Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Tariful de monitorizare in comunicatii ramane 0 pentru al doilea an consecutiv

Ancom

„Pentru că veniturile operatorilor de comunicaţii au scăzut şi în anul 2010 sub presiunea contextului economic dificil pe care îl traversează ţara noastră, ANCOM a decis ca nici în acest an să nu perceapă tariful de monitorizare datorat de operatori. Prin această măsură, ca şi prin decizia de a reduce cu 15% tariful pentru utilizarea spectrului radio, ANCOM vine în sprijinul furnizorilor de comunicaţii, care se confruntă, pentru al doilea an consecutiv, cu scăderi ale veniturilor”, a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu. 

În anul 2010 piaţa de comunicaţii electronice şi servicii poştale a atins valoarea de 3,98 miliarde euro (16,76 miliarde RON), conform informaţiilor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pe baza raportărilor datelor statistice de către furnizori (venituri obţinute din furnizarea de reţele şi servicii de comunicaţii electronice şi de servicii poştale). Potrivit datelor raportate de furnizori, piaţa de comunicaţii electronice a înregistrat în anul 2010 valoarea de 3,63 miliarde euro (15,30 miliarde RON), în scădere cu 6,6% faţă de valoarea din 2009, în timp ce piaţa serviciilor poştale a atins valoarea de 0,35 miliarde euro (1,45 miliarde RON), în scădere cu 2,3% faţă de anul 2009.

Din totalul de 15,3 miliarde RON – venituri înregistrate din reţele şi servicii de comunicaţii electronice, cea mai mare scădere a fost înregistrată de veniturile din furnizarea de servicii de telefonie la puncte fixe (-12,4%), urmată de veniturile din furnizarea de servicii de comunicaţii electronice prin intermediul unor reţele publice mobile terestre (-11,4%) şi de veniturile din furnizarea de servicii de linii închiriate (-10,7%). Fluctuaţii negative ale veniturilor s-au înregistrat şi pe segmentul serviciilor de acces la internet (-5,6%) şi în zona serviciilor de transmisiuni de date (-2,3%), în timp ce veniturile din furnizarea de servicii de retransmisie a programelor audiovizuale au crescut cu 0,9%, iar cele din furnizarea de reţele publice fixe (venituri din interconectare şi acces la bucla locală) au crescut cu 9,7%.

În anul 2010, veniturile din furnizarea de reţele şi servicii de telefonie fixă au atins valoarea de 2,61 miliarde RON, cele din reţele şi servicii de telefonie mobilă 8,63 miliarde RON, veniturile din furnizarea de servicii de acces la Internet au ajuns la 1,32 miliarde RON, iar cele din furnizarea de servicii de retransmisie a programelor audiovizuale au însumat 1,59 miliarde RON.

Peste jumătate (50,7%) din totalul veniturilor din reţele şi servicii de telefonie fixă în anul 2010 provine din furnizarea de servicii de telefonie la puncte fixe persoanelor fizice, în timp ce 25,6% au fost venituri realizate din furnizarea de servicii de telefonie la puncte fixe persoanelor juridice, iar restul de 23,6% a fost realizat din furnizarea de reţele publice fixe (la nivel de gros).

Şi în domeniul telefoniei mobile, veniturile din servicii furnizate pe bază de abonamente pentru persoane fizice deţine cea mai mare pondere (30,6%), urmate de veniturile din serviciile furnizate pe bază de abonamente pentru persoane juridice (25,1%), de veniturile din furnizarea de reţele publice mobile terestre (la nivel de gros, 23%) şi de veniturile din servicii furnizate pe bază de cartele preplătite (21,3%).

Tariful anual de monitorizare este datorat ANCOM de către toţi furnizorii autorizaţi de reţele sau servicii de comunicaţii electronice şi servicii poştale a căror cifră de afaceri sau ale căror venituri realizate exclusiv din aceste activităţi depăşesc suma de 100.000 de euro anual.

Bucuresti, 15.09.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.