Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Luna cadourilor debuteaza cu licitatia AraArt din 3 decembrie,

de unde puteti achizitiona cadouri de elita

Miercuri, 3 decembrie 2014, AraArt organizează o licitaţie cu peste 140 de lucrări de artă plastică şi decorativă. Astfel, colecția de lucrări semnate de Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Samuel Mutzner, Constantin Piliuță sau Max Herman Maxy devine o veritabilă sursă de inspirație pentru idei de cadouri inedite pentru sărbătorile de iarnă.

Evenimentul are loc la Casa Capşa (Sala de Marmură), la ora 19, iar expoziția care anticipează Licitația este deschisă doritorilor de frumos în perioada 1-3 decembrie, între orele 11 și 19.

În cadrul licitației vor fi prezentate 19 tablouri ce surprind atmosfera specifică iernii. Jean Cheller, Dumitru Ghiață, Marius Bunescu, Constantin Piliuță, Cozmin Movilă, Petru Iorgulescu Yor, George Catargi, Vasile Popescu sunt numai câțiva dintre pictorii care semnează tablouri cu străluciri de gheață, ce-ți lasă senzația tăioasă de obraz viscolit.

În ton cu bucuria copiilor cu ocazia primei ninsori, pătrundem în universul copilăriei redat de Nicolae Tonitza. Artistul s-a oprit cu precădere asupra ochilor copiilor. Astfel că, întâlnim la ”pictorul copiilor”, sintagma cu care Tonitza este definit și identificat, ochi istoviți, triști sau mirați; ochi care privesc ”agitația lumii de care le e frică”, ochi care nu înțeleg nimic, alții ce par a ști că totul e în zadar și ochi cufundați în basmul propriu al vârstei așa cum apar și în lucrarea ”Lipoveanca”, pictură emblematică pentru opera marelui pictor.

Figuri de copii regăsim și în lucrarea “În grădina cu flori” semnată Samuel Mutzner, însă vibrația pozitivă transpare din fiecare tușă. Datorită influenței directe a pictorului francez Claude Monet, în atelierul căruia a studiat, pictura lui Samuel Mutzner se înfățișează ca o veșnică sărbătoare a soarelui, a aerului limpede și a vegetației luxuriante. Iar această lucrare nu face excepție.

Din licitație va face parte și o altă lucrare având în prim plan inocența copilăriei, studiul de nud de băiețel intitulat ”Goliciunea”, datând din prima perioadă petrecută în Franța (din 1861 pînă în 1869, cu mici întreruperi), definitorie pentru formația artistică a lui Nicolae Grigorescu, în sensul asimilării noilor tendințe manifestate în pictura vremii.

În acord cu sărbătorile religioase de la finalul anului și în amintirea anilor în care Nicolae Grigorescu picta biserica mănăstirii Zamfira (1856) și apoi pe cea de la Agapia, licitația aduce în prim-plan o lucrare cu bogată încărcătură spirituală – ”Tabloul religios cu Maica Domnului”.

Ne îndreptăm spre modernism și avangardă menționându-i pe Max Herman Maxy, pictorul reprezentativ al constructivismului în România și pe Marcel Iancu (pictor, arhitect și eseist) a cărui operă încorporează elemente aparținând unor curente diferite: expresionism, cubism, constructivism sau suprarealism.

Lucrările şi detaliile tehnice pot fi studiate pe site-ul Galeriei de Artă şi Casei de Licitaţii AraArt, www.araart.ro.

Bucuresti, 27.11.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.