Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ionel Tudor, profesorul Madalinei Manole, a povestit la Europa FM cum a primit tragica veste

EuropaFM

a disparitiei ei

14 iulie 2010 va rămâne o zi tristă în istoria muzicii uşoare româneşti. Dimineaţa a adus întregii ţări o ştire cutremurătoare şi anume faptul că Mădălina Manole, una dintre cele mai îndrăgite interprete a dispărut dintre noi. Monica Anghel şi Bogdan Miu au stat de vorbă în „Deşteptarea” cu unii dintre apropiaţii ei, prieteni şi colegi de breaslă despre drama care s-a petrecut chiar de ziua artistei.

Ionel Tudor, profesorul Mădălinei, a povestit cât de greu îi este să accepte că această tragedie chiar s-a petrecut. „La 8.05 a început să-mi sune telefonul şi am primit această veste groaznică. Nu pot să cred că s-a întâmplat aşa ceva cu o fată plină de energie, de viaţă, fericită în această perioadă. Am fost împreună în martie, la Mărţişor Dorohoian şi am găsit o femeie împlinită. Ne-am întors împreună cu trenul şi am stat de vorbă o noapte întreagă. A vorbit cu bucurie despre copil, despre cel mai recent album al ei, despre faptul că a slăbit după naştere şi este din nou în formă. Se înţelegea foarte bine cu soţul ei”, a mărturisit el.

Ionel Tudor a fost cel care a decis mutarea artistei din Ploieşti în Capitală. „A venit în Bucureşti şi am ascultat-o cântând la chitară. Mi-a plăcut personalitatea ei, era diferită de ce se întâmpla în peisajul muzicii uşoare dinainte de ´89. Am decis să se alăture clasei mele şi a Mihaelei Runceanu. Avea toate datele să reuşească, avea vocea foarte bună dată de Dumnezeu, vroia să ajungă pe scenă, era foarte ambiţioasă şi toate aceste lucruri s-au concretizat în ceea ce a devenit Mădălina Manole”, a explicat Ionel Tudor.

Vizibil marcat de incident, cel care o cunoştea de când era doar o adolescentă, nu poate înţelege ce s-a întâmplat. „Nu am văzut-o niciodată tristă, râdea tot timpul, era veselă, chiar şi cu doar 4 luni în urmă. Nu ştiu să fi avut probleme cu inima şi nici nu prea cred asta. Chiar dacă ar fi avut, de la asta la ce s-a petrecut astăzi este o cale lungă”, a încheiat compozitorul.

La fel de şocaţi şi de afectaţi de această veste au fost şi Silvia Dumitrescu şi Marcel Pavel, care au avut doar cuvinte de laudă pentru colega lor şi au descris-o ca fiind mereu veselă şi, în ultima vreme, împlinită, îndrăgostită de soţul ei şi mândră de fiul lor, Petru Junior.

Mai multe din mărturisirile celor doi pot fi ascultate  pe www.europafm.ro.

Bucuresti, 14.07.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.