Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Depanero estimează că va instala peste 11.000 de aparate de aer condiționat pe perioada verii

Infografic Depanero Cat dureaza instalarea unui aparat de aer conditionat vara

• Volumul total estimat de vânzări de aparate de aer condiționat va ajunge la aproximativ 95.000, în perioada aprilie-septembrie 2017
• Termenul de instalare a unui aparat de aer condiționat pe perioada verii poate ajunge și până la 15 zile

Depanero, cea mai mare firmă de service electro-IT din România, estimează că va instala peste 11.000 de aparate de aer condiționat pe perioada verii, de 5 ori mai mult față de lunile aprilie-mai. Volumul total estimat de vânzări de aparate de aer condiționat în perioada aprilie-septembrie 2017 va ajunge la aproximativ 95.000, față de 80.000 în 2016.

Peste 90% din volumul total anual de vânzări de aparate de aer condiționat (AC) se comercializează în lunile iunie-septembrie. Depanero estimează că doar în luna iunie va efectua 4.900 de instalări. Un volum similar de instalări este preconizat și pentru luna iulie, cu 4.000 de instalări, în timp ce în luna august numărul va scădea la jumătate, fiind estimate 2.000 de instalări de aparate de aer condiționat.

Infografic Depanero Cat dureaza instalarea unui aparat de aer conditionat vara

„Deși sezonul de primăvară este cel recomandat de specialiști pentru instalarea unui aparat de aer condiționat, majoritatea românilor achiziționează echipamentele de climatizare în lunile de vară, când temperaturile sunt caniculare. Din acest motiv, echipele de tehnicieni nu pot face față tuturor solicitărilor, mărindu-se astfel automat și perioada de așteptare pentru montarea unui echipament de aer condiționat. Luna iunie reprezintă încă o perioadă prielnică pentru achiziționarea și instalarea unui aparat de aer condiționat. Recomandăm clienților care intenționează să achiziționeze un aparat de aer condiționat în această vară să se pregătească de pe acum, altfel riscă să nu poată utiliza AC decât după ce a trecut canicula”, spune Adrian Antohi, director general Depanero.

Din cauza volumului foarte mare de solicitări pe perioada verii, termenul mediu de instalare a unui aparat de aer condiționat crește exponențial, variind între 7,5 și chiar 15 zile în lunile iunie și iulie, în vârf de temperatură.

Depanero oferă servicii de instalări echipamente de aer condiționat și servicii conexe (transport, igienizare/întreținere) la nivel național. Indiferent de magazinul de unde este achiziționat echipamentul, clienții pot opta pentru pachetul de servicii de instalare oferit de Depanero, la prețuri cuprinse între 297-518 RON, în funcție de viteza de instalare. Serviciile de igienizare/întreținere pentru aparatele de aer condiționat sunt disponibile clienților la cerere sau sub formă de abonament.

Specialiștii Depanero recomandă ca achiziționarea serviciilor de igienizare/întreținere pentru aparatele de aer condiționat și revizia periodică anuală să fie efectuată de un service autorizat, de preferință la începutul sezonului de utilizare a echipamentului de aer condiționat.

Sfaturi generale pentru utilizarea aparatelor de aer condiționat în condiții optime

• Diferența de temperatură dintr-o cameră dotată cu aer condiționat și mediul de afară nu trebuie să depășească 10°C. Temperatura optimă este între 22 şi 25 de grade.
• Pentru prelungirea duratei de viață a aparatului, în lunile mai și iunie apelați la specialiști pentru operațiuni periodice de întreținere. Curățarea componentelor interne ale aparatului de aer condiționat preîntâmpină dezvoltarea mucegaiurilor sau a bacteriilor.
• Înlocuiți filtrul aparatului de aer condiţionat o dată pe an. Aparatele de aer condiționat care au filtrele murdare își reduc eficiența cu aproape 20%, însă consumul de energie este același.
• Aerisiți încăperile în fiecare zi și curățați filtrele exterioare ale aparatului o dată la trei luni, pentru a preveni apariția bolilor respiratorii.
• Dacă aparatul nu va fi folosit pentru o perioadă îndelungată de timp, scoateți ștecherul din priză (praful acumulat poate provoca incendii).
• Curățați praful și murdăria de pe unitatea exterioară.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.