Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Ministerul Educatiei si UNICEF: “Ești erou in curtea scolii cand opresti violenta verbala!”

UNICEF și Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS) au lansat astăzi campania împotriva violenței în școli cu mesajul „Ești erou în curtea școlii când oprești violența verbală!”.

Potrivit datelor MECS, în anul școlar 2014 /2015, au fost raportate la nivel național 18.793 de cazuri de violență în școală, număr în scădere raportat la anul școlar anterior, dintre aceste cazuri, 3397 fiind asociate violenței verbale. Conform studiului global UNICEF pe tema violenței din anul 2014, în România, 41% dintre copii erau intimidați și hărțuiți de colegi la școală. Cea mai des menționată formă de violență împotriva copilului a fost cea elev-elev (certuri, conflicte, țipete, folosirea de apelative) comparativ cu elev-profesor sau profesor-elev (ironie, țipete, ofense sau jigniri). De asemenea, violența verbală este tipul de violență menționat cel mai des, deși este considerată o formă de abuz mai puțin gravă.

„Vrem ca școala să rămână un spațiu al toleranței, echilibrului și demnității. Dincolo de conținuturile învățării, problemele legate de climatul școlar și de «bunăstarea copilului», inclusiv «bunăstarea relațională», reprezintă domenii de interes pentru Ministerul Educaţiei din perspectiva asigurării unei educaţii de calitate, fiind factori care influențează, potrivit studiilor, atât participarea școlară, cât şi rezultatele obținute. UNICEF România este unul dintre partenerii importanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice și un vector al schimbării, ale cărui idei și soluții constructive în domeniul educației depăşesc graniţele comunităţii academice (locale, regionale, naţionale sau internaţionale) şi sunt difuzate în câmpurile politicii şi practicii educaţionale din întreaga lume. Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin această campanie, privind stoparea violenței asupra copilului, este acela al acțiunilor multi-dimensionale și al abordării integrate, care să angajeze, într-o manieră globală, toți membrii comunității”, a declarat dl. Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației și Cercetării Ştiințifice.

Scopul campaniei este creșterea nivelului de informare și conștientizare la nivel național și local în privinţa formelor și consecințelor violenței verbale în școală. Campania se va desfășura în intervalul octombrie 2015 – iunie 2016 și include două spoturi video (unul care ilustrează violența verbală între colegi și unul între profesor și elev), două spoturi radio, machete pentru panotaj și campanie online. Campania încurajează copiii să raporteze cazurile de violență și, pentru că ei își ajută colegii, vor fi numiţi „supereroi”.


Sorin Mihai Cimpeanu Sandie Blanchet Gabriel Sasu

„Din păcate, studiile arată că intimidarea, hărțuirea și agresiunea verbală împotriva copiilor sunt prezente la un nivel îngrijorător în școală. Cei care fac aceste lucruri sunt fie alți copii, fie profesori. Campania are scopul de a crește nivelul de informare și conștientizare și, în același timp, face apel la cei care sunt martori ai violenței verbale împotriva copiilor să acționeze. Știm că pentru copii nu este ușor să ia atitudine, dar ei pot schimba în bine viața prietenilor lor și, de aceea, în cadrul campaniei, îi numim supereroi”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

Creșterea nivelului de informare și conștientizare a efectelor violenței verbale nu este suficientă pentru a produce schimbări majore. De aceea, împreună cu partenerii săi, UNICEF testează servicii integrate pentru a identifica și pentru a adresa acest fenomen, în familie, în comunitate și în școală și pentru a crește capacitatea copiilor, profesorilor și a părinților de a preveni și de a combate violența.

