free download 78 travel guides written by experts

GE – 14 miliarde de dolari din produse

şi servicii ecoimagination

Ziua Pământului, aniversată în prezent pe 22 aprilie în întreaga lume, a fost sărbătorită pentru prima dată în 1970 în SUA de aproximativ 20 de milioane de oameni. Proclamată în martie 1970, în San Francisco, la iniţiativa senatorului american Gaylord Nelson, aceasta zi marchează naşterea mişcării ecologice moderne. Această mişcare a schimbat atât percepţia oamenilor privind importanţa protejării mediului înconjurător, cât şi percepţia corporaţiilor globale asupra mediului. În prezent, numeroase companii internaţionale includ protecţia mediului între misiunile lor corporative. GE, una dintre cele mai mari companii globale, s-a aflat în prima linie în ceea ce priveşte eforturile lumii corporative de a răspunde provocărilor în domeniul protecţiei mediului. În anul 2005, GE a pus bazele conceptului ecomagination, o strategie de afaceri axată pe cercetarea şi dezvoltarea specifică a produselor şi tehnologiilor care nu se conformează doar cu standardelor de mediu actuale, ci şi cu cele care vor fi valabile peste 20 de ani. Prin acest tip de abordare GE soluţionează, în cel mai economic mod posibil, provocările cu care se confruntă clienţii.

În prezent, portofoliul ecomagination al GE cuprinde peste 60 de produse şi servicii.  Obiectivul companiei este de a ajunge, până în 2010, la un total de 20 de miliarde de dolari  venituri generate în cadrul acestei iniţiative. În anul 2007 GE a înregistrat venituri de 14 miliarde de dolari din produse şi servicii ecoimagination, apropiindu-se foarte rapid de ţinta stabilită pentru anul 2010. 

Diviziile de afaceri ale GE oferă numeroase exemple de produse şi iniţiative ecologice. În cadrul GE Energy există o gamă completă de programe privind energia regenerabilă – turbine eoliene, motoare Jenbacher de trigenerare cu gaz, pe bază de biomasă, producătoare de energie electrică, energie termică şi răcire în acelaşi timp, panouri solare, care sunt deja utilizate pe scară largă pe piaţa proprietarilor de case din SUA. Aceeaşi abordare ecologică se regăseşte şi la nivelul GE Water prin produsele pe bază de tehnologie cu osmoză inversă, respectiv instalaţiile de desalinizare a apei. În cadrul GE Aviation se regăseşte motorul revoluţionar GEnx folosit pentru cele mai mari aeronave comerciale. Acesta asigură o reducere semnificativă a consumului de combustibili. La nivelul GE Rail, locomotiva hibrid GE combină în mod eficient funcţionarea pe combustibil diesel cu cea pe curent electric. 

Programul ecomagination implică nu doar componentele industriale ale companiei, ci şi un număr de produse ecologice pe care le folosim zilnic. Astfel, în această categorie sunt incluse soluţiile de iluminat cu consum redus de energie oferite de GE Lighting,  o varietate de aparate electrocasnice cu consum redus de energie, cum ar fi frigidere sau

maşini de spălat vase. De asemenea, în aceeaşi categorie se regăsesc produse de finanţare pentru persoane fizice, precum cardul GE Money Earth Rewards Platinum MasterCard, care permite titularilor să economisească 1% ca reducere în numerar la folosirea cardului pentru cumpărături, procent care se alocă proiectelor ce vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

GE s-a angajat să reducă emisiile sale de gaze cu efect de seră cu 1% până în 2012, să reducă intensitatea emisiilor sale de gaze cu efect de seră cu 30% până în 2008 şi să îmbunătăţească eficienţa energetică cu 30% până la sfârşitul anului 2012 (inclusiv retehnologizarea şi îmbunătăţirea eficienţei energetice în cadrul reprezentanţelor companiei din peste 100 de ţări).

Pentru mai multe detalii privind iniţiativa de protecţie a mediului ecomagination, poate fi consultată pagina web //ecomagination.com.

Deşi acţionează în principal în calitate de furnizor de tehnologii, diviziunea financiară a GE contribuie şi la finanţarea diferitelor proiecte ecologice derulate peste tot în lume.

GE este co-iniţiator, co-organizator şi a oferit sprijin pentru diferite programe, cum ar fi Parteneriatul de Acţiune privind Climatul al Statelor Unite. Acest parteneriat reprezintă un grup de companii şi organizaţii pentru protecţia mediului renumite care şi-au unit forţele pentru a cere guvernului federal să implementeze o legislaţie naţională solidă pentru a atinge un nivel semnificativ de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Un alt proiect susţinut de către GE este Iniţiativa pentru America Solară, o alianţă de companii, universităţi şi cercetători care colaborează pentru a accelera comercializarea la scară largă a tehnologiei solare.

În calitate de jucător major în Europa Centrală şi de Est, GE a iniţiat Dialoguri Regionale între Factorii Interesaţi pentru a ajuta la facilitarea discuţiilor privind viitorul durabil al regiunii. Primul eveniment a fost organizat în parteneriat cu Camera de Comerţ Americană (AmCham) din Polonia şi Centrul Regional de Protecţie a Mediului din Varşovia în 2006. Principalul subiect a fost reprezentat de provocările la nivel global şi soluţiile oferite la nivel regional. Un alt eveniment major este Forumul Regional privind Energia, organizat de către şase Camere de Comerţ Americane din UE, în Budapesta în anul 2007, unde s-a abordat subiectul stringent al durabilităţii energetice în Europa Centrală şi de Est, analizându-se diferite modalităţi de cooperare pentru ca un număr cât mai mare de factori implicaţi să promoveze schimbările benefice pentru oameni şi pentru mediu.

Pagina oficială a reţelei pentru Ziua Pământului este: //www.earthday.net/.

Bucuresti, 24.04.2008

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *