Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

La Jocurile BILLA câștigă toți, tot timpul și din ce în ce mai mult

Vara aceasta, noua campanie BILLA România transformă cumpărăturile într-un joc. Un joc în care câștigă toți, tot timpul și din ce în ce mai mult!

BILLA România continuă comunicarea și duce mai departe promisiunea asumată la începutul acestui sezon estival: Vara asta, la Billa tu ești subiectul principal!.

Astfel, noua campanie vine în atenția consumatorilor cu o nouă provocare. De această dată, campania BILLA le propune consumatorilor o promoție care transformă cumpărăturile într-un joc cu mize atractive, în care toată lumea câștigă, tot timpul și din ce în ce mai mult.


“Sezonul estival al anului 2016 stă sub semnul competiției, fie că ne referim la proaspătul încheiat Campionat European de Fotbal sau la Jocurile Olimpice de la Rio. Cei mai buni sportivi din lume concurează pentru un loc pe podium, pentru medalii, pentru titlul de «cel mai bun». La BILLA însă, subiectul principal continuă să fie reprezentat de toți clienții care ne dau un vot de încredere alegându-ne în fiecare zi. Pentru noi a fi «cel mai bun» înseamnă să fii tu însuți”, a declarat Raluca Mihăilă, Director de Marketing BILLA România.

Pornind de la această idee, campania BILLA aduce din nou în prim plan eroul, competitorul din fiecare dintre noi, întărind astfel legătura emoțională cu consumatorii si arătându-le acestora că indiferent de situație, ei sunt elementul cheie, iar vara aceasta este vara lor.

Promoția construiește și o serie de posibilități de câștig pentru fiecare posesor al cardului BILLA. Mecanismul este unul simplu și inedit: atunci când faci cumpărăturile de vineri până duminică la BILLA România, câștigi garantat vouchere de cumpărături din ce în ce mai mari. Voucherele pot fi folosite de luni până joi, pe toată perioada promoției. În plus, bonurile de peste 50 lei îi califică pe clienți pentru marile medalii puse în joc: Medalia de Bronz – Un an de cumpărături gratuite la BILLA România, Medalia de Argint – un sejur împreună cu familia în Seychelles și Medalia de Aur – o mașină Dacia Duster.

“Prin «Jocurile Billa» ne păstrăm promisiunea adresată la începutul sezonului estival, „Vara asta, la Billa subiectul principal ești tu!“ și mai mult decât atât, plusăm cu noi surprize adresate clienților noștri și celor dragi lor”, a completat Raluca Mihăilă.

Noua campanie promoțională BILLA România se desfășoară în perioada 28 iulie – 1 septembrie 2016 și va fi comunicată pe TV, radio, presă scrisă, online, Facebook, OOH, metrou și în toate magazinele BILLA din țară.

Regulamentul campaniei poate fi consultat pe www.billa.ro și pe pagina de Facebook BILLA Romania.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.