La nivel local, în județul Bacău, UNICEF și partenerii săi derulează acțiuni de creștere a abilităților consilierilor școlari de la nivelul a 45 de școli de a recunoaște și adresa cazurile de violență, de a identifica persoane resursă din interiorul comunității, de a crea rețele de sprijin și de a alerta și mobiliza comunitatea să ia o poziție în fața fenomenului de violență verbală. Totodată, UNICEF va acorda fiecărei școli un micro-grant prin care poate derula, printre altele, și activități de combatere a violenței în școli. De asemenea, va asigura formarea consilierilor școlari din cele 45 de comunități din județul Bacău cu privire la metodele de identificare și adresare a violenței împotriva copiilor.

Evidențele generate în cadrul modelului de servicii integrate sunt folosite pentru a influența politicile naționale astfel încât toți copiii din România să fie mai bine protejați împotriva violenței.

Declarația tinerilor de la București
-2015-

„Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei”
(Isaac Asimov)

Preambul

„Am schimbat trei școli în decurs de doi ani din cauză că în clasele mici nu aveam o situație materială foarte bună, iar părinții mei m-au mutat doar în momentul în care părinții colegilor mei, la ședințele acestora, considerau că nu îmi am locul în asemenea clasă. M-am interiorizat foarte mult și am început să fiu răzvrătită, mă certam cu toată lumea. E frustrant să te simți exclus…”

Noi, tinerii, credem că, în momentul actual, violența, abuzul și neglijarea copiilor sunt probleme cu impact considerabil în educația, dezvoltarea și formarea adulților de mâine, cu putere de a modifica comportamentul, viziunea și buna noastră creștere. Dacă nu ne aplecăm asupra combaterii acestor acte ce nu își au locul în societatea de astăzi, destabilizăm societatea de mâine, căci perioada care marchează un om cel mai mult este copilăria!

Subliniem că, în România, cadrul legislativ în domeniul educației, asistenței sociale și protecției copilului este unul avansat, însă implementarea și monitorizarea acestuia lasă de dorit.

Suntem, de asemenea, îngrijorați, ca și copii, de ce se întâmplă în jurul nostru și constatăm că e nevoie de demararea unui proces amplu de identificare, informare și diminuare a abuzului în rândul copiilor.

Unul dintre cele mai de actualitate și frecvente tipuri de violență orientată către copil în comunitate este bullying-ul. Acesta se regăsește în școli, în mediul social, pe stradă, în locuri publice, și, în foarte multe cazuri, cu toate că este întâlnit des în rândul copiilor, nu este identificat la timp și astfel repercusiunile tind să devină ireversibile.

Considerăm că școala este cea care ar trebui să formeze caracterul individului într-unul dintre cele mai proeminente moduri, dezvoltând valori și competențe. Elevii petrec mult timp în școală, iar relațiile la acest nivel ar trebui să fie bazate pe încredere, școala fiind cel mai important grup social, după familie. În mod inerent, succesul în viață este totodată corelat cu percepția asupra școlii și contextului școlar, de aceea existența violenței în școală reprezintă o problemă contrastantă ce face ca elevii să își piardă încrederea în școală, în rolul ei, și, inevitabil, performanța lor școlară scade.

Pe lângă bullying și violență în școală, copiii pot experimenta și un alt tip de agresiune care, spre deosebire de bullying și violența în școală, este o formă de violență ascunsă, însă cu aceleași efecte: neglijarea. Aceasta este una dintre cele mai puțin discutate, dar printre cele mai des întâlnite forme de violență, la nivel social, familial, educațional, emoțional, de sănătate, de nutriție, de vestimentație, de igienă.

Știm cu toții că, după școală, elevii petrec cel mai mult timp conectați la mediul virtual. Pentru mulți dintre noi, internetul reprezintă o formă de divertisment, o modalitate de a socializa cu prietenii sau de a descoperi lucruri noi. Totuși, capcane ascunse stau la tot pasul și cyber-bullying-ul ne poate lăsa fără apărare în masiva lume a informației digitale. Având în vedere că internetul este utilizat de către copii la vârste din ce în ce mai scăzute, șansele de a fi supus la violența pe internet, prin jigniri, oprobiu public, defăimare sau atragerea în diferite cercuri dubioase de către adulți lezează încrederea în sine și siguranța copilului.

