Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Herghelegiu, PayU: 2012 va fi un an al inovatiilor in comertul electronic romanesc

În primele 3 luni ale anului, volumele tranzacționate de PayU România au ajuns la 43,2 milioane euro

În perioada premergătoare sărbătorilor de Paște, comerțul electronic cu plata online a crescut cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în perioada 15 martie – 14 aprilie 2012, conform datelor din sistemul PayU, români din 145 de țări au cheltuit în magazinele online românești 15,9 milioane euro.

Cele mai căutate produse, în aceeași perioadă, au fost jucăriile, cadourile, confecțiile și florile, produse care au înregistrat creșteri de 83%, 80%, 59% și, respectiv, 39%.

În același timp, conform statisticilor Romcard, la nivelul anului 2012, volumul comerțului electronic cu plata online a crescut în primul trimestru cu 42% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la valoarea de 51,9 milioane de euro, în timp ce platforma PayU a procesat un volum de 43,2 milioane de euro.

„Piața cunoaște un ritm de creștere accelerat în acest an, sub influența unui cumul de factori. Astfel, pe de o parte, mai multe campanii de promovare a plății online se află în desfășurare de către Visa și de Mastercard, atrăgând un număr tot mai mare de cumpărători. Pe de altă parte, un impuls puternic îl dau jucătorii noi care intră în industrie, cel mai important fiind operatorul de telefonie mobilă Cosmote. Nu în ultimul rând, vorbim și de o evoluție naturală a pieței, pe măsură ce nivelul de încredere a cumpărătorilor crește”, explică Marin Mitroi, Director General Romcard.

Cel mai important factor de dezvoltare a pieței îl constituie însă dezvoltarea permanentă a metodelor de plată și a serviciilor oferite clienților. Plata online nu mai înseamnă doar card bancar, ci și carduri cu rate sau internet banking cu procesare în timp real iar băncile și furnizorii de soluții și servicii e-Commerce acordă o atenție tot mai mare oportunităților oferite de comerțul electronic.

„Cu siguranță 2012 va fi un an al inovațiilor în comerțul electronic local. Românii vor plăti online în aceleași condiții de siguranță, însă vor avea la dispoziție mai multe metode de plată și servicii adiționale iar experiența de cumpărare va fi mult îmbunătățită. Nivelul de sofisticare a plătitorului online a crescut, cere garanții, își cunoaște drepturile și devine mai exigent. Strategia noastră este de a-i oferi ce își dorește: să plătească ce își dorește, când dorește, cum dorește, cât mai simplu și mai rapid, fără nici un fel de complicații operaționale pentru magazinele online”, declară Cristian Herghelegiu, Country Manager PayU România.

Tot in primul trimestru, a fost observată o creștere a interesului pentru vânzările online din partea companiilor mari, după un an 2011 în care numărul nou-veniților în acest domeniu a stagnat.

„Nu există business fără o componentă de comerț online. Nici pentru o companie mică, nici pentru una mare. Pentru toți comercianții avem pregătite programe personalizate pe industrii, servicii de extindere a operațiunilor în toate țările în care PayU activează și multe inovații care să îi ajute să își dezvolte afacerile pe Internet, într-un moment în care, în economia clasică, creșterea este redusă”, completează Herghelegiu.

Bucuresti, 19.04.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.