Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Hindi Zahra la București, pe 1 noiembrie, la Arenele Romane

Floarea deșertului

Artista marocană revine în  București la Jazz Night Out, după show-ul sold out de anul trecut.

Cu o prezență scenică intensă, Zahra e naivă și senzuală, într-o spirală de stări care urcă și coboară într-un vârtej de influențe: folk din Maroc, gypsy, jazz, world music, blues și un ingredient pentru care încă mai căutăm un nume.


Hindi Zahra e un soi de Frida Kahlo  care desenează în culori audio mari legende, mici trăiri – în timp ce cântă într-o adorabilă engleză cu accent, sau în limba ei nativă, berbera. De fapt însă, e destul de evident că limba ei nativă e pur și simplu muzica. Compozitor, multi instrumentist și producător, a debutat și în cinema, cu filmul The Cut al regizorului german de origine turcă, Fatih Akin.

Primul ei disc, „Handmade” a primit în 2010 Premiul Constantin pentru descoperirea anului în Franța. E deseori comparată cu Beth Gibbons de la Portishead, Billie Holiday sau Patti Smith. În 2015, Hindi Zahra și-a lansat discul Homeland, cu care a plecat în turneu mondial, seducând fanii și criticii muzicali deopotrivă.

Zahra reușește de fiecare dată să livreze un sound autentic, „handmade”, care rămâne totodată incredibil de sofisticat: i-ar sta bine în egală măsură în subsolul unui club de jazz din New York, și într-un târg colorat din Marrakesch.

Program

Concertul Hindi Zahra are loc pe 1 noiembrie 2016, ora 20’00 la Arenele Romane (cort încălzit) din București.

Accesul se face începând cu ora 19’00. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.

BILETE

Biletele costă 130 de lei  şi pot fi cumpărate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

Detalii pe www.twinarts.ro şi pagina de Facebook Twin Arts

Următoarele concerte Twin Arts:
Dhafer Youssef – 27 octombrie, Sala Radio
The Victor Wooten Band feat. Dennis Chambers & Bob Franceschini – 10 noiembrie, Sala Radio
Eivør – 13 noiembrie, Sala Radio
Robert Glasper Experiment – 28 noiembrie, Sala Radio

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.