Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Jacques Audiard, laureat cu Palme d’Or, invitat special al Les Films de Cannes a Bucarest

Unul dintre cei mai aclamați cineaști ai momentului, Jacques Audiard, premiat cu Palme d’Or la Cannes 2015 pentru Dheepan, se va întâlni pentru prima dată cu spectatorii din România la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie).

Regizorul își va prezenta filmul, va răspunde întrebărilor publicului și va susține un masterclass la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) luni, 26 octombrie, de la ora 11.00. Un focus îi va fi dedicat în festival, alte două filme ale sale urmând a fi proiectate: De battre mon cœur s’est arrêté și Un profet.

Jacques Audiard (63 de ani) vine la București cu un film mai actual ca niciodată. Dheepan urmărește traseul a trei imigranți din Sri Lanka – un fost soldat, o tânără și un copil – care pozează ca familie și încearcă să răzbată în noua lume în care au intrat, undeva în afara Parisului. În rolul principal, regizorul a ales un actor non-profesionist cu o istorie similară în spate: Jesuthasan Antonythasan a luptat în gruparea Liberation Tigers a lui Tamil Eelam și a fost închis în numeroase țări, înainte de a cere azil în Franța în 1997, la doar 25 de ani. Audiard declara la Cannes că speră ca filmul să contribuie la îmbunătățirea situației lor.

Maestru în celebrarea marginalilor și autor al unor filme foarte intense, Audiard și-a început cariera ca asistent de regie al lui Roman Polanski la The Tenant (1976), dar a regizat primul lungmetraj abia 18 ani mai târziu, în 1994. Regarde les hommes tomber, un road movie cu Mathieu Kassovitz și Jean-Louis Trintignant, i-a adus o selecție la Cannes, în Semaine de la Critique, și primul din șirul lung de trofee – Premiul César pentru Cel mai bun debut. Cei doi actori au fost protagoniști și în următorul său film, Un héros très discret (1996), distins cu Premiul pentru scenariu la Cannes. Din anii 70 încoace, a scris peste 20 de scenarii pentru filme și seriale TV, unele împreună cu tatăl său, scriitorul Michel Audiard. A regizat videoclipuri, inclusiv pentru Noir Désir (celebra melodie Comme elle vient), și avut câteva apariții ca actor.

Cele șapte lungmetraje ale sale i-au adus zeci de premii. Sur mes lèvres (2001) confirma încă o dată talentul său de scenarist obținând César pentru scenariu, De battre mon cœur s’est arrêté (2006), cronica unei relații distructive tată-fiu, a fost un succes de critică și de public și a câștigat opt premii César, inclusiv pentru Cel mai bun film, dar și BAFTA pentru Cel mai bun film străin. Notorietatea internațională a venit odată cu thriller-ul Un profet, câștigător al Marelui Premiu la Cannes, nominalizat la Oscar și Globurile de Aur și premiat cu BAFTA și nouă trofee César, în care talentatul actor Tahar Rahim joacă rolul unui tânăr forțat să se adapteze regulilor vieții în închisoare. A urmat povestea de dragoste emoționantă din De rouille et d’os (2012), cu Marion Cotillard, la rândul ei multi-premiată.

Următorul său proiect după Dheepan este și primul în limba engleză – The Sisters Brothers, un western adaptat după o carte de Patrick deWitt, cu John C. Reilly în rolul principal.

Jacques Audiard este al doilea laureat Palme d’Or care vine la Les Films de Cannes à Bucarest în anul în care câștigă cea mai importantă distincție din lume oferită de un festival de film, după Abdellatif Kechiche (La vie d’Adele), care a vizitat Bucureștiul în anul 2013.

Peste 30 dintre filmele din selecția Festivalului de la Cannes, 12 dintre ele premiate, pot fi văzute pentru prima dată în România între 23 și 29 octombrie, la Cinema PRO, Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco. Lista filmelor poate fi consultată pe www.filmedefestival.ro.

Filmul Dheepan va fi distribuit în cinematografele din România de Independența Film, din 30 octombrie.

Ediția a șasea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films. Este realizat în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti. Este un proiect cultural finanțat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Centrului Naţional al Cinematografiei, al ArCuB, în cadrul Programului cultural „Ești București” 2015 (Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti), și al Institutului Cultural Român.

Evenimentul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film, ViTo FILM, InterCom Film, Transilvania Film, Freeman Entertainment.
Festivalul este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Susținut de: BRD Groupe Société Générale, Catena
Mașina oficială a festivalului este BMW.
Cu sprijinul: Groupama Asigurări
Parteneri: Hotel Mercure, S.E.R.V.E, Țuca Zbârcea & Asociații, UPS, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză (CCIFER), ELLE, Braiconf
Partener loisir: M60
Parteneri media: Europa FM, Digi24, DigiFilm, UTV, Zile și nopți, CineMAP, Cinemagia, Glamour, Cațavencii, Hotnews, Ziare.com, CinemaRx, Decât o Revistă, Ziarul Metropolis, Sub25.ro, LiterNet.ro, Revista FILM, Urban.ro, All About Romanian Cinema (AaRC), Orasulm.eu, Cinefan, Acoperișul de sticlă
Partener de monitorizare: mediaTRUST

Detalii: www.filmedefestival.ro.
Ne puteți urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest.

Bucuresti, 09.10.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.