Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Edulier trimite peste 500 de copii de la sat înapoi la școală

Asociația EDULIER anunță încheierea Campaniei Înapoi la Școală, trimițând copiii din 5 județe ale țării la școală, cu ghiozdane noi, complet echipate.

Campania umanitară #inapoilascoala a fost premiată anul acesta, la Gala Societății Civile, cu premiul pentru eficiență în 2015.


Joi, 8 septembrie la Corbeanca (județul Ilfov), vineri 9 septembrie la Periș (județul Ilfov) și sâmbătă, 10 septembrie la Daia (județul Giurgiu), se vor desfășura evenimente dedicate copiilor, în cadrul cărora se vor dărui ghiozdanele complet echipate destinate unui nou început de an școlar.

În perioada iulie- august 2016, Edulier a derulat o campanie de atragere de fonduri prin care și-a propus să trimită la școală aproximativ 500 de copii cu vârstele între 4 și 16 ani, pe care asociația îi susține în Corbeanca, Periș, Buriaș, Bălteni, Brătulești, Otopeni, Balotești (județ Ilfov), Daia (județ Giurgiu), Ciocănești (județ Dâmbovița), Liveni ( județ Botoșani) și București.

Campania a fost posibilă cu sprijinul a peste 80 de persoane fizice și companii, iar valoarea acesteia a depășit 30.000 de lei. Mulțumim celor care ne sunt alături în mod tradițional, dar și noilor prieteni ai copiilor: Himalaya Herbal Healthcare, Solaris, Helga Design, laboratoarele Remedia, Wilo România, Mega Image, Fundația Speranța din Olanda și mulți alții. Proiectul este susținut de consulul onorific al României in Olanda, Mrs. Andrea Teunissen.

Conform statisticilor*, 4,5% dintre copiii şi tinerii cu vârste între 12 şi 18 ani, din mediul rural,  lipsesc de la şcoală pentru că trebuie să lucreze. Aproximativ 58,5% dintre copiii şi tinerii cu vârste între 12 şi 18 ani îşi ajută familia lucrând în gospodărie, alocând, pentru aceste activităţi peste 2 ore pe zi. Există familii care s-au văzut nevoite, în ultimul an, să recurgă la trimiterea copiilor la lucru în ţară (1,4%), abandonând astfel școala. Abandonul survine, în 45% dintre cazuri ca urmare a  lipsei posibilităţilor familiei de a acoperi cheltuielile pentru continuarea şcolarizării.

“Fără educație nu reușim nimic! Ea este soluția, răspunsul, oricărei întrebări pe care o avem. Educația va desena un alt viitor pentru copiii noștri, dar și pentru noi. Mulțumim tuturor celor care cred în proiectele și campaniile Asociației Edulier și susțin educația.”, a declarat Cristiana Ionescu, fondatoarea Edulier.

În 2015, asociația Edulier a trimis 419 copii la școală, contribuind, astfel, la prevenirea abandonului școlar, la oferirea de șanse copiilor din familii defavorizate, la creșterea stimei de sine a acestora.

Mai multe detalii despre activitatea noastră găsiţi și pe pagina de Facebook Edulier.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.