Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ferrari creste tineri stilisti pentru colectiile din Ferrari Store

Două studenţe ale Institutului Marangoni vor lucra din septembrie la Ferrari Style Center alături de cei mai buni designeri ai companiei italiene. Acestea au câştigat concursul organizat de către Revista Ferrari, după ce s-au dovedit a fi cei mai talentaţi stilişti ai prestigiosului institut de modă.

Ferrari a susţinut, a încurajat şi a promovat întotdeauna pregătirea profesională de nivel înalt precum şi creativitatea tinerilor. De această dată, o serie de studenţi ai Institutului Marangoni au avut şansa de a se alătura universului Ferrari, odată cu provocarea lansată de Revista Ferrari.

După un complex proces de selecţie din partea juriului, cele mai înzestrate două participante la concurs au fost desemnate câştigătoare. Colecţiile lor au impresionat prin atenţia cu care au fost folosite cele mai sofisticate detalii specifice Formulei 1 şi maşinilor Ferrari. După ce au făcut o incursiune amănunţită in universul Ferrari, istoria şi iconografia brandului, tinerele au prezentat o linie de haine create special pentru călătorii şi timp liber, completată de una mai îndrăzneaţă dedicată iubitorilor de sport şi mai ales de Formula 1. Din septembrie, acestea îşi vor pune talentul la încercare, dezvoltând ţinute pentru liniile de curse şi de lifestyle ce vor fi comercializate în Ferrari Store.

Desemnarea câştigătorilor a fost făcută de către membrii juriului în care s-au aflat Flavio Manzoni, directorul de creaţie de la Ferrari şi Antonio Ghini, redactorul şef al revistei Ferrari. Aceştia au fost susţinuţi în munca lor de către profesorul Nicola Chipa, reprezentantul Institutului Marangoni. Ceremonia de decernare a premiilor a fost prezidată chiar de Luca di Montezemelo, preşedintele Ferrari, care a ţinut să-i complimenteze pe finalişti pentru profesionalimul şi calitatea muncii lor.

Hainele desenate de către cele două câştigătoare vor fi publicate în numărul din septembrie al revistei Ferrari, iar creaţiile acestora se vor regăsi în magazinele Ferrari începând cu anul viitor.

Incurajarea şi pregătirea tinerilor este o misiune pe care compania Ferrari şi-o asumă constant. De aceea, cât de curând, concursul lansat designerilor pentru liniile Ferrari Store va fi urmat de unul dedicat designerilor de maşini. Luca di Montezemelo le-a reamintit celor prezenţi la ceremonie de toate aceste activităţi orientate spre tineri şi susţinute de Ferrari: concursul Car Design şi, nu în ultimul rând, noul program lansat în urmă cu o lună împreună cu Universitatea Tsinghua (Beijing, China). In cadrul acestui proiect, cei mai buni studenţi ai universităţii au petrecut cinci săptămâni la Ferrari, fiind integraţi în procesul de creaţie şi producţie a maşinilor. Acest proiect este finanţat din banii strânşi la licitaţia organizată pentru modelul 599 GTB Fiorano stilizat de către cunoscutul artist chinez Lu Hao.

Institutul Marangoni este o şcoală de design de modă cu tradiţie. Înfiinţat în 1935 la Milano, institutul a jucat un rol important în dezvoltarea industriei de modă din Italia. Printre cei 30.000 de mii de absolvenţi adunaţi de-a lungul anilor, se numără nume importante pentru industria modei precum Franco Moschino sau Domenico Dolce (Dolce & Gabbana).

Hainele create de cele doua stiliste vor ajunge şi în România tot anul viitor. Până atunci, admiratorii căluţului roşu se pot bucura de celelalte colecţii care îi aşteaptă acum pe rafturile magazinului Ferrari Store din Calea Victoriei.

Bucuresti, 19.07.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.