Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

HBO Comedy Carryover & Return Movies august 2010

LEZIONI DI CIOCCOLATO (AKA. LESSONS IN CHOCOLATE)
Lecţii de ciocolată

Comedie, Italia, 2007
R: Claudio Cupellini
D: Luca Argentero, Violante Placido, Neri Marcore, Hassani Shapi, Monica Scattini

Mattia (Luca Argentero), un om de afaceri cu o carieră promiţătoare în construcţii, e pe cale să încheie cel mai mare deal din viaţă lui profesională, când un muncitor angajat ilegal pe nume Kamal (Hassani Shapi) cade de pe o schelă şi suferă o fractură severă, ameninţă cu procesul dacă… dacă nu cumva Mattia îi va locul într-un curs avansat pentru patiseri. Acesta este motivul pentru Kamal a venit din Egipt în Italia ca să-şi împlinească visul de a-şi deschide propria patiserie… Mattia nu are de ales şi-i ia locul lui Kamal la şcoală, asumându-şi identitatea lui. Printre râsete şi reţete care te fac să-ţi plouă în gură, Mattia descoperă o modalitate de-a uni două culturi diferite.

ALVIN AND THE CHIPMUNKS
ALVIN ŞI VEVERIŢELE

SUA, comedie 2007
Regia: Tim Hill
Cu: Jason Lee, David Cross, Cameron Richardson, Jane Lynch

La începutul poveştii noastre, facem cunoştiinţă cu cele trei veveriţe, Alvin, Simon şi Theodore care se uită, îngrozite, cum locuinţa lor e ciopărţită de o companie care vinde brazi de Crăciun. Băieţii încă mai locuiesc acolo când pomul e instalat în holul prestigioasei case de discuri Jett Record, o instituţie condusă de un director şmecher şi lipsit de scrupule pe nume Ian Hawk (David Cross) şi aflată chiar în centrul Los Angeles-ului. Ian e un fost coleg de cameră al lui Dave Seville (Jason Lee), un muzician ghinionist şi un compozitor care n-a renunţat niciodată la speranţa de a avea o carieră de succes, chiar dacă face muzică uşor bizară.

Dave se aventurează la Jeff Records ca să încearce să-i vândă lui Ian o nouă piesă, dar e aruncat brutal din birouri. Ia un coş cu biroşe drept consolare şi se opreşte să le mănânce chiar sub pomul de Crăciun. Veveriţele, mirosing gustoasele brioşe, sar în coş, fără ştirea lui Dave care le duce în apartamentul său, unde creaturile se instalează confortabil. Dar asta înseamnă un dezastru pentru casă şi multă pâine prajită sub covor ca provizii de iarnă.. Şocat de ceea ce au făcut băieţii din apartamentul lui, Dave e şi mai uimit atunci când descoperă că rozătoarele nu numai că ştiu să vorbească, dar şi cântă.

În ciuda năzbâtiilor pe care le fac noii locatari, Dave sesizează oportunitatea de a combina piesele sale cu talentele unice ale veveriţelor. Prima lor colaborare, “Cântecul veveriţelor”, devine o senzaţie peste noapte, propulsând rozătoarele la statutul de superstaruri. Încep să ducă o viaţă de staruri rock: petreceri de lansare, limuzine, paparazii, fani şi interviuri în presă. În acelaşi timp, Alvin, Simon şi Theodore decid să se joace de-a Cupidon, încercând să însceneze o reuniune romantică între Dave şi fosta lui iubită, Claire. Spre consternarea şi jena lui Dave, băieţii se dovedesc mai bun cântăreţi decât peţitori. Dar problemele lui Dave se extind dincolo de viaţa lui amoroasă şi vor contribui, alături de lăcomia lui Ian, la săparea unei prăpăstii între acesta şi adorabilii săi prieteni. Alin, Simon şi Theodore se aventurează din nou în lumea largă şi se trezesc implicaţi în universul corupt al lui Ian şi al muzicii pop contemporante. În timp ce verosul manager îi exploatează fără ruşine, băieţii încep să înţeleagă semnificaţia loialităţii, a familiei şi a prieteniei. Dar e oare prea târziu pentru ei să scape din ghearele lui Ian şi să se reîntoarcă la Dave?

ANGUS, THONGS AND PERFECT SNOGGING
ANGUS ŞI SĂRUTUL PERFECT

Regia: Gurinder Chadha
Cu: Georgia Groome, Alan Davies, Karen Taylor, Aaron Johnson, Steve Jones
Comedie, SUA 2008

Regizorul Gurinder Chadha (Bend it Like Backham) continuă să exploreze lumea tinerelor precoce cu o poveste a unei adolescente ciudate care e obsedată de maturizare. În plus, vrea să-şi procure iubitul perfect şi să arunce cea mai tare petrecere de naştere făcută vreodată. În timp ce menţinerea unei vieţii sociale perfecte sau obţinerea operaţiei estetice pe care şi-o doreşte cu atâta disperare erau odinioară priorităţile sale, fata care le-a vrut pe toate descoperă, treptat, că femeile şi prietenii sun mai importanţi decît orice concurs de popularitate.

BACHELOR PARTY 2: THE LAST TEMPTATION
Petrecerea burlacilor: Ultima tentaţie

Comedie, SUA, 2008
R: James Ryan
D: Jake Cooke, Greg Pitts, Harland Williams, Warren Christie, Sara Foster

Melinda îşi iubeşte logodincul, pe Ron. Fratele ei Todd nu e de acord cu această căsătorie. Vrea ca Melinda să anuleze nunta, dar pentru ca ea să facă acest lucru, Ron trebuie mai întâi să-l compromită pe Ron. Todd speră să-şi ducă la împlinnire planul organizând cea mai sălbatică petrecere a burlacilor din istorie. Dacă toate acestea vă sună cunoscut, se întâmplă pentru că avem de-a face cu remake-ul unei comedii “obraznice” clasice din anii 80 pe care aţi văzut-o şi aţi iubit-o cu toţii.

BATMAN: GOTHAM KNIGHT
Batman: Cavalerul din Gotham

Animaţie, SUA 2008
Shojiro Nishimi, Futoshi Higashide, Hiroshi Morioka, Yasuhiro Aoki, Toshiyuki Kubooka

Producătorii lui Batman Begins şi The Dark Knight au făcut echipă cu unii dintre cei mai respectaţi realizatori de animaţie japonezi pentru a explora povestea lui Bruce Wayne şi transformarea lui în super erou salvator al Gotham. Filmul este spus sub forma a şase capitole distincte care aruncă o, privire stilizată asupra vieţii eroului nemuritor al benzilor desenate.

