematică a doctrinelor din Zohar, cărora Knorr von Rosenroth le adaugă pasaje paralele din Noul Testament. Aceeaşi tehnică este folosită şi în Kabbala creştină (Adumbratio kabbalae christianae), ultimul tratat din Kabbala denudata, care a fost scris de van Helmont şi publicat separat din cauza importanţei sale deosebite în acţiunea de convertire a evreilor la creştinism.
Kabbala a permis ca unii oameni să accepte ideea că profeţiile kabalistice referitoare la Mesia şi-au aflat deplina realizare în Isus Christos; însă Kabbala nu este compatibilă cu învăţăturile Bisericii despre Treime căci, prin doctrina Sephiroturilor, ea dă o interpretare diferită vieţii divine. Astfel, spune Ernst Benz, „s-a întâmplat frecvent ca plecând de la iudaism kabaliştii evrei să facă un pas spre creştinism; însă ei n-au ajuns niciodată la acceptarea totală a dogmelor creştine. Invers, gândirea kabalistilor creştini, plecând de la o perspectivă creştină, a evoluat de o asemenea manieră încât i-a dus la un conflict deschis cu doctrina tradiţională a Bisericii lor. În felul acesta, grupurile esoterice de evrei şi creştini s-au găsit într-o zonă aflată dincolo de graniţele propriilor lor religii”.