BULLYING

Bullying-ul implică întotdeauna cel puțin un agresor și o victimă, iar, în unele cazuri, și martori. Efectele nocive ale fenomenului de bullying se răsfrâng asupra tuturor actorilor implicați, indiferent de faptul că sunt cei care agresează sau cei care sunt agresați. Cu toate că, de multe ori, bullying-ul este împărțit în diferite categorii, precum bullying fizic, verbal, sexual, psihic etc., considerăm că, în majoritatea categoriilor, ideea de bullying implică relații complexe între tipurile de bullying precizate. Susținem că este nevoie de o evaluare detaliată într-un caz de bullying, care să ia în calcul relația de cauzalitate între tipurile de agresiune și faptul că acestea sunt corelate.

Bullying-ul are o incidență directă asupra personalității unui copil și îi poate modifica substanțial comportamentul, viziunea, dezvoltarea. Tocmai din această cauză trebuie să acționăm cu fermitate în prevenirea și eradicarea bullying-ului.

Expunerea la violență a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui”, la alte fenomene de bullying, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat. De foarte multe ori însă, agresorul adoptă violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat sau neglijat. Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare, dimensiunea acestora depinde de la caz la caz.

Drept pentru care propunem următoarele recomandări și soluții:

Inerent, modificarea ce ar aduce cele mai multe beneficii în eradicarea bullying-ului este schimbarea de mentalitate de la o vârstă fragedă, dar suntem conștienți că acest lucru se realizează printr-un plan pe termen lung ce ia în calcul mult mai multe obiective specifice pe care le-am identificat și propus mai jos, precum și pași mărunți pentru a ajunge la dezideratul scontat, și anume prevenirea și combaterea bullying-ului.

Propunem, în primul rând, să identificăm metode non-formale, precum jocurile de rol, „teatru forum”, prin care copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a acțiunii de bullying și să conștientizeze implicațiile fiecărui demers sau fiecărei neintervenții.

Așa cum am menționat mai sus, subliniem că, în România, cadrul legislativ în domeniul educației, asistenței sociale și protecției copilului este unul avansat, însă implementarea și monitorizarea acestuia lasă de dorit. Un exemplu concludent este programa școlară a orei de Consiliere și Orientare – în ciuda faptului că prezintă numeroase aspecte ce privesc fenomenele de violență, integrare, abuz, neglijență, în corelație cu școala și copiii, peste 60% dintre orele de dirigenție nu sunt urmate corespunzător și, în loc să implice dezbaterea și decelarea de idei, soluții, probleme ce țin de violență și abuz, se rezumă la predarea obiectului de studiu al dirigintelui sau, pur și simplu, la munca administrativă.

Susținem, de asemenea, organizarea de seminarii, dezbateri libere, întâlniri cu psihologi sau persoane care au fost parte a fenomenului de bullying și au reușit să depășească situația, ca exemplu de bună practică.

Lipsa accesului la informație de calitate reprezintă o problemă, în sensul că există extrem de multe surse de informare, mai ales pe internet, care prezintă soluții și interpretări trunchiate. În pofida faptului că există site-uri cu expertiză care furnizează informații corespunzătoare, copiii nu ajung să le acceseze așa cum ar trebui. Prin aceste mijloace, putem să ne asigurăm de faptul că tinerii conștientizează riscurile și efectele violenței, și se încurajează implicarea martorilor în combaterea cazurilor de violență la care asistă.

Trebuie, totodată, să avem în vedere faptul că o pondere importantă din campaniile de sensibilizare, informare, prevenire și combatere a violenței în școală și comunitate nu au avut impactul scontat din cauza lipsei de inovație și caracterului neatrăgător. În același timp, campaniile trebuie să fie derulate în paralel și pentru informarea părinților, care în multe cazuri nu sunt la zi cu problemele violenței, tipurile sale și modul în care ei pot acționa fără să aducă prejudicii emoționale copilului lor.