BIG TROUBLE
Belea mare în Miami

Comedie, SUA 2002
Barry Sonnenfeld
Tim Allen, Rene Russo, Stanley Tucci, Tom Sizemore, Johnny Knoxville

Belea în Miami este o poveste despre cum o valiză misterioasă aduce împreună (şi schimbă) vieţile mai multor personaje: un tată divorţat, o gospodină nefericită, doi asasini, un cuplu de infractori de stradă, nişte adolescenţi îndrăgostiţi şi vreo doi agenţi FBI.

BURN AFTER READING
Citeşte şi arde

Comedie, SUA 2008
Joel Coen, Ethan Coen
John Malkovich, George Clooney, Brad Pitt

După şocantul No Country for Old Men, fraţii Coen au surprins din nou. Burn after Reading este o comedie neagră excepţională, cu o distribuţie halucinantă. Un film pe care nici nu ştii cu ce să începi să-l povesteşti. Poate cu faptul că Brad Pitt joacă un antrenor de fitness – cel puţin efeminat, cel mult gay.

Filmul e foarte la obiect şi foarte precis în situaţii şi personaje. Pe scurt, un agent CIA care a avut pe mână unele dintre cele mai importante secrete ale agenţiei, se trezeşte dat afară. Agentul e supărat şi se poate răzbuna. Scrie toate secretele într-un manuscris virtual şi îl pune pe un CD. CD-ul ajunge în geanta greşită, geanta într-o sală de fitness, iar în sala de fitness aterizează în mâinile a doi antrenori cu aspect şi judecăţi uşor debile, dar fără îndoială oameni de treabă. Deşi de treabă, cei doi citesc în CD că ăsta e semn de îmbogăţire aşa că pun la cale o operaţiune de şantaj. Iar operaţiunea demarează!

Fanii fraţilor Coen vor observa fără îndoială capacitatea lor incredibilă de a se reinventa la fiecare nou film. De data asta ei sunt ajutaţi A-listul Hollywood-ului Brad Pitt, George Clooney, Tilda Swinton, John Malkovich, Frances McDormand, fiecare jucând alte roluri decât cele în care eram obişnuiţi să îi vedem. O altă comedie antologică ieşită din mâna genialului tandem.

COLLEGE ROAD TRIP
Călătorie cu peripeţii

Comedie, SUA 2008
Roger Kumble
Martin Lawrence, Raven-Symoné , Donny Osmond, Brenda Song, Kym E. Whitley

Melanie (Symone) este aproape de absolvirea liceului. O elevă exemplară, Melanie visează să ajungă procuror şi primul pas pe care vrea să îl facă e un tur prin curtea posibilelor universităţi împreună cu prietenele ei cele mai bune. E o călătorie pe care o planifică exclusiv pentru ea şi prietenele ei, dar tatăl lui Melanie, şef al poliţiei locale, e exagerat de protector cu ea şi spune sec şi fără drept de apel: nu. Aşa că porneşte împreună cu ele într-o aventură care devine un coşmar plin de ghinioane şi tensiuni.

CONFESSIONS OF A SHOPAHOLIC
MA DAU IN VANT DUPA CUMPARATURI

Comedie, SUA, 2009
Regia: P.J. Hogan
Cu: Isla Fisher, Hugh Dancy, Joan Cusack, John Goodman, John Lithgow

Rebecca Bloomwood este o new-yorkeză foarte simpatică, a cărei mică problemă cu cumpărăturile tinde să devină mare de tot: Rebecca are o adevărată dependenţă pentru hoinăreala prin magazine, ceea ce-i provoacă o gaură imensă în buget. Tânăra visează la o slujbă într-o revistă de modă, dar nu pune mâna decât pe o rubrică la un ziar financiar din acelaşi trust. Rubrica devine foarte populară, iar Rebecca se culcă pe laurii celebrităţii obţinute peste noapte. Dar când pasiunea pentru cumpărături îi pune în pericol atât relaţia cu prietenul ei cât şi cariera, ea trebuie să decidă urgent ce-i mai important în viaţă. Adaptare a unui imens de popular roman “chick-lit”, un film pentru dependentele de shopping şi de comedii spumoase.

DIAMOND DOG CAPER
Câinele cu diamante

Comedie, SUA 2008
Mark Stouffer
Luke Benward, French Stewart, Kelly Perine, Kevin Farley, Brittany Curran

Un puști de 12 ani dă peste un cunoscut hoț de diamante și cei doi complici ai săi în timp ce aceștia par să își tortureze căinele. Băiatul pe nume Owen reușește să facă scăpat patrupedul și să îl ducă în ingenioasa “fortăreață” pe care și-a făcut-o în pădure. Așa descoperă că prietenul său nevorbitor fusese ghiftuit cu diamante în valoare de 5 milioane de dolari, diamante pe care hoții vor să le recupereze.

FIRED UP (EDITED VERSION)
DOI BĂIEŢI ŞI MULTE FETE

Comedie, SUA 2009
Regia: Will Gluck
Cu: Nicholas D’Agosto, Eric Christian Olsen, Sarah Roemer, Molly Sims, Danneel Harris

Shawn şi Nick sunt cei mai populari jucători de fotbal din echipa liceului-R. Ford High School. Cum campionatul de fotbal se apropie, băieţii fac tot posibilul să se infiltreze în tabăra majoretelor, în loc să meargă în tabăra de fotbal cu ceilalţi co-echipieri. După ce Nick reuşeşte să găsească o cale prin care el şi Shawn să se alăture fetelor în tabără, aceştia se trezesc înconjurati de splendori care mai de care mai atrăgătoare. Totul merge conform planului, pană când Shawn se îndrăgosteşte de Carly, majoreta sefă. Pentru a-i câştiga încrederea şi prietenia înainte de finala competiţiei majoretelor, Shawn trebuie să inventeze mişcări ingenioase.

FREEBIRD
Freebird

Comedie, Marea Britanie, 2008
R: Jon Ivay
D: Phil Daniels, Gary Stretch, Geoff Bell, Laila Rouass, Peter Bowles

Trei foști motocicliști care îmbătrânesc fac o încercare de a redescoperi sălbaticii ani ai tinereții. Un week-end în Țara Galilor, droguri luate direct de la o fermă de cannabis și două bande războinice ar fi varianta pe scurt a ingredientelor acestei delicioase comedii britanice. O experiență hippie care e pe punctul de a trece de la make peace la make war.

