Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ePayment mizeaza pe 75.000 de bilete vandute online la meciurile din Champions League

Prin ePayment au fost comercializate lunile trecute 37.653 de bilete pentru meciul România – Franţa

ePayment, integrator de soluţii de plată online, companie membră a grupului PayU, mizează pe comercializarea online a peste 75.000 de bilete la meciurile pe care FC Oţelul Galaţi le va susține pe teren propriu în UEFA Champions League. Biletele la toate cele 3 meciuri – cu SL Benfica, Manchester United şi FC Basel – au fost puse în vânzare de ieri, începând cu ora 14.00, în exclusivitate prin site-ul companiei partenere Ascend Netsolutions www.bileteUCL.ro.

ePayment a mai colaborat anterior cu Federaţia Română de Fotbal, MyTicket şi Danco Pro Communications (www.biletefotbalonline.ro) pentru comercializarea online a biletelor la meciul inaugural pentru Naţional Arena, România-Franţa.

„În lunile trecute au fost achiziţionate prin www.biletefotbalonline.ro, www.myticket.ro precum şi prin site-ul Federaţiei Române de Fotbal, toate folosind soluţia de plată ePayment, 37.653 de bilete la meciul România-Franţa, în valoare de aproximativ 340.000 de euro. Acum mizăm pe cel puţin 75.000 de bilete la cele 3 meciuri din Champions League pe care Oţelul le va disputa pe teren propriu”, spune Cristian Herghelegiu, Business Development & Strategy la ePayment.

Împreună cu partenerii săi, ePayment îşi propune să încurajeze cumpărarea şi plata online a biletelor pentru meciurile de fotbal, datorită avantajelor aduse cumpărătorului final: rapiditate, siguranţă, simplitate.

„Ascend Netsolutions, prin site-ul www.bileteUCL.ro deţine exclusivitatea pentru punerea în vânzare online a biletelor pentru meciurile Campioanei României disputate acasă în cadrul Champions League. Prin intermediul site-ului se pot cumpăra bilete şi pachete de bilete cu 30% reducere (pentru toate cele trei meciuri disputate acasă de echipa gălățeană) pentru o perioada limitată. Biletele pot fi plătite online cu cardul, prin transfer bancar sau ramburs în momentul livrării”, a spus Mihai Păun, CEO Ascend Netsolutions.

Meciurile pe care FC Oţelul Galaţi le va disputa în UEFA Champions League, pe teren propriu, vor avea loc pe 27 septembrie (cu SL Benfica), 18 octombrie (cu Manchester United) şi 22 noiembrie (cu FC Basel).

Bucuresti, 15.09.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.