De asemenea, menționăm și cazurile copiilor aparținând categoriilor vulnerabile, printre care și al copiilor cu dizabilități, cărora în mare măsură li se aplică același tratament ca și celor lipsiți de cerințe educaționale speciale. Mai mult, din păcate, aceștia sunt în continuare predispuși la violență din partea colegilor, profesorilor, la neglijare, la imposibilitatea de a se integra mai mult decât restul, din cauza prejudecăților existente în sala de clasă românească și în societate, în general.

Ridicăm aici și problema manualelor școlare, al căror caracter vetust prezintă realitatea discriminatorie între bărbații și femeile secolului al XIX-lea ca o normalitate, precum și abordarea subiectului copiilor cu dizabilități. Considerăm necesară o regândire a conținutului manualelor școlare și a valorilor pe care le promovează, astfel încât să fie prezentate în mod interactiv și ușor de înțeles aspecte precum integritatea, interculturalitatea, respectul reciproc, toleranța, empatia, comunicarea.

VIOLENȚA ÎN ȘCOALĂ

Violența în școală se manifestă pe diferite direcții, și anume violența elev-elev, elev-profesor și profesor-elev sau elev-auxiliar didactic, însă considerăm că cea mai des resimțită de un copil este violența dintre elevi. Aceasta poate fi atât verbală, cât și fizică, sau poate fi sub forma unei agresivități pasive – toate ducând la violență emoțională.

Repercusiunile violenței în școală se resimt de către individ și colectivitatea din care acesta face parte, efectele fiind negative la nivelul întregii clase.

Credem că violența în școală produce teamă și dă naștere fricii elevului de a se integra și a comunica cu cei din jur, scăzând stima de sine a victimei. În acest fel, performanța școlară este diminuată, iar șansele de succes se reduc vertiginos. Acest fapt determină o promovabilitate scăzută, cu impact în integrarea pe piața muncii și în viața socială a comunității, neimplicarea în activități extrașcolare, iar în unele cazuri se ajunge până la delincvență juvenilă.

La nivel emoțional, suntem de părere că violența în școală duce la introversiune, autoizolare, incapacitate de integrare, răzbunare, schimbări bruște de comportament, iar în loc ca elevul să își canalizeze atenția către educație, formare, relațiile de colaborare și prietenie cu grupul, se implică mai mult în încercarea de a se apăra împotriva violenței.

Atragem atenția că multe dintre abuzuri rămân nesoluționate, și chiar mai multe rămân ascunse, fără să existe mecanisme de identificare, reintegrare și consiliere a celor care au fost abuzați. Este necesar, credem noi, să ne axăm interesul asupra metodelor de a scoate la iveală abuzurile prin informare și capacitare, deoarece există situații în care elevii și profesorii nu știu să identifice cazurile de violență și cum să le prevină și nu au curajul să ridice problema la nivelul clasei, al direcțiunii sau al autorităților publice.

Aceste abuzuri nu sunt scoase la iveală și din cauza faptului că abuzatorii par excesiv de puternici, elevii nu au încredere în instituția școlii și în faptul că aceasta îi poate apăra, pentru că experiența ne-a demonstrat că în multe cazuri nu a făcut-o. Nu în ultimul rând, apare pasivitatea colectivului.

Așadar, pentru a putea combate violența în școală, nu trebuie să ne rezumăm la rezolvarea câtorva cazuri proeminente, ci trebuie să ne aplecăm asupra cazurilor ascunse, de multe ori de nuanță, care însă agresează emoțional integritatea copilului.

Drept pentru care propunem următoarele recomandări și soluții:

Ca și în cazul bullying-ului, putem menționa campanii de informare și prevenire care nu au avut succes. Totuși, credem că acest lucru nu determină faptul că acestea trebuie eliminate, ci restructurate, astfel încât să atragă elevul să se informeze, să precizeze avantajele și motivul pentru care un elev ar trebui să fie informat despre violență.