GHOST TOWN
Orașul fantomelor

Comedie, SUA, 2008
R: David Koepp
D: Ricky Gervais, Téa Leoni , Greg Kinnear, Billy Campbell, Kristen Wiig

Mereu amuzantul Ricky Gervais, Greg Kinnear şi Tea Leoni sunt vedetele acestei comedii fantastice regizate de David Koepp, în care un dentist mizantrop capătă surprinzătoarea abilitate de a comunica cu morţi, după ce moare pentru şapte minute în timpul unei banale intervenţii chirurgicale. Acum el poate vedea persoanele decedate şi este hărţuit de fantoma unui om de afaceri care-l bate la cap să o împiedice pe fosta sa soţie să se recăsătorească. Aşadar, Ghost Town aduce laolaltă imaginaţia comică a două dintre cele mai intrigante talente hollywoodiene: regizorul şi scenaristul David Koepp şi Ricky Gervais (creatorul, laureat cu un Glob de aur, al serialul original “The Office”)

Rezultatul e isteţ, sofisticat, dar şi hilar.

HANK AND MIKE
Hank şi Mike

Comedie, Canada 2008
Matthiew Klinck
Thomas Michael, Paolo Mancini, Chris Klein, Joe Mantegna, Maggie Castle

Faceți cunoștiință cu Hank (Thomas Michael) și cu Mike (Paolo Mancini), doi vechi prieteni îmbrăcați în costume de iepuri de Paște. Când sunt dați afară și din această onorabilă industrie, Hank și Mike încearcă să obțină slujbe chiar mai ciudate de atât, dar eșuează la toate. Luptându-se cu sărăcia și fiecare cu el însuși și cu celălalt, cei doi domni decid că sunt luptători adevărați și că nimic nu le poate sta în cale pentru a redeveni iepuri de Paște.

HIGH SCHOOL MUSICAL 3: SENIOR YEAR
Liceul muzical: Anul absolvirii

Comedie, SUA 2008
Kenny Ortega
Zac Efron, Vanessa Anne Hudgens, Ashley Tisdale, Lucas Grabeel, Corbin Bleu

Troy şi Gabriella sunt în anul absolvirii liceului. Fiecare ştie încotro vrea să meargă de acum înainte, dar drumurile lor nu mai pot continua împreună căci, deşi se iubesc, fiecare are o proiecţie diferită despre viitor.

Fenomenul Disney “High School Musical” a revenit în 2008 cu cea de-a treia parte, intitulată Anul absolvirii. Personajele sunt acum confruntate cu faptul că la finalul anului şcolar fiecare va pleca spre câte un colegiu şi spre un alt viitor. Liceenii favoriţi ai lumii îşi propun, însă, să facă acest ultim an unul pe care niciunul dintre ei să nu-l uite vreodată. Iar Troy (Zac Effron) şi Gabriella (Vanessa Anne Hudgens) îşi jură să trăiască fiecare clipă la intensitate maximă. Şi ce altă idée mai bună decât să pună în scenă, în formula deja consacrată de Wildcats, un musical elaborat care să vorbească despre experienţele de până acum şi despre speranţele şi temerile pe care le au de aici înainte. Un capitol se încheie, un nou capitol se deschide.

Cu franciza High School Musical, se poate spune că Disney a dat lovitura reinventînd musicalul. Un gen nu neapărat foarte popular şi în mod cert nu foarte exploatat în limbaj cinematografic, High School Musical a lansat o adevărată isterie adolescentină. Iar High School Musical 3 revine cu muzică nouă şi momente de dans incredibile, într-o extravaganza de sunet, emoţie, culoare şi mişcare.

HOTEL FOR DOGS
HOTEL PENTRU CĂŢEI

Regia: Thor Freudenthal
Cu: Emma Roberts, Jake T. Austin, Don Cheadle, Johnny Simmons, Kyla Pratt
Comedie, SUA 2009

"Hotel for Dogs" e o comedie isteaţă, amuzantă, care arată cât de departe te pot duce dragostea şi imaginaţia. Atunci când noii lor părinţi sociali îi interzic lui Andi, un băiat de 16 ani, şi lui Bruce, fratele lui mai tânăr, să aibă un animal de casă, copiii trebuie să-şi folosească isteţinea ca să găsească o nouă casă pentru câinele lor. Puştii plini de resurse dau peste un hotel abandonat. Cum Bruce e un geniu în mecanică, cei doi transformă ruina într-o paradis magic pentru câini. Atunci când lătratul animalelor îi fac pe vecini să fie suspicioşi, Andi şi Bruce se folosesc de fiecare invenţie pe care o au la dispoziţie pentru ca nimeni să nu descopere cine le-a făcut adapost câinilor.

ICE AGE
EPOCA DE GHEAŢĂ

Regia: Chris Wedge, Carlos Saldanha
Animaţie, SUA

În urmă cu 20.000 de ani, planeta noastră intra în epoca de gheaţă. Pentru a se pune la adăpost de înghet, animalele care populau Pământul la acea vreme încep să migreze spre sud. Excepţie fac un mamut pe nume Manfred, obisnuit să facă totul în maniera sa personală si un leneş pe nume Sid, obisnuit să nu facă niciodată nimic.

Din momentul în care Sid îl autoproclamă pe Manfred „protectorul” său, mamutul face tot posibilul pentru a se descotorosi de nedorita povară. Încercările sale dau, însă, greş şi Manny este cooptat de Sid în acţiunea de salvare a unui bebelus pe nume Roshan, pentru a fi redat familiei sale. Lor li se alătură Diego, un tigru viclean care vede în bebeluş un ospăţ delicios.

În vreme ce Sid, Manny şi Diego îşi croiesc drum prin peisajul acoperit de gheaţă, o altă creatură – o veveriţă pe nume Scrat – încearcă din răsputeri să-şi îndeplinească misiunea vieţii sale – aceea de a îngropa o ghindă care declanşează o serie de evenimente dezastruoase.

Manny, Sid, Diego şi Roshan pornesc într-o aventură plină de peripeţii. Ei scapă ca prin minune din avalanşe, se luptă pentru hrană cu un cârd de dronţi, trec printr-un labirint de tuneluri de gheaţă şi traversează lacuri de lavă vulcanică pe poduri de gheaţă. Cât despre Scrat… probabil că şi acum aleargă după pretioasa sa ghindă.

Ice Age este primul capitol din cea mai populară şi mai îndrăgită franciză de animaţie din istoria cinematografului.

I LOVE TROUBLE
Ador încurcăturile

Thriller, SUA, 1994
R: Charles Shyer
D: Nick Nolte, Julia Roberts, Saul Rubinek, James Rebhorn, Robert Loggia
Peter Brackett (Nick Nolte) și Sabrina Peterson (Julia Roberts) sunt doi jurnaliști din Chicago care lucrează la publicații rivale, astfel încât și ei se află mereu în competiție. De această dată, sunt trimiși să descopere ce se întâmplase de fapt acolo unde deraiase un tren. Inevitabil, din această confruntare se va ajunge și la o poveste romantică, iar dedesupturile cazului despre care trebuie să relateze vor complica neașteptat derularea evenimentelor. Oare vor reuși să scape cu bine și să audă clopotele de nuntă sau vor trage alții clopotele, dar ei nu vor mai avea cum să le audă?

