analiza de Steen Jakobsen
“Epoca tergiversărilor, a jumătăților de măsură, a paliativelor înșelătoare și atenuatoare, a întârzierilor, se apropie de sfârșit. Vom intra în era consecințelor.” – Churchill
Am constatat un lucru foarte îngrijorător în ultima vreme: oriunde merg, eu sunt optimistul. Asta mă tulbură – și ar trebui să vă tulbure și pe dumneavoastră – din moment ce sunt prezentat ca economistul care a prezis cinci din ultimele… două crize.
Scriu acest material în avionul care mă aduce acasă, în Copenhaga, dintr-o vizita în Slovenia și Croația, unde toată lumea pare să fi abandonat viitorul. Am avut același sentiment în Hong Kong și Australia, chiar și în Turcia, cu puțin înainte.
Avem creștere zero, inflație zero, speranță zero. Această combinație a lăsat multe țări într-o stare de totală apatie, pentru că creșterea zero e interpretată drept un semn că nu ar fi nevoie de reforme. Inflație zero înseamnă că nu există noi marje, deci nu există negocieri pentru salarii, iar speranța zero înseamnă că alegerile pot schimba culoarea politică a liderilor care conduc statele, dar nu și doctrinele sau viziunea lor pentru viitor.
Este una dintre consecințele nedorite ale economiilor și politicilor legate de cifra zero. Această apatie a atins, totuși, un prag care trebuie depășit, cumva. Media și politicienii continuă să vorbească despre ceea ce nu putem face, nelăsând loc pentru ceea ce am putea face. Am ajuns să caracterizăm aspirațiile drept basme: ceva potrivit pentru copii, mai degrabă.
Acest “mare nimic” creează o generație tânără, un sistem politic și un peisaj economic care se construiește mai degrabă mental, decât real. Toate țările pe care le-am vizitat au politici macro teribile și o clasă politică interesată să mențină acest status quo (și o micro economie dinamică). Sunt mereu oameni de afaceri și studenți care vor să facă mai multe – să țintească mai sus, mai departe, mai bine – dar sunt sufocați de această realitate a “marelui nimic”.
Iată soluția mea care ar trebui să funcționeze. Și va funcționa.
În primul rând, toată lumea ar trebui să respecte motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat două urechi și doar o gură: ar trebui să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim!
În al doilea rând, fiecare trebuie să fie mai ambițios. Pentru noi înșine, pentru companie, pentru țară… să vorbim mai mult despre ceea ce putem face, nu despre ceea ce nu putem face.
Iar acum vă prezint platforma mea politică și economică (sau, mai bine zis, non-platforma mea, având în vedere că nu candidez pentru niciun post); este simplă și nu costă nimic pentru a o implementa:
Promisiunea nr.1: Promit să nu fac nimic în calitate de președinte al vostru, cu excepția efortului de a sprijini țara în tot ceea ce face.
Macro economia ucide productivitatea, libertatea personală și aspirațiile, prin alocarea greșită a capitalului și resurselor și prin limitarea ideilor și formelor de expresie. O societate se îmbogățește de jos în sus, nu de la cap.
Promisiunea nr.2: Sectorului public nu-i va mai fi permis să crească în structură pentru următorii 10 ani.
Nimeni nu va fi dat afară, dar sectorul privat trebuie să fie capabil să-l depășească pe cel de stat, în vreme ce sectorul public trebuie să-și asume obiective mai ambițioase. Sectorul public trebuie să exceleze în ceea ce face: nimic mai puțin, nimic mai mult. El are un rol în orice societate, iar rolul său este să facă doar ceea ce poate face.
Promisiunea nr.3: Pentru fiecare lege nouă introdusă, o lege trebuie să dispară.
Trebuie să existe un orizont de “expirare” în orice lege legată de mediul de afaceri, taxe și beneficii. Complexitatea administrativă atinge noi cote, în fiecare săptămână, creând control de cost care nu are nicio utilitate și e contraproductiv.
Promisiunea nr.4: Tot creditul și capitalul politic trebuie investit în firmele mici și mijlocii.
Studiile arată că, în Uniunea Europeană, 85% din totalul locurilor de muncă nou create sunt în cadrul IMM-urilor. Mai mult, 100% din inovație și productivitate se regăsesc în IMM-uri. Majoritatea contribuției acestui sector vine de la firmele noi, motiv pentru care trebuie să ne concentrăm pe o structură de facilitarea fiscală pentru cei care încep o nouă afacere.
Sugerez o renunțare la taxe pentru primii 3 ani – majoritatea companiilor oricum nu fac profit în primii 5 ani! – iar capitalul sau profitul investit în startup-uri să fie neimpozabil și deductibil, chiar și pentru persoane fizice.
Cam asta e… Totul e de fapt un revers al teoriei mele “Triunghiul Economic al Bermudelor” care explică faptul că, azi, 20% dintre companii (companii listate la bursă, bănci și întreprinderi de stat) controlează 100% din credit și capitalul politic. Asta înseamnă că ratele lor de finanțare sunt cu 300-400 puncte de bază mai jos decât un ciclu normal de business.
Între timp, IMM-urile (și celelalte companii, până la 80%) au zero credit și zero capital politic.
Acțiunile cresc pentru că fluxul de cash a fost întrerupt (300-400 puncted e bază sub valoarea normală) și valoarea lor crește. Șomajul și inechitatea – fenomene în creștere și nu avem creștere: nu e productivitate, nu e nicio schimbare politică, nu există speranță.
E un motiv pentru care speranța e… zero. Eșecul sistemic al politicienilor de a înțelege și inversa cel mai falimentar experiment monetar din istorie a creat o situație în care avem nevoie de o criză profundă pentru a ne dezbăra de această realitate a “marelui nimic”.
Sunt optimist – foarte mulți oameni inteligenți, capabili, bine educați, așteaptă să contribuie la ceva măreț, dacă li se va da șansa. Cei 80% ne pot aduce înapoi pe drumul cel bun în mai puțin de 5 ani dacă vom o creștere exponențială, nu lentă.
Călătoriile mele mi-au dovedit că lumea e blocată la “punctul mort”, cum se spune. Sau, dacă vreți altfel, doar “jumătate însărcinată”, mulțumindu-se cu ideea că ar putea fi mai rău, în loc să se confrunte cu realitatea. Consecințele pentru piață sunt teribile: companiile nu mai pot crește la fel, când 80% dintre clienți câștigă mai puțin. În acest moment, un mediu economic de tip “zero peste tot” este unul în care inovațiile financiare și-au atins limitele, momentul de glorie al creatorului softului Excel (cash flow aproape zero = valoare infinită).
Și, altceva? Zero venituri așteptate de pe piețele de acțiuni, o normalizare a dobânzilor – dar nu bazate pe creștere, ci pe nevoia de a normaliza relația cu zona zero – și o mișcare tectonică: trecerea de la investițiile în bani de hârtie, la productivitate și locuri de muncă printre cele 80% dintre companii.
Să ne așteptăm de la Rezerva Federală să emită o marjă pe inflația asseturilor, la un Grexit și la un dolar mult mai puternic (EURUSD la 1.10), într-o evoluție finală favorizată de lipsa lichidităților și acces limitat la finanțare în USD, lucruri care vor genera o “mini-criză”.
Lumea și-a schimbat direcția după fiecare criză, iar schimbările macro “fierb” la presiunea greșelilor politice. 2015 e un an pierdut. 2016 ne va aduce o schimbare: anul în care vom lăsa “marele nimic” în urmă. Acum sunt mai optimist ca niciodată. De ce?, veți întreba.
Pentru că nu a fost niciodată mai rău!
Despre Steen Jakobsen
Steen Jakobsen a fost numit în funcţia de Economist Şef al Saxo Bank în Martie 2011. Dl. Jakobsen s-a întors la bancă după o absenţă de doi ani. În acest timp a fost Chief Investment Officer pentru Limus Capital Partners. Înainte de plecarea sa de la începutul lui 2009, dl. Jakobsen a fost timp de aproape nouă ani Chief Investment Officer la Saxo Bank. Dl. Jakobsen are peste 20 de ani de experienţă în domeniul tranzacţiilor particulare şi investiţiilor alternative. În 1989, după terminarea studiilor de economie la Universitatea din Copenhaga, şi-a început cariera la Citibank N.A. Copenhagen de unde s-a mutat la Hafnia Merchant Bank ca Director,şef al Departamentului de Vânyări şi Opţiuni. În 1992, s-a alăturat Chase Manhattan în London ca VP, Head of Scandinavian Sales, şi apoi la Chase Manhattan Proprietary Trading Group. Între anii 1995-1997 a lucrat ca Trader şi Head of Flow Desk la Swiss Bank Corp., Londra. În 1997 a devenit Global Head of Trading, FX and Options la Christiania (acum Nordea) la New York până când s-a alăturat UBS din New York în 1999 ca Director Executiv la Global Proprietary Trading Group.
{mosloadposition user9}
