Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mercedes-Benz România şi TIFF au celebrat 10 ani de parteneriat în lumina reflectoarelor

• Între 27 mai şi 5 iunie, Mercedes-Benz a fost pentru a zecea oară Maşina Oficială a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ajuns la cea de-a XV-a ediţie.
• Un deceniu de excelenţă a fost celebrat în timpul Galei de Premiere cu un moment artistic unic oferit de Mercedes-Benz cu ajutorul Filarmonicii din Cluj.
•  Limuzinele Mercedes-Benz Clasa E au deschis portierele celebrităţilor din lumea filmului, printre acestea distingându-se faimoasa actriţă Sophia Loren.
• Mercedes-Benz România a oferit Premiul de Excelenţă actriţei Carmen Galin, cea care s-a remarcat de-a lungul carierei în peste 30 de filme.

Între 27 mai şi 5 iunie 2016, Mercedes-Benz România a fost pentru a zecea oară consecutiv Maşina Oficială a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Limuzinele Clasa E au fost simbolul eleganţei şi distincţiei în cele 10 zile de festival şi, în special, în cadrul Galei de Premiere de pe 4 iunie.


Cei 10 ani de colaborare au fost celebraţi de Mercedes-Benz România printr-un moment artistic unic, în cadrul Galei de Premiere. Patru instrumentişti de la Filarmonica din Cluj au interpretat live o serie de piese din coloana sonoră a unor filme celebre, culminând cu melodia „This is my song” scrisă de Charlie Chaplin şi recunoscută de publicul român ca fiind simbolul emisiunii Telecinemateca. Momentul de pe covorul roşu poate fi vizionat pe pagina de Facebook Mercedes-Benz România: www.facebook.com/MercedesBenzRomania.

„În ultimii 10 ani, Mercedes-Benz a jucat un rol esenţial în spectacolul grandios al organizării TIFF, un festival complex care solicită excelenţă până în cele mai mici detalii. În fiecare an, parteneriatul dintre TIFF şi Mercedes-Benz aduce împreună două branduri care susțin şi împărtăşesc valori comune – pasiune, fascinație şi excelenţă. Mai mult, anual, avem onoarea de a recunoaşte şi premia actori care au adus o contribuţie cinematografiei româneşti.”, a declarat Philipp Hagenburger, CEO & Preşedinte Mercedes-Benz România şi Managing Director Passenger Cars.

La fel ca parteneriatul dintre Mercedes-Benz şi TIFF, Mercedes-Benz Clasa E a ajuns la cea de-a zecea generație de limuzine din segmentul business. Modelele Clasa E au oferit confort şi siguranţă actorilor şi specialiştilor sosiţi la Cluj-Napoca, iar Clasa C, Clasa S, Clasa V, Sprinter, Citan şi Vito au contribuit, de asemenea, cu succes, la desfăşurarea festivalului.


Coborând din elegantele limuzine Mercedes-Benz pe covorul roşu, la Gala de Premiere s-au evidenţiat atât vedetele autohtone, cât şi celebrităţile internaţionale. Prezenţa cea mai aşteptată a fost cea a Sophie Loren, actriţa italiană de 81 de ani. Legendă a cinematografiei mondiale, Sophia Loren a venit pentru prima dată în România pentru a accepta Premiul pentru întreaga carieră pe scena TIFF. Acest premiu se adaugă galeriei de distincţii primite de actriţă de-a lungul deceniilor, printre care un Oscar şi patru trofee Globul de Aur.

Tradiţia excelenţei a continuat şi la cea de-a XV-a ediţie TIFF, iar Mercedes-Benz România a răsplătit-o pe actriţa Carmen Galin pentru contribuţia adusă filmului românesc. Carmen Galin s-a remarcat pe marele ecran în peste 30 de producţii, dar și în roluri magistrale pe scenele Teatrului Național din București, Teatrului Național din Cluj și Teatrului Mic. În anii trecuţi, Mercedes-Benz a oferi Premiul de excelenţă actorilor: Radu Beligan (2008), Mircea Albulescu (2009), Liviu Ciulei (2010), Lucian Pintilie (2011), Iosif Demian şi Helmut Stürmer (2012), Luminiţa Gheorghiu (2013), Florin Zamfirescu (2014) şi Marin Moraru (2015).

Mai multe informații despre Mercedes-Benz sunt disponibile online: www.media.daimler.com și www.mercedes-benz.com.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.