IL CICLONE
Ciclonul

Comedie, Italia, 1996
R: Leonardo Pieraccioni
D: Leonardo Pieraccioni, Lorena Forteza, Barbara Enrichi, Massimo Ceccherini, Sergio Forconi

Levante trăiește într-un orășel din apropierea Florenței și are o viață sfocată de rutină și plictiseală. Cu toate acestea, destinul îi pregătește o mare, mare surpriză… Totul se va schimba din clipa în care aici va sosi un autocar în care se aflau dansatori de flamenco din Spania. Din acest moment, viața lui Levante nu va mai avea nimic în comun cu ceea ce se întâmplase până atunci.

LOVERBOY
Curtezanul

Comedie, SUA, 1989
R: Joan Micklin Silver
D: Patrick Dempsey, Kate Jackson, Robert Ginty, Nancy Valen, Kirstie Alley

Randy Bodek nu are nici cea mai mică idee despre felul în care trebuie să se poarte cu o femeie. Dar se străduiește din greu să remedieze această situație. Pentru că a venit vara, iar el este în vacanță, își ia de lucru la o pizzerie, ocupîndu-se de livrări. Acesta este cel mai bun prilej de a afla direct de la sursă ce-și doresc, de fapt, femeile.

În mod ciudat, în Beverlly Hills se întâmplă ceva neobișnuit: femeile par extraordinar de fericite. Este vorba despre faptul că descoperă trandafiri pe pernele lor, au pe cineva care dorește să le fotografieze și pot conta mereu pe cineva interesat să le asculte, nu doar să le audă absent. Cel care se ocupă de toate acestea este tânărul chiar Randy Bodek (Patrick Dempsey), curtezanul care, culmea, fusese părăsit de iubita sa tocmai pentru că nu știa cum să se poarte cu o femeie.

MADE OF HONOR
Mireasa e iubita mea!

Comedie, SUA, 2008
R: Paul Weiland
D: Patrick Dempsey, Michelle Monaghan, Kevin Mckidd, Kathleen Quinlan, Sydney Pollack

Tom (Patrick Dempsey) duce o viaţă privilegiată: e sexy, are success şi ştie că se poate bizui pe Hannah (Michelle Monaghan), adorabila lui prietenă şi singura constantă a vieţii sale. Totul merge perfect până când Hannah pleacă în Scoţia, într-o deplasare de serviciu de şase săptămâni. Acum Tom realizează, uimit, cât de pustie i se pare viaţa fără ea. Işi propune să rezolve problema la întoarcerea ei, când e hotărât s-o ceară de nevastă. Aşa că este mai mult decât uimit atunci când află că Hannah s-a logodit cu un scoţian frumos şi bogat şi că intenţioneaza să se mute peste ocean. Când Hannah îl roaga pe Tom să-i fie “domnişor de onoare”, el acceptă cu greu. În cele din urmă o face pentru că speră să-i cucerească inimă şi să oprească nuntă până când nu e prea târziu.

MO’ MONEY
Banii
Comedie, SUA, 1992

R: Peter MacDonald
D: Damon Wayans, Stacey Dash, Marlon Wayans, Joe Santos, John Diehl

Deși nu prea a stat în baca lui până acum, pentru că tocmai a fost scăpat de închisoare Johnny Stewart (Damon Wayans), are de gând să se cumințească. Ceea ce îl convinge să se schimbe este și dorința de a cuceri o fată frumoasă (Stacey Dash) de care se îndrăgostise. Pentru că avea nevoie de bani ca să o impresioneze, el dă lovitura la cărțile de credit și totul pare să meargă bine. Dar, în scurt timp, șeful serviciului de pază de la firma la care se angajase Johnny își dă seama ce se întâmplă de fapt și nu are de gând să lase situația să continue.

PAUL BLART: MALL COP
PAUL, MARE POLIŢIST LA MALL

Regia: Steve Carr
Cu: Kevin James, Keir O’Donnell, Jayma Mays, Raini Rodriguez, Peter Gerety

Un poliţist de mall din New Jersey are parte de momentul lui de glori atunci când, de Sărbători, ajutoarele lui Moş Crăciun pun la cale o lovitură într-unul dintre magazine.

Paul Bart (Kevin James) e un tata singur din suburbii care încearcă să supravieţuiască lucrând ca om de securitate la un mall. Paul îşi ia slujba foarte în serios; din nefericire, nu acelaşi lucru se poate spune despre clienţii cu care are de-a face în fiecare zi. Toate acestea se schimbă într-o zi în care ajutoarele lui Moş Crăciun închid mall-ul şi încep să ia ostatici printre care se numără şi fiica lui Paul. Dându-şi seama că nimeni nu cunoaşte clădirea mai bine decât omul care e plătit să-o păzească, Paul se urcă pe bicicletă şi se grăbeşte să-i salveze pe bieţii prizonieri.

SCOOBY DOO! AND THE GOBLIN KING
Scooby Doo şi regele spiriduşilor

Animație, SUA, 2008
R: Joe Sichta

Scooby-Doo și Shaggy trebuie să îl oprească pe magicianul de carnaval Krudsky, cel care a furat lumina magică de la Prințesa Zânelor Willow. În cazul în care cei doi nu vor reuși asta, se va întâmpla ceva îngrozitor. Ceea ce trebuie să facă pentru a preîntâmpina o nenorocire este să urce în trenul ce ducea spre fantastica lume a tărâmului Halloween pentru a lua sceptrul magic de la Regele Spiriduș înainte de miezul nopții.

SEX AND DEATH 101
SEX ŞI MOARTE

SUA, comedie 2007
Daniel Waters
Joshua Jackson, Rachael Taylor, Megumi Okina, David Denman, John Hensley

După ce primeşte un email care conţine numele fiecărei femei cu care s-a culcat vreodată şi al celor cu care va face sex în viitor, un bărbat care trebuie să se căsătorească în doar o săptămână, amâna planurile de nuntă ca să afle adevărul din spatele acestui mesaj perpelxant. O comedie neagră scrisă şi regizată de scenaristul Daniel Waters (Heathers). Roderick Blank (Simon Baker) s-a pregătit pentru un viitor previzibil, de om însurat şi liniştit – dar soarta are un fel amuzant de a încurca lucrurile exact atunci când te aştepţi mai puţin. Mesajul misterios apărut în inbox îl împinge pe Roderick să descopere originile acestei stranii comunicări, nu înainte de a se îndrăgosti de o văduvă neagră periculoasă pe nume Death Nell (Winona Ryder) care nu figura pe listă.

