Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Nico si Vlad si-au incheiat cu succes turneul de promovare

Nico şi Vlad, reprezentanţii României la Eurovision 2008, s-au întors din Marea Britanie şi Belgia, ultimele două locaţii ale turneului de promovare a piesei „Pe-o margine de lume”.
În seara zilei de 25 aprilie, cei doi interpreţi români s-au numărat printre invitaţii esctoday.com la cel mai mare eveniment londonez dedicate concursului, „UK Eurovision Preview Party”, desfăşurat la clubul Scala din Londra. Alături de staruri din ediţiile precedente ale Eurovisionului, Nico şi Vlad au fost aplaudaţi la scenă deschisă încă dinainte de interpretarea piesei cu care vor concura la Belgrad. Românii au mai cântat şi un duet celebru al lui Adrea Bocelli şi al Celinei Dion, „The Prayer”. Publicul a încercat să fredoneze melodia de la Eurvision, dar versurile în limba română au pus probleme multora… În schimb, la cel de-al doilea duet, în engleză, publicul a cântat împreună cu Nico şi Vlad.

 Pe aceeaşi scenă, au urcat Bucks Fizz (reprezentanţii Marii Britanii din 1981, câştigătorii Eurovision Song Contest din acel an), Nanne Grönvall (Suedia, 1996), Paul Oscar (Islanda, 1997), Euroband (Islanda, 2008), Dustin the Turkey (Irlanda, 2008), Isis Gee (Polonia, 2008), Laka (Bosnia şi Hertzegovina, 2008), Ani Lorak (Ucraina, 2008), Maria (Norvegia, 2008), Morena (Malta, 2008), Ruslan Alehno (Belarus, 2008) şi Sirusho (Armenia, 2008).

Pe lângă interpretarea piesei în faţa unui public de fani Eurovision, Nico şi Vlad s-au întâlnit cu presa britanică de specialitate, acordând numeroase interviuri şi susţinând o conferinţă de presă. Fanii i-au apreciat mult şi cei doi au dat numeroase autografe. Mai mult, ei au fost invitaţi să performeze din nou în Londra.

Din 26 aprilie şi până în a doua zi de Paşti, Nico şi Vlad s-au aflat în Belgia, unde au avut loc numeroase activităţi de promovare a pieselor participante la Eurovision.

Prima zi au petrecut-o în Anvers, unde au participat la o serie de evenimente coordonate de eurosong.be (site belgian dedicat concursului Eurovision). Încă de la sosirea la Anvers, românii au susţinut o conferinţă de presă şi au acordat interviuri. Au participat apoi la o recepţie la Primaria din Anvers, unde au fost întâmpinaţi chiar de primarul oraşului, care le-a povestit mai multe despre istoria localităţii. Recepţia a fost un nou prilej pentru presa belgiană de a solicita românilor interviuri.

Paştele i-a prins pe Nico şi pe Vlad la un concert extraordinar în Bruxelles, organizat de ARTHIS (Casa Culturală Belgiano-Română). Concertul s-a desfăşurat în aer liber, în Piaţa Sf. Caterina, iar Nico şi Vlad au putut saluta publicul din România printr-o intervenţie în Jurnalul TVR. Alături de ei, au mai cântat şi Dima Bilan (Rusia), Ani Lorak (Ucraina), Rebecca (Slovenia), Helena (Serbia), Sirusho (Armenia) şi Laka (Bosnia şi Hertzegovina).

În după-amiaza zilei de 28 aprilie, Nico şi Vlad au fost invitaţii unei emisiuni în direct la postul de televiziune TVL, din Hasselt, fiind singurii dintre participanţii la Eurovision invitaţi la acest program.

Chiar dacă au avut parte de sărbători departe de casă şi de cei dragi, Nico şi Vlad au mărturisit că aprecierile fanilor i-au ajutat să petreacă un Paşte pe care nu-l vor uita niciodată, iar căldura cu care au fost întâmpinaţi peste tot a compensat lipsa familiei.

Bucuresti, 30.04.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.