Este necesar, în același timp, să eliminăm pe cât posibil exemplele negative din mass-media, care la nivelul subconștientului copilului fac să se înțeleagă că violența nu reprezintă o problemă.

Atingem aici și punctul formării cadrelor didactice, atât a diriginților, care, din păcate, nu au competența necesară să aplaneze anumite conflicte, deși este în fișa atribuțiilor lor. Mai mult, aceștia nu sunt pregătiți să discute cu elevii despre orele de consiliere și orientare, care se transformă în ore de obiect de studiu. În același timp, propunem un mecanism de facilitare a comunicării active dintre psihopedagog și profesori, astfel încât aceștia să identifice situațiile copiilor din clasă care nu se pot integra și nu participă activ la ore, caz în care situația de abuz poate reprezenta un motiv.

Milităm, totodată, pentru eficientizarea comunicării părinte-profesor și realizarea de focus-grupuri între părinți-elevi-consilier psihopedagogic, precum și de întâlniri individuale între aceștia, prin care să se stabilească o relație durabilă de încredere, responsabilizare a părinților și de modificarea a viziunii potrivit căreia elevii care participă la ore de consiliere psihopedagogică sunt anormali.

Totuși, pentru a putea vorbi de ore de orientare psihopedagogică, trebuie să ne asigurăm de existența în școală a unui număr corespunzător de psihopedagogi. Momentan, legea specifică existența unui consilier psihopedagogic la 800 de elevi, fapt care însă nu este respectat de niciun județ al țării. Pe de altă parte, și dacă s-ar respecta, considerăm în continuare că un consilier nu își poate acorda timpul unui număr de 800 de elevi astfel încât să se asigure de formarea și orientarea lor, când este cazul. Atragem de asemenea atenția că motivația multora dintre ei este scăzută, iar copiii nu înțeleg rostul acestui ajutor.

Solicităm regândirea Comisiei de Prevenire și Combatere a Violenței, comisie a cărei componență este nesocotită în majoritatea școlilor, beneficiarii educației, elevii, nefiind convocați la ședințe așa cum prevede legislația în vigoare. În același timp, legislația este îngropată în birocrație și Proceduri Operaționale care nu își demonstrează eficiența în practică.

Susținem testarea socio-psiho-pedagogică periodică a profesorilor, ca modalitate prin care să se asigure că viziunile, mentalitatea și comportamentul acestora sunt în concordanță cu valorile și principiile actului educațional, așa cum prevede Legea Educației. În același timp, testarea trebuie să ia în calcul și feedbackul dat de către elevi profesorilor în legătură cu comportamentul acestora la clasă, așa cum este stipulat și în corpul legislativ și cum se desfășoară și în alte țări europene.

Credem că sancțiunile aplicate momentan sunt ineficiente, acestea în loc să reabiliteze elevul, au funcția doar de a-l pedepsi, fără a lua în calcul nevoia de a înțelege situația sa și de a rezolva problemele acestuia. Considerăm că ar trebui să fie o obligație a agresorilor de a frecventa ore de consiliere pedagogică și de a înțelege sancțiunea impusă. Mai mult, nota la purtare s-a dovedit a fi mai degrabă un instrument cu rolul de limitare a dreptului de exprimare al copilului și de asigurare a subordonării elevului față de profesor, decât un indicator al comportamentului elevului.

Găsim că prezența violenței în școlile din România, într-un procent de peste 75%, este de neacceptat, astfel încât credem că se impune o reanalizare și o restructurare a planului național de combatere și prevenire a violenței.

NEGLIJAREA

Opinăm că trei tipuri de neglijare sunt prioritare pentru luarea în dezbatere și identificarea de soluții privind diminuarea acestora: neglijarea părinților față de copii, neglijarea profesorilor față de elevi și neglijarea statului față de copii.

