Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Interviu Savina Maties, Savy_Jewelry: Provocarea cea mai mare pentru mine e să reușesc să jonglez cu toate funcțiile pe care le îndeplinesc

Savina Maties, artizan lut polimeric, Savy_Jewelry

Interviu în exclusivitate cu Savina Maties, artizan lut polimeric, Savy_Jewelry despre motivația de a începe o afacere, începuturi, speranță și o nișă aparte.

Savina Maties, artizan lut polimeric, Savy_Jewelry
Savina Maties, artizan lut polimeric, Savy_Jewelry

Pentru început, te rog să ne spui câte ceva despre tine

Sunt Savina, locuiesc în Cluj-Napoca, sunt soția lui Cristian de 14 ani și sunt binecuvântată cu trei copii gălăgioși, curioși și minunați: Vlad 6 ani, Paul 3 ani și Amza 5 luni.

Sunt de profesie economist, iar creativitatea o moștenesc de la mama. Consider că în orice domeniu e nevoie de creativitate dar cel mai mult eu mă simt împlinită când țin rezultatul în mână.

Când, de ce și cum ai făcut pasul către antreprenoriat?

Este o provocare pentru mine să devin antreprenor, am lucrat în bancă mai mulți ani, mi-a plăcut interacțiunea cu clienții, dar nu și programul cam lung. Apoi au venit copiii și unul, mai bolnăvicios m-a făcut să cântăresc lucrurile, punându-i sănătatea pe primul loc. Astfel că am început pe acest drum, gândindu-mă cum să îmi organizez mai bine timpul încât să fie și profitabil.

Am început să modelez lutul polimeric anul trecut prin octombrie, îndrăgostindu-mă de împletituri și de culori. Exersând, am descoperit mai multe tehnici, încă nu le-am încercat pe toate, dar mi se pare fascinant câte modele pot varia.

Ce servicii oferi acum și cine sunt clienții tăi?

Clienții sunt femeile care își doresc să poarte cercei diferiți, care își doresc să le fie apreciate bijuteriile prin unicitatea lor. Care își doresc câte o pereche asortată ținutei, pentru fiecare zi a săptămânii fără să le facă gaură în buget.

Care a fost cea mai mare provocare în business pentru tine? Și cum ai depășit această provocare?

Provocarea cea mai mare pentru mine e să reușesc să jonglez cu toate funcțiile pe care le îndeplinesc: administrator firmă, creator, mamă, femeie de serviciu, om de gestiune, de vânzare, de marketing.

Ce îți propui pentru acest an și pentru următorul?

Pentru acest an îmi doresc să îmi fac cunoscut brandul, pe cât mai multe căi: interviuri, recomandări, marketplace pe emag, site. Odată cu această expunere îmi doresc să am vânzări constante.

Te-ai confruntat cu auto-limitări? Cum le-ai făcut față? Ce sfaturi ai pentru cei care trec prin aceleași temeri?

Da, cred că sindromul impostorului pune stăpânire pe fiecare minte creativă, indiferent în ce stadiu ești. Frica de eșec e mereu prezentă, ce zice lumea, ce viață e asta, de artist, mai bine te angajezi, toate acestea revin în capul meu de mai multe ori pe zi.

Recunosc că e mai greu să le fac față atunci când nu am rezultatele sperate, dar trebuie să fiu conștientă că astfel de momente le are oricine și că în acel moment trebuie să mă mobilizez să caut soluții, să schimb ceva.

Privind în urmă, ce ți-ai fi dorit să știi când ți-ai lansat afacerea? La ce nu te așteptai și ți s-a întâmplat ca antreprenor?

Mi-aș fi dorit să încep mult mai devreme, ca să pot să mă dedic 100%. Când am devenit soție și mamă timpul s-a împărțit.

Care ar fi top 5 sfaturi pe care le-ai da cuiva care vrea să urmeze aceeași cale, a antreprenoriatului?

Să înceapă de la primul gând, nu contează că greșește, să-și asculte instinctul, să își facă cât mai multe relații, să citească mereu, să urmeze cursuri de perfecționare, să valorifice munca la prețul corect, și să nu renunțe.

Și să încheiem pe o notă personală: Spune-ne 5 lucruri pe care nu le știe lumea despre tine.

Nu cred că știe lumea că de când am copii nu mai pot viziona filme de groază, că apă nu prea beau, că îmi place să fac deserturi, dar nu și mâncare. Că îmi place să dansez și că mi-am dorit mereu să văd aurora boreală.

Care e cuvântul care te definește? Dar cuvântul care definește afacerea ta?

Cuvântul care mă definește e loialitatea, și aș adauga continua curiozitate. Mereu vor fi modele noi și creative de cercei, așă că cei care cumpără mereu de la mine, vor avea parte de colecții unice.

Găsiți brandul Savy_Jewelry și pe Facebook

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.