SEX AND THE CITY: THE MOVIE
Totul despre sex: Filmul

Comedie, SUA, 2008
R: Michael Patrick King
D: Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis, Cynthia Nixon

Cele patru faimoase celibatare newyorkeze se reunesc, de data aceasta într-un film de lungmetraj care se adreseaza atât fanilor genului, cât şi barbatilor care vor să pătrundă în mintea încurcată a femeilor.

Sarah Jessica Parker revine la rolul care i s-a potrivit ca o mănuşă (sau ca o măslină într-un Campari): Carrie Bradshaw, jurnalista mereu în căutarea dragostei. Ea nu-şi poate concepe viaţa în afara magicului grup de prietene din care fac parte voluptoasa Samantha (Kim Catrall), ingenua Charlotte (Kristin Davies), cinica Miranda (Cynthia Nixon), iar mai nou si asistenta ei personală, Louise (Jennifer Hudson). Împreună, reuşesc să transforme orice eveniment fericit, orice despărţire sau depresie într-o ocazie excelentă de a face cumparaturi în magazinele celor mai in voga designeri, de a vorbi despre sex şi de a toca bărbaţii din vieţile lor. Marea întrebare rămâne: se va casatori Carrie cu Mr Big (Chris Noth)? Tot ce v-aţi dorit de la Totul despre sex şi v-a lipsit după terminarea serialului este aici: ţinute extravagante, senzaţionale, discuţii fabuloase despre sex, dramă emoţionantă, comedie spumoasă, toate într-un imn glam adus prieteniei feminine.

SHE’S THE ONE
PE EA O VREAU

Regia: Edward Burns
Cu: Edward Burns, Mike Mcglone, Maxine Bahns, Jennifer Aniston, Cameron Diaz

She’s the one este o comedie romantică, povestea fraţilor Fitzpatrick, cei care se ghidează după principiul: “În viaţă, fă ce-ţi place!". Fiecare în felul lui, îşi urmează crezul: Mickey este şofer de taxi şi duce o viaţă lipsită de griji ca orice burlac, până când o întâlneşte pe frumoasa Hope, o studentă non conforminstă şi plină de spirit. Francis, pe de altă parte, este un as al lumii financiare şi este căsătorit cu fosta lui colegă de liceu, Heather. Lucrurile merg bine până în momentul când problemele lor sentimentale converg într-un mod în care nu şi-ar fi închipuit vreodată, lucru care le zdruncină concepţia despre fericire.

SON OF RAMBOW
FIUL LUI RAMBOW

Regia: Garth Jennings
Cu: Bill Milner, Will Poulter, Jessica Stevenson, Neil Dudgeon, Jules Sitruk
Comedie, Marea Britanie 2007

Imaginaţie, fantezie şi legături imposibil de rupt cu prietenii din copilărie – iată ingredientele de bază ale acestei “comedii pline de suflet”. (Joe Neumaier, NY Daily News). Will Proudfoot (Bill Milner) caută să scape de viaţa sa de familie, sufocantă, când îl întâlneşte pe Lee Carter (Will Poulter), bătăuşul şcolii. Înarmat cu o cameră video şi o copie a filmului Rambo: First Blood, Lee vrea să intre în istoria cinematografiei, realizând propriul său film epic, de acţiune. Împreună, cei doi amici deveniţi producători de film descoperă că aventura lor cinematografică – uneori plină de ghinioane – a început să aibă o viaţă proprie!

Un film plăcut, încurajator şi plin ochi de nostalgie, Son of Rambow te face să te simţi din nou puştan”. (Ethan Alter, Giant Magazine).

SPRING BREAKDOWN
NEBUNIE DE PRIMĂVARĂ

SUA, comedie 2009
Regie: Ryan Shiraki
Cu: Amy Poehler, Rachel Dratch, Parker Posey, Amber Tamblyn, Jane Lynch

E timpul ca fetele s-o ia razna!

Gayle, Becky şi Judi (Amy Poehler, Parker Posey şi Rachel Dratch) au treizeci şi ceva de ani, sunt foste tocilare şi prietene bune şi se duc în sudul Texasului, un loc de vacanţa faimos pentru faptul că e preferat de o hoardă frumoasă şi sălbatică de studenţi. Însă s-au trezit pe cap cu senatoarea cicalitoare Kay Bee Hartmann’s (Jane Lynch) şi cu fiica ei Ashley, celebră pentru temperamentul său de nestăvilit. Acum, cele trei descoperă că reputaţia lui Ashley e nemeritată şi că ea e o tocilară chiar mai mare decât toate trei la un loc. Fetele decid că acum e momentul să se dezlănuţuie nebuneşte pentru prima oară în viaţă lor!

THE COMEBACKS
Echipa de fotbal

Comedie, SUA 2007

Tom Brady
David Koechner, Carl Weathers, Melora Hardin, Matthew Lawrence, Brooke Nevin

The Comebacks este comedia care se ia de toate filmele inspirate din sport. Filmul spune povestea antrenorului Lambeau Fields care adună un grup de studenţi cam outsideri, face cu ei o echipă de fotbal şi îşi propune să câştige campionatul. Pe parcursul istoriei, Lambeau pe care toată lumea îl considerase un ratat, se dovedeşte a fi un învingător. El reuşeşte să-şi salveze relaţia cu familia şi cu prietenii şi în acelaşi timp să-şi urmeze visul cu echipa de fotbal.

THE HOTTIE AND THE NOTTIE
O prietenie de pomină

Comedie, SUA 2008
Tom Putnam
Paris Hilton, Joel Moore, Christine Lakin, Johann Urb, Adam Kulbersh

Paris Hilton este frumuseţea titulară din această comedie romantică. Nate (Joel David Moore) o adoră pe superba Cristabel (Paris Hilton), dar aceasta refuză să o lase deoparte pe mult mai puţin atrăgătoarea ei prietenă, June (Christine Lakin). Pentru a pune mâna pe Cristabel, Nate o va ajuta pe June să pornească într-o călătorie care îi va schimba viaţa şi care va aduce o grămadă de răsturnări de situaţie.

THE SISTERHOOD OF THE TRAVELING PANTS 2
PATRU PRIETENE ŞI ÎNCĂ O PERECHE DE BLUGI

Regia: Sanaa Hamri
Cu: Amber Tamblyn, Alexis Bledel, America Ferrera, Blake Lively, Rachel Nichols
Dramă, SUA 2008

În cea de-a doua parte a seriei inspirată de romanele "best-seller" ale Annei Brashares, patru tinere îşi continuă maturizarea. Acum, această prietenie de durata e pusă la test de drumul anevoios al primului an de facultate. Chiar dacă separate, fetele păstrează legătura una cu alta, continuând să-şi împărtăşească experienţele asa cum au facut întodeauna, cu umor şi sinceritate. Pentru că îşi descoperă puterile, temerile, talentele şi capacitatea de a iubi indiferent de deciziile pe care le iau, ele încep să preţuiasca mai mult ca niciodată imensa putere a prieteniei.