Neglijarea părinților față de copii este una dintre cele mai dureroase probleme cu care se identifică un copil/tânăr. Cum familia este parte esențială a dezvoltării armonioase a individului, lipsa de comunicare și îngrijire a părinților și fraților poate denatura buna dezvoltare a copilului.

Mai mult, neglijarea profesorilor față de elevi continuă neglijarea la care poate fi supus copilul în familie, fiindcă astfel identificarea elevului cu locul în care își petrece o bună parte din timp, și anume școala, locul în care își dezvoltă abilități și competențe, este derizorie. Un profesor care nu ia în calcul nevoile, interesele și așteptările copiilor și îi neglijează, își pierde fundamentul actului didactic: centrarea educației pe fiecare elev.

Nu în ultimul rând, statul și-a dovedit în multe situații neglijența față de dezvoltarea copilului, acesta nefiind în centrul atenției, iar autoritățile abilitate în domeniu nu au fost sprijinite să ajungă la copilul de rând și la părinții acestuia, la ‚firul ierbii’.

Drept pentru care propunem următoarele recomandări și soluții:

Propunem înființarea de „Școli pentru părinți”, prin care să se realizeze informarea acestora cu privire la atribuțiile de părinte și la cum trebuie să-și îngrijească copiii. Să fie redactate diferite broșuri informative, ghiduri pentru cei care sunt sau vor fi părinți.

Mai mult decât atât, credem că angajarea unui număr mai mare de asistenți sociali dedicați, care să evalueze relația părinte-copil și care să se implice în comunitate în identificarea cazurilor de neglijarea sau abuz este imperativă. Pe de altă parte, acest lucru presupune o prezență proactivă a asistenților sociali în societate, astfel încât să fie cunoscuți și să beneficieze de un nivel de încredere ridicat.

Propunem, de asemenea, organizarea de diferite activități comune între părinți și copii, precum și introducerea unor sancțiuni drastice pentru părinții care-și neglijează copiii, sancțiuni care să nu existe doar pe hârtie.

Astfel, putem exemplifica prin prevederi legale care obligă părinții să plătească amendă în cazul în care nu își trimit copiii la școală. Cu toate că această prevedere există în legislația românească, sunt puține cazuri de implementare juridică reală în comunitate. În schimb, considerăm că familiile care se află în aceste situații sunt, de obicei, familii cu nivel de educație și cu venituri scăzute, drept pentru care nu își permit să plătească amenda. Din acest motiv, transformarea sancțiunii pentru abaterea respectivă, din plătirea unei amenzi în participarea la ore de consiliere și la muncă în folosul comunității, și-ar demonstra fiabilitatea mult mai mult.

Credem că examenele pe care le susțin cadrele didactice ar trebui să pună accentul pe abilitățile psihopedagogice ale profesorilor, care în multe cazuri lipsesc.

Considerăm, în același timp, că modul în care se fac inspecțiile în școli trebuie să fie modificat, astfel încât să nu se realizeze o notificare prealabilă ce transformă inspecția într-o piesă de teatru.

Nu în ultimul rând, solicităm mecanisme de monitorizare și evaluare a activității serviciilor de asistență socială, atât la nivel local, cât și național, corelate cu întâlniri frecvente între aceste autorități și reprezentanții copiilor.

CYBER-BULLYING

Există diferite motive pentru care cyber-bullying-ul reprezintă un abuz mult mai ușor de întâmpinat din partea tinerilor, din cauza faptului că anonimatul utilizatorului face ca persoana să nu poată fi identificată. Amintim aici fenomene precum grooming sau sexting, care au căpătat o răspândire din ce în ce mai vastă. În aceste cazuri, se recurge de multe ori la șantaj, la hărțuire sexuală, deci la un abuz care nu poate fi depistat cu ușurință. Rata copiilor care sunt abuzați online, care conștientizează și mai apoi reclamă acest lucru, nu este una îmbucurătoare. O altă problemă este că tehnologia foarte avansată și accesibilă permite de multe ori ca aparatura și informațiile hărțuitorilor să fie mai dezvoltate decât ale organismelor abilitate.

Drept pentru care propunem următoarele recomandări și soluții:

Propunem realizarea unui ghid complet, user-friendly și interactiv ce privește pericolele internetului și distincția dintre socializare și abuz. Acest ghid ar trebui diseminat în școli în corelație cu o informare comună a elevilor, profesorilor și părinților, care să evidențieze punctele sensibile existente.

Susținem, de asemenea, popularizarea unor aplicații care se pot descărca de pe internet și care să filtreze site-urile cu potențial caracter dăunător.

În loc de încheiere…

Drepturile copilului, așa cum sunt reglementate de către legislația în vigoare, ar trebui să reprezinte o temă de reflecție, o piatră de temelie a dezvoltării principiilor menite să contureze o educație modernă, servicii de sănătate accesibile, un comportament adecvat în familie, servicii sociale în comunitate. Din păcate, cunoaștem cu toții că diferența dintre norma planificată și cea aplicată este extrem de vizibilă și nocivă evoluției unei mentalități moderne în societatea românească. Cu toate că există acte normative prin care sunt planificate schimbări în cadrul sistemului educațional și de protecție a drepturilor copilului, schimbarea concretă, la „firul ierbii” încă întârzie să apară.

Ne menținem speranța că, prin eforturile comune ale actorilor relevanți interesați în domeniu, de la organizații ale elevilor și ale părinților, de la organizații nonguvernamentale cu activitate în educație și protecția drepturilor copilului, până la autoritățile publice, vom reuși să avem impactul scontat și să determinăm o schimbare vizibilă la nivel național și local!


Discurs Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, la lansarea campaniei împotriva violenței în școli

În 2014, UNICEF a realizat primul raport la nivel global referitor la violența împotriva copiilor, având la bază date colectate din peste 190 de țări, printre care și România. Constatările cercetării au fost șocante: aproape un miliard de copii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani sunt supuși în mod constant pedepsei fizice de către persoanele în grija cărora se află – cu alte cuvinte, 6 din 10 copii. O treime dintre elevii cu vârste între 13 și 15 ani trec cu regularitate prin situații de intimidare și hărțuire. Violența afectează fetele și băieții în mod diferit. O treime dintre adolescente au fost, la un moment dat în viață, victime ale unei forme de violență emoțională, fizică sau sexuală provocată de soț sau partenerul de viață.

Cele mai recente cercetări în domeniul dezvoltării neurocognitive arată că toate formele de violență au efecte negative asupra copiilor. Le afectează atât prezentul, cât și viitorul. Copiii victime ale violenței vor avea mai puțină încredere în ei înșiși și au șanse mai mari să fie temători sau să aibă un comportament violent, să nu se poată concentra la școală sau să aibă dificultăți în a-și face prieteni. Mai târziu în viață, devine evidentă legătura dintre violența suferită în copilărie și problemele de sănătate care apar la maturitate, cum ar fi obezitatea, depresia, abuzul de tutun/ alcool/droguri, infarctul, diabetul și cancerul.

În prezent, abuzul verbal împotriva copiilor – manifestat, de exemplu, prin țipatul, umilirea, înjosirea copilului în mod constant – este identificat ca fiind o formă clară de violență. Acesta determină o reacție de stres resimțit de creierul și corpul copilului. Modifică procesele chimice de la nivelul creierului, afectând dezvoltarea și sănătatea copilului pentru tot restul vieții.

Violența împotriva copiilor se petrece adesea în spatele ușilor închise, însă aceasta nu înseamnă că nu poate fi evitată. La nivel global, UNICEF a lansat o campanie prin care atrage atenția asupra violenței împotriva copiilor. În România, derulăm această campanie în parteneriat cu Guvernul României. Anul trecut, campania noastră a vizat violența verbală împotriva copiilor exercitată acasă, de către părinți și persoane care au grijă de copii, campanie realizată în parteneriat cu Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, și cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Numai anul trecut, această campanie a fost văzută și auzită de 92 de milioane de ori de către români.