TOMCATS
Pariu riscant

Comedie, SUA, 2001
R: Gregory Poirier
D: Jerry O’Connell, Shannon Elizabeth , Jake Busey, Horatio Sanz, Jaime Pressly

Câţiva prieteni fac un pariu care i-ar putea salva viaţa lui Michael Delaney. El a rămas dator unui cazinou din Las Vegas la jocurile de noroc şi are mare nevoie de bani. O singură persoană îi stă în cale… Kyle, un mare afemeiat şi rivalul lui Michael la câştigarea pariului, a banilor şi a vieţii sale liniştite. Situaţia pare a fi lipsită de speranţă, însă Michael are o armă secretă… pe Natalie.

TROPIC THUNDER
FURTUNA TROPICALA

SUA, comedie 2008
Regia: Ben Stiller
Cu: Ben Stiller, Jack Black, Robert Downey Jr., Nick Nolte, Steve Coogan

Tropic Thunder, deliranta satiră hollywoodiană a lui Ben Stiller, începe cu producţia unui film epic despre războiul din Vietnam care deraiaza rapid din cauza ego-urilor gigantice ale tuturor celor implicaţi. Stiller este Tugg Speedman, un erou de acţiune care încearcă să-şi demonstreze “talentul” în filme serioase. Jack Black e Jeff Portnoy, un comic dependent de droguri şi de mâncare care vrea şi el o schimbare de imagine. Alături de ei îl mai găsim pe Kirk Lazarus (Robert Downey Jr.), unul dintre cei mai premiaţi actori ai lumii, un bărbat care insistă să “dispară” total în rol. În cazul de faţă, acest lucru a presupus ca Lazarus să se vopsească pe faţă cu negru pentru a intra în pielea unui soldat afro-american. După ce comportamentul scandalos al protagoniştilor îl face pe regizorul Damien Cockburn (Steve Coogan) să intre în conflict major cu producătorul Les Grossman (Tom Cruise), o măsură radicală se impune. Cockburn ascultă sfaturile unui veteran de război grizonat pe nume Four Leaf Tayback (Nick Nolte): ca să câştige control asupra interpreţilor săi, îi abandonează în junglă, sub pretextul că realizează un film gueriila cu camere ascunse. Atunci când grupul nimereşte într-o tabără unde se produce cocaina, starurile încep să-şi dea seama în ce pericol real au intrat. Probabil cel mai amuzant film al lui 2008, Tropic Thunder nu iartă nimic, de la vanitatea şi prostia superstarurilor, la clişeele filmelor de război instituite de Apocalypse Now sau Platoon, … Atacă aşa numita “cultură a celebrităţii” şi excesele cinema-ului Hollywoodian, ridiculizându-le uneori cu venin, alteori cu tandreţe, dar mereu cu o inteligenţă şi un fler suprem. Iar Tom Cruise izbuteşte cea mai frisonantă – dar şi mai entertaining – performanţă a sa de la acel memorabil salt de pe canapeaua lui Oprah.

WALK HARD: THE DEWEY COX STORY
Calcă apăsat: Povestea lui Dewey Cox

Comedie, SUA, 2008
R: Jake Kasdan
D: John C. Reilly, Jenna Fischer, Raymond J. Barry, Kristen Wiig, Tim Meadows

Una dintre figurile emblematice ale istoriei muzicii rock, Dewey Cox (John C. Reilly) avea totul: femei (peste 411 servite), prieteni (Elvis, trupa Beatles) şi stilul de viata al tuturor vedetelor rock-and-roll (o relaţie apropiata, personală, cu absolut toate tipurile de pastile şi de prafuri cunoscute de om). Dar, cel mai important, avea de partea sa muzica aceea care l-a transformat dintr-un băiat de la ţară, cam încet la minte, în cel mai mare star de rock al Americii.

Un film cu trimiteri şmechere şi sălbatice spre toate filmele care au abordat vreodată biografia unei vedete muzicale. Walk Hard este dovada clara că, atunci când e vorba de muzică rock, viaţă şi distracţie, e bine să găseşti un bărbat dintr-o bucată.

YES MAN
Yes Man

Comedie, SUA, 2008
R: Peyton Reed
D: Jim Carrey, Zooey Deschanel, Bradley Cooper, John Michael Higgins, Rhys Darby

Carl Allen (Jim Carrey) este un tip a cărui viaţă n-are nici direcţie, nici scop şi al cărui cuvânt de ordine este “NU” – până în momentul în care se decide să urmeze o terapie de grup bazată pe o regulă simplă: să pui “da” la totul… şi la orice.

Odată ce descătuşează puterea lui “DA”, viaţa lui Carl se transformă radical: va fi promovat şi va începe o poveste de dragoste. Însă lui deschiderea necondiţionaată spre toate oportunităţile sfârşeşte prin a-i aduce noi posibilităţi, dar şi mari necazuri.

Cineastul Peyton Reed (The Break-Up, Bring It On) a regizat Yes Man dupa un scenariu de Nicholas Stoller si Jarrad Paul bazat pe best seller-ul lui Danny Wallace. Atunci când are un scenariu detonant de amuzant la dispoziţie, Jim Carrey nu dezamăgeşte niciodată, iar aici e, din nou, la cota lui cea mai delirantă.

CA$H (2008)
Ca$h

Crimă. Franţa 2008
Eric Besnard
Jean Dujardin, Jean Reno, Valeria Golino, Alice Taglioni, Francois Berléand

Cash, cel mai elegant infractor parizian, face profituri satisfăcătoare dintr-o afacere tip uite alba unde-i neagra. Dar Cash nu e genul de tip pe care să îl mulţumească ceva satisfăcător, aşa că planifică o schemă mult mai interesantă care implică Riviera Franceză şi presupune diamante. Operaţiunea este însă umbrită de un şarlatan legendar, un adevărat artist-infractor, şi de câteva femei periculos de frumoase care îşi vor partea diamantului. Alianţele se fac şi se desfac, iar participanţii se joacă de-a trădarea. Un singur lucru e sigur. Datoriile nu rămân neplătite, moartea unui frate-prieten va fi răzbunată. Cineva câştigă, altcineva pierde. Dar cine va fi unul şi cine va fi celălalt?

FUERA DE CARTA (AKA. CHEF’S SPECIAL)
Specialitatea casei

Comedie, Spania, 2008
R: Nacho G. Velilla
D: Javier Cámara, Lola Duenas, Fernando Tejero, Benjamín Vicuna, Luis Varela

Maxi este proprietarul unuia dintre cee mai apreciate restaurante dintr-o comunitate guy din Madrid. În acest moment, el se gândește că are o viață perfectă: este un bucătar celebru care are propriul restaurant în Madrid și este deschis, asumîndu-și faptul că este homosexual. Când era mai împăcat cu sine, Maxi este pus în situația de a-și reevalua principiile și valorile, deoarece la ușa sa apar copiii pe care îi avusese dintr-o căsătorie-coșmar care se încheiase cu ani în urmă. Acum, ei doresc să își cunoască tatăl și să stabilească o conexiune reală cu el. Ca și când nu ar fi fost destul, în scenă apare și Horacio, noul lui vecin, un argentinian chipeș, fost jucător de fotbal. Astfel, dintr-o dată, sentimentul de mulțumire legat de existența lui perfectă dispare ca și cum nu ar fi existat niciodată.

MANUELA Y MANUEL (AKA. MANUELA & MANUEL)
Manuela şi Manuel

Comedie, Porto Rico, 2007
Raúl Marchand Sánchez
Humberto Busto, Elena Iguina, Luz María Rondón, Marian Pabon, Marisol Calero

În sufletul lui, Manuel a fost întotdeauna Manuela, dar când în sfârşit reuşeşte să fie aşa cum simte că ar trebui să fie, Manuela trebuie să redevină Manuel şi să joace rolul de logodnic pentru prietena sa Coca aflată în mare încurcătură: e însărcinată după o aventură de o noapte şi în faţa familiei sale ultra-conservatoare trebuie să prezinte un tătic.


HBO Comedy – Premiere filme august 2010

BEVERLY HILLS CHIHUAHUA
Chihuahua de Beverly Hills
3,8,16,20,23

Comedie, SUA 2008
R: Raja Gosnell
D: Piper Perabo, Manolo Cardona, Jamie Lee Curtis, José María Yazpik, Maury Sterling

Chloe, o femelă chihuahua foarte alintată, îşi petrece timpul rătăcind pe străzile din Beverly Hills în poşeta stăpânei sale, clienta saloanelor de înfrumuseţare şi a magazinelor de lux. Când Chloe se pierde de stăpană, ea este forţată să se bazeze pe abilităţile şi pe simţurile pervertite de viaţa de huzur, precum şi pe sprijinul unor prieteni noi: Delgado, un ciobănesc german foarte dur şi Papi, un mascul chihuahua iubitor şi extrem de romantic.

CHARLIE BARTLETT
Charlie Bartlett
2,3,12,13,28,29

Comedie, SUA, 2007
R: Jon Poll
D: Anton Yelchin, Robert Downey Jr., Hope Davis, Kat Dennings, Tyler Hilton

Înscris la un liceu obişnuit după o serie de probleme cu legea, un adolescent plin de bani se transformă, treptat, în psihiatrul auto-declarat al corpului de elevi din noua instituţie de învăţământ…

DAS DOPPELTE LOTTCHEN
Secretul celor două Lotte
10,31

R: Toby Genkel
Animaţie, Germania, 2007

Atunci când se întâlnesc întâmplător, două fetiţe de 12 ani sunt şocate de cât de mult seamănă. În scurt timp, află că sunt surori gemene şi că părinţii lor s-au despărţit la puţin timp după naşterea lor, fiecare luând câte o fată. Cele două fetiţe îşi propun să afle de ce s-au despărţit părinţii lor şi să încerce să-i aducă din nou împreună.

L’EMMERDEUR (AKA. A PAIN IN THE ASS)
Pacostea
4,8,20,24,30

Comedie, Franţa, 2008
R: Francis Veber
D: Richard Berry, Patrick Timsit, Pascal Elbé, Virginie Ledoyen, Michel Aumont

O prietenie neobişnuita şi improbabilă se leagă între un asasin plătit şi un tip cu tendinţe suicidale, amândoi cazaţi din motive diferite la acelaşi hotel.

OTIS
Otis
9,15,25,31

Comedie, SUA, 2008
R: Tony Krantz
D: Bostin Christopher, Ashley Johnson, Daniel Stern, Illeana Douglas, Kevin Pollak

Această comedie neagră despre un ucigaş în serie care terorizează periferia ne oferă o perspectivă cinică atât asupra culturii americane, cât şi asupra dinamicilor de familie. Atunci când o tânără e luată prizonieră de un ucigaş sadic, ea se foloseşte de inteligenţă ca să evadeze. Însă libertatea ei e doar începutul unei spirale descendente, oribile şi, totuşi, bizar de amuzante pe care familia ei o apucă ei atunci când decide să se răzbune pe răpitor.

SEX DRIVE
În sexcursie
10,16,29

Comedie, SUA, 2008
R: Sean Anders
D: Josh Zuckerman, Amanda Crew, Clark Duke, James Marsden, Seth Green

Ian e un timid absolvent de liceu căruia nu i-a prea plăcut sportul şi asta se vede. Fizicul de tocilar nu-l împiedică pe Ian să-şi lipeasca faţa pe corpul unui culturist şi să agaţe pe net o fată superbă care se da drept "Dra Delicioasa". Ca s-o intâlnească, puştiul fură maşina fratelui său homofob şi îşi ia în această calatorie de-a dreptul iniţiatică şi cei mai buni prieteni. Bineinţeles, cu toţii trec prin nenumărate aventuri.

VAN WILDER – FRESHMAN YEAR
Van Wilder: Primul an de facultate
5,11,17

Comedie, SUA, 2009
R: Harvey Glazer
D: Jonathan Bennett, Kristin Cavallari, Jerry Shea, Nestor Aaron Absera, Kurt Fuller

Van Wilder – Freshman Year este al treilea film din seria Van Wilder. Pentru că este student în primul an la Coolidge, Van Wilder e pregătit de dezmăţ şi de petreceri. Chiar dacă terminarea facultăţii a devenit o tradiţe de familie, Van Wilder este mai încântat de fetele pe care le întâlneşte acolo şi de posibilitatea de a se distra. Din păcate pentru el, toate fetele din facultate par să fi depus un jurământ de castitate, iar decanul conduce facultatea cu o listă de reguli foarte stricte care nu permit petrecerile, relaţiile amoroase sau consumul de alcool şi de narcotice. Wilder se îndrăgosteşte de Kaitlin, o frumuseţe a campusului şi încearcă să o cucerească. Pe lângă aceasta, tânărul îşi propune să elibereze şcoala de regulile stricte care nu permit nimănui să se amuze în niciun fel.

HBO Comedy – Premiere seriale august 2010

“PLICTISIT DE MOARTE”

BORED TO DEATH EP. 08 – TAKE A DIVE
Plictisit de moarte Ep. 8 – Box
1, 4

Primul sezon al serialului a ajuns la final! George, Jonathan și Ray pun la cale o provocare la box pentru rivalii lor din GQ. Însă, deși mai sunt numai câteva ore până să bată ringul, femeile din viața lor au câteva motive convingătoare potrivit cărora câștigarea unui meci de box nu înseamnă chiar totul.

“CUM SĂ REUSESTI ÎN AMERICA”

“Cum să reușești în America” urmărește aventurile a doi tineri întreprinzători de douăzeci și ceva de ani din Brooklyn care sunt determinați să trăiască visul american. Încercând să-și clădească o carieră, un nume, în competitiva lume a modei din New York, Ben Epstein (Greenberg) împreună cu prietenul și partenerul său de afaceri, Cam Calderon (Rasuk), își folosesc cunoștințele și conexiunile pentru a-și duce la îndeplinire ambițiile. Cu ajutorul lui Rene (Guzman), verișoara lui Cam, și a prietenului lor foarte bine conectat Domingo ("Kid Cudi"), cei doi merg mai departe și se folosesc de toată ingeniozitatea pentru a depăși obstacolele care le ies în cale la tot pasul.

HOW TO MAKE IT IN AMERICA EP. 01 – PILOT
Cum să reuşeşti în America Ep. 1
8, 11

HOW TO MAKE IT IN AMERICA EP. 02
Cum să reuşeşti în America Ep. 2
15, 18

HOW TO MAKE IT IN AMERICA EP. 03
Cum să reuşeşti în America Ep. 3
22, 25

HOW TO MAKE IT IN AMERICA EP. 04
Cum să reuşeşti în America Ep. 4
29

“CYBILL”

Eroina acestui serial este Cybill Sheridan (Cybill Shepherd), o actriță căreia viața i-a dat de toate: două fiice dușmănoase, Rachel (Dedee Pfeiffer) și Zoey (Alicia Witt), doi foști soți lipicioși (Tom Wopat și Alan Rosenberg), o prietenă care duce o viață scandaloasă, Maryanne (Christine Baranski), un viitor incert și o casă pe dealurile Los Angelesului, chiar în zonă de eroziune. Totuși, cu mult umor și determinare, Cybill înfruntă orice nouă provocare. Toate aceste “bucurii” și motive de “împlinire” devin mărunte prin comparație cu realitatea care îi amintește în fiecare zi că viața după patruzeci de ani nu este altceva decât un amurg nesfârșit, un declin continuu. Cu toate astea, Cybill, la cei patruzeci și ceva de ani încearcă să se mențină în această industrie obsedată de tinerețe.

CYBILL IV. EP. 71 – WHERE’S A HARPOON WHEN YOU NEED ONE?
Cybill IV Ep. 8
2, 7

CYBILL IV. EP. 72 – HOW TO GET A HEAD IN SHOW BUSINESS
Cybill IV Ep. 9
2, 7

CYBILL IV. EP. 73 – GRANDBABY
Cybill IV Ep. 10
3, 7

CYBILL IV. EP. 74 – THE GOLDEN YEARS
Cybill IV Ep. 11
3, 7

CYBILL IV. EP. 75 – SHOW ME THE MINNIE
Cybill IV Ep. 12
4, 7

CYBILL IV. EP. 76 – BAKERSFIELD
Cybill IV Ep. 13
4, 8

CYBILL IV. EP. 77 – ONCE, TWICE, THREE TIMES A LADY
Cybill IV Ep. 14
5, 8

CYBILL IV. EP. 78 – CYBILL SHERIDAN’S DAY OFF
Cybill IV Ep. 15
5, 8

CYBILL IV. EP. 79 – FINE, IS NOT A FEELING
Cybill IV Ep. 16
6, 8

CYBILL IV. EP. 80 – OH, BROTHER
Cybill IV Ep. 17
6, 8

CYBILL IV. EP. 81 – WHOSE WIFE AM I ANYWAY?
Cybill IV Ep. 18
9, 14

CYBILL IV. EP. 82 – DREAM DATE
Cybill IV Ep. 19
9, 14

CYBILL IV. EP. 83 – FAREWELL, MY SWEET
Cybill IV Ep. 20
10, 14

CYBILL IV. EP. 84 – DADDY
Cybill IV Ep. 21
10, 14
CYBILL IV. EP. 85 – DON GIANNI
Cybill IV Ep. 22
11, 14

CYBILL IV. EP. 86 – CYBILL IN THE MORNING
Cybill IV Ep. 23
11, 15

CYBILL IV. EP. 87 – KA-BOOM
Cybill IV Ep. 24
12, 15

“UNITED STATES OF TARA”

UNITED STATES OF TARA II. EP. 19 –
DEPT. OF FUCKED UP FAMILY SERVICES
United States of Tara II Ep. 7 – O familie scrântită
7, 10

Autoritățile trimit un reprezentant pentru a-i verifica pe cei din familia Gregsons. În vreme ce Max se trăduia să facă ordine în casă, Marshall încerca să se despartă de Courtney, Neil află despre copilul lui Charmaine, iar Tara se împrietenește cu Lynda.

UNITED STATES OF TARA II. EP. 20 – EXPLOSIVE DIORAMA
United States of Tara II Ep. 8 – Diorama explozivă
7, 10

Tara și Lynda se pregătesc intens pentru expoziție, iar Kate pune pe picioare un nou business. Între timp, Charmaine face eforturi serioase, străduindu-se să-i echilibreze pe Neil și pe Nick.

UNITED STATES OF TARA II. EP. 21 – THE FAMILY PORTRAIT
United States of Tara II Ep. 9 – Portret de familie
14, 17

În încercarea de a restabili legătura cu familia sa, Tara începe să lucreze la un portret de familie. În acest timp, Max încearcă să scape de Pammy.

UNITED STATES OF TARA II. EP. 22 – OPEN HOUSE
United States of Tara II Ep. 10 – Amintiri
14, 17

Tara și Charmaine vorbesc despre amintirile din copilăriei ale Tarei împreună cu mama lor, iar Max pune la cale un open house.

UNITED STATES OF TARA II. EP. 23 – TO HAVE AND TO HOLD
United States of Tara II Ep. 11 – Vizita
21, 24

Tara și Charmaine merg în vizită la o femeie care apărea în amintirile Tarei, în vreme ce Kate încearcă să se schimbe pentru a fi pe placul iubitului ei care era mult mai învârstă.

UNITED STATES OF TARA II. EP. 24 – FROM THIS DAY FORWARD
United States of Tara II Ep. 12 – Nunta
21, 24

În ziua în care avea loc nunta lui Charmaine cu Nick, iese la lumină un secret care era păstrat cu strășnicie de multă vreme. Este vorba despre Tara și copilăria lui Charmaine.

Bucuresti, 23.07.2010

{mosloadposition user9}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.