Anul acesta, continuăm campania privind violența împotriva copiilor, de această dată vizând violența verbală în școli. În demersul nostru, avem onoarea de a fi parteneri ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice și aș dori să mulțumesc pe această cale domnului Ministru Cîmpeanu pentru implicarea sa și sprijinul acordat. Din păcate, potrivit mai multor studii în domeniu, fenomenul de bullying (intimidare și hărțuire) și agresiunea verbală împotriva copiilor sunt prezente în școli la un nivel îngrijorător. Agresorii sunt fie alți copii, fie cadre didactice. Raportul global realizat de UNICEF asupra violenței împotriva copiilor semnalează faptul că 41% dintre copii sunt victime ale fenomenului de bullying în școli. Prin urmare, campania noastră urmărește să atragă atenția asupra violenței verbale împotriva copiilor și, totodată, să îndemne persoanele care sunt martore în situații de agresiune verbală să ia atitudine. Știm că nu le este ușor copiilor să reacționeze atunci când sunt martori la astfel de situații, dar ei chiar au posibilitatea de a schimba cu adevărat viața prietenilor lor, motiv pentru care în campania noastră ei sunt considerați ca fiind niște supereroi.

De asemenea, știm și că, pe lângă informarea și sensibilizarea oamenilor, este esențial să existe servicii sociale integrate la nivelul comunității. UNICEF este în curs de testare a unor astfel de servicii în județul Bacău: un asistent social și un asistent medical comunitar, care vin în ajutorul familiilor care riscă să fie expuse la violență, colaborează cu consilierul școlar și cu oamenii din comunitate pentru a oferi informații, a consilia și a sprijini familii și copii. Experiența noastră din activitatea în România și în alte țări vine să confirme că astfel de servicii locale aduc o schimbare semnificativă în viața copiilor.

Nu în ultimul rând, trebuie să abordăm problema nivelului ridicat de toleranță a românilor față de violență. Prea mulți adulți și prea multe persoane care se ocupă de îngrijirea copiilor sunt de părere că a pălmui un copil, a-l trage de păr sau de urechi, a țipa la el și a-l umili în mod repetat este ceva normal. Trebuie să facem cunoscut în rândul populației un lucru semnalat de toate studiile peste tot în lume: copiii rămân profund afectați întreaga viață ca urmare a pedepselor fizice, abuzului verbal, amenințărilor de ordin emoțional la care sunt supuși în copilărie. Există nenumărate modalități pozitive prin care poți crește un copil fericit, echilibrat și responsabil – de astfel de informații ar trebui să beneficieze cât mai multă lume, prin cursuri de educație parentală și sprijin adecvat astfel încât comportamentele să sufere o schimbare în bine pentru actuala generație de copii, respectiv pentru următoarea generație, și următoarea.

Suntem mândri că beneficiem de susținerea Ministerului Educației, un partener constant și de încredere nu numai în această campanie, ci și de-a lungul anilor. Este o realitate faptul că școala și familia sunt principalele două surse de la care trebuie pornit în demersul de generare a unei schimbări durabile.

Suntem conștienți de faptul că reducerea fenomenului de violență împotriva copiilor va dura ani de zile, motiv pentru care facem apel la toți partenerii noștri să ni se alăture în acest efort – specialiști în educație, sănătate sau protecție socială; asociații precum Consiliul Național al Elevilor; parlamentari; ONG-uri; familia; biserica; cluburile sportive etc. Dat fiind impactul masiv pe care îl are mass-media în rândul tuturor românilor, tineri sau mai puțin tineri, contăm și pe sprijinul acesteia. Apreciem faptul că mai multe posturi de televiziune au fost de acord să susțină campania noastră pro-bono.

Vă mulțumesc

Bucuresti, 09